Actualitate - Eveniment
Monede antice şi medievale, confiscate de poliţiştii de la „Patrimoniu”
Captură la un târg filatelic şi numismatic
Peste 150 de monede antice şi medievale au fost recuperate, la sfârşitul săptămânii trecute, de poliţiştii de investigații criminale specializați în protejarea patrimoniului cultural național din Hunedoara, Braşov, Alba, Caraș-Severin, Constanța, Neamț şi Timiş, în urma unei acţiuni preventive desfăşurate la un târg filatelic şi numismatic din Braşov.
Vândute la preţ „de nimic”
Oamenii legii au verificat „marfa” a 125 de participanţi la târgul filatelic și numismatic, iar la şapte dintre aceştia au găsit 154 de monede antice şi medievale, pentru care comercianţii nu aveau documente legale de proveniență, existând suspiciuni că provin din braconaj arheologic. Cele șapte persoane, cu vârste cuprinse între 35 și 61 de ani, din județele Bihor, Buzău, Caraș Severin, Sălaj și municipiul București, sunt cercetate de oamenii legii pentru încălcarea prevederilor legale privind protejarea patrimoniului național. Monedele au fost ridicate în vederea confiscării, fiind ulterior predate reprezentanților Direcţiei Județene pentru Cultură Braşov. Aceştia au precizat că, la prima vedere, o parte dintre monedele confiscate sunt medievale din argint şi aparţin secolelor XV-XVI, iar zona de provenienţă este Transilvania, dar mai sunt şi monede numismatice din perioada Bizantină, a Imperiului Roman, monede din cupru şi câteva din argint imperiale din secolele II-I Î.Hr.
În timpul acţiuni, poliţiştii au aplicat şapte sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Monedele confiscate erau scoase la vânzare pentru sume cuprinse între cinci şi 50 de lei, deşi, potrivit specialiştilor, preţul de pornire pentru vânzarea unei astfel de monede ar porni de la 100 de euro.
Actualitate - Eveniment
FOTO: Arde vegetația din județul Hunedoara

Echipaje de stingere ale subunităților ISU Hunedoara intervin, la această oră, pentru localizarea și lichidarea incendiilor de vegetație uscată, care s-au produs în mai multe zone ale județului.
Zonele în care intervin pompierii sunt: Călan, Sântămăria Orlea, Buceș, Certeju de Sus, Toplița Mureșului, Crișcior, Grid, Sălașu de Sus și Vulcan (zonele Căprioara și Socăneasca).
La aceste intervenții, acționează și pompieri voluntari din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, iar la Buceș și Ghelari intervin și lucrători ai Ocolului Silvic.
Până la această oră, pompierii au stins incendiile izbucnite în cursul dimineții în Holdea, Crișcior și Vulcan (zona Dealul Babii).
De regulă, aceste situaţii de urgenţă se produc pe fondul utilizării de către cetăţeni a focului deschis pentru arderea resturilor vegetale din curţi, grădini şi de pe terenuri, însă condiţiile de vânt şi nerespectarea măsurilor obligatorii de protecţie constituie elemente care întreţin şi favorizează propagarea focului.
„Reamintim cetățenilor că sunt obligați să respecte normele legale privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate, indiferent de forma de proprietate a terenului.
Situația este în dinamică. Vom reveni cu informații actualizate”, transmite ISU Hunedoara.
Foto: ISU Hunedoara
Actualitate
Polițiștii hunedoreni intensifică acțiunile pentru combaterea delictelor silvice. Amenzi și permise reținute

Un alt obiectiv al acțiunii de ieri l-a reprezentat menținerea climatului de siguranță publică și reducerea riscului rutier.
În cadrul acțiunii, au fost oprite pentru control peste 30 de autovehicule, 31 de persoane au fost legitimate, inclusiv prin utilizarea aplicației EDAC, iar 9 conducători auto au fost testați în vederea determinării posibilei prezențe în organism a alcoolului ori a substanțelor psihotrope (rezultatele fiind negative).
În cadrul acțiunii, polițiștii au oprit în trafic un bărbat de 37 de ani, din județul Alba, care conducea un autoturism pe D.N. 66, din direcția Petroșani – Hațeg, și a efectuat o manevră de depășire încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers. În consecință, acesta a fost sancționat contravențional conform O.U.G. 195/2002 cu amendă în valoare de 1.215 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 zile, fiind dispusă măsura reținerii permisului de conducere.
În cadrul aceleiași acțiunii, a fost oprit un tânăr de 18 de ani, din Hațeg, care conducea un autoturism pe strada Nicolae Titulescu, din Hațeg. În urma efectuării controlului autoturismului, într-unul dintre compartimente polițiștii au descoperit un recipient ce conținea o substanță vegetală, de culoare verde, susceptibil a avea efect psihoactiv.
Tânărul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative, atât în privința prezenței alcoolului, cât și a substanțelor psihotrope.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal ce va fi înaintat, împreună cu substanța ridicată, către stuctura de Parchet, conform competențelor de soluționare.
În cadrul acțiunii de ieri, polițiștii nu au constatat ilegalități în privința transportului de material lemnos.
În cusrul anului 2024, la nivelul județului, pentru prevenirea și combatera delictelor silvice polițiștii au organizat peste 1.120 de acţiuni și controale, 149 dintre acestea fiind în fondul forestier. Anul trecut, polițiștii au fost verificat 890 de mijloace de transport și 213 exploatări forestiere, iar ca urmare a neregulilor constatate, au aplicat 192 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 699.000 de lei și au luat măsura confiscării a peste 1.110 de metri cubi de material lemnos
Actualitate
Accidente grave și încălcări ale legii pe șoselele din Hunedoara. Un bărbat a fost strivit de propria autoutilitară, iar un pieton a fost spulberat de un autotren

Un grav accident rutier s-a produs marți seara, în jurul orei 22:30, pe DN 7, în direcția Orăștie – Sebeș. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sibiu, aflat la volanul unui autotren, a surprins și accidentat un pieton care se deplasa pe partea dreaptă a drumului, pe sensul de mers al vehiculului.
Victima, un bărbat de 53 de ani, domiciliat în orașul Geoagiu, a suferit răni grave și a fost transportată la spital. Din nefericire, medicii nu au mai putut să îi salveze viața, fiind declarat decesul acestuia ulterior.
Șoferul autotrenului a fost testat pentru consumul de alcool și substanțe interzise, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Șofer strivit de propria autoutilitară, la Zeicani
Un alt accident tragic a avut loc pe DN 68, în afara localității Zeicani, marți seara, în jurul orei 22:00. Un bărbat de 62 de ani, din județul Caraș-Severin, a oprit într-un refugiu situat pe partea stângă a drumului, însă nu ar fi asigurat corespunzător autoutilitara.
Vehiculul s-a pus în mișcare singur și, după ce a rulat aproximativ cinci metri, s-a răsturnat peste șofer. Din păcate, bărbatul nu a supraviețuit impactului. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili toate împrejurările accidentului.
Accident pe DJ 687: Șofer rănit după o manevră imprudentă
Un bărbat de 78 de ani a fost implicat într-un accident rutier produs marți, 5 martie, în jurul orei 11:20, pe DJ 687, între Hunedoara și Deva.
Acesta nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație și a acroșat un alt autoturism. În urma impactului, bărbatul a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.
Doi șoferi prinși la volan fără permis, la Deva
Polițiștii au depistat, marți, doi conducători auto care circulau ilegal pe drumurile din județul Hunedoara.
Primul caz a fost înregistrat pe sensul de mers Deva – Simeria, unde un tânăr de 29 de ani, din județul Suceava, a fost oprit pentru control. Verificările au arătat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
Al doilea caz s-a petrecut în municipiul Deva, în zona Gării, unde polițiștii au oprit un bărbat de 37 de ani, din localitatea Vețel. Acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În ambele situații, poliția a deschis dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis, urmând să fie dispuse măsurile legale.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,
- Actualitatecu o zi in urma
Noi rezultate bune pentru dansatorii deveni
- Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorean reținut pentru racolare de minori în scopuri sexuale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții în Capitală și în 12 județe, printre care și Hunedoara. Permise de conducere contrafăcute și acte de identitate false
- Actualitatecu 7 ore in urma
Accidente grave și încălcări ale legii pe șoselele din Hunedoara. Un bărbat a fost strivit de propria autoutilitară, iar un pieton a fost spulberat de un autotren
- Actualitatecu 2 zile in urma
Plată ajutor de încălzire și supliment pentru energie. Banii pot fi ridicați, miercuri și joi, de la casieria DAS Deva
- Actualitatecu 3 zile in urma
48 de ani de la cutremurul din ’77. 56 de secunde terifiante, peste 1.570 de morți
- Actualitatecu 2 zile in urma
Arcașii hunedoreni au țintit 16 medalii naționale