Connect with us
Data: 14/01/2025
.

Actualitate

Monica Iacob Ridzi cere investiţii la Gara CFR din Petroşani

Publicat

pe

Scrisoare către ministrul Transporturilor

Parlamentarul de Valea Jiului vrea ca turiştii de vin cu trenul în staţiunile montane din zonă să nu mai aibă un şoc când coboară din vagoane

Monica-Iacob-RidziDeputatul PPDD Monica Iacob Ridzi (foto mic) i-a solicitat ieri ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, un răspuns în scris cu privire la investiţiile urgente care sunt necesare la staţia CFR din Petroşani.

În scrisoarea sa adresată ministrului, parlamentarul Monica Iacob Ridzi spune că turiştii care vin, la munte, în Valea Jiului, sunt şocaţi încă de când ajung la gară. Asta pentru că staţia CFR Petroşani arată jalnic şi are nevoie de bani pentru a fi reabilitată. „Este bine ştiut faptul că, atunci când vine vorba despre aprecierile turiştilor, “prima impresie” este întotdeauna importantă, de multe ori decisivă pentru etichetarea unei staţiuni. În acest sens, doresc să vă informez, domnule ministru, că pentru turiştii care vin în Valea Jiului folosind ca mijloc de transport trenurile de călători, “prima impresie” pe care o constată atunci când coboară în Gara Petroşani este una deplorabilă. De ani buni, gara din Petroşani se află într-o perpetuă stare de degradare, cauza principală constând, în opinia mea, în primul rând în nepăsarea celor care au obligaţia de gestiona acest obiectiv”, mai spune Ridzi în scrisoarea sa adresată ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu.

De la ruină la reper turistic al zonei

De asemenea, parlamentarul PPDD de Valea Jiului susţine că prin efectuarea unor necesare lucrări de reabilitare, Gara CFR din Petroşani poate deveni nu doar o „frumoasă poartă de intrare în zona turistică Valea Jiului, ci şi un important reper turistic al regiunii”. ”Gara din Petroşani este una dintre cele mai vechi şi mai frumoase din România, dată în folosinţă în anul 1870, odată cu linia ferată Petroşani-Simeria. De asemenea, investiţia este în măsură să asigure un confort sporit pentru călătorii care utilizează ca mijloc de deplasare trenurile de călători”, a menţionat deputatul Monica Iacob Ridzi în scrisoarea sa.

Advertisement

Staţia CFR din Petroşani are peroanele degradate, sălile de aşteptare au ajuns o ruină, iar de multe ori a rămas în beznă, aşa încât turiştii care aleg să vină în zonă cu trenul găsesc o poartă de intrare în oraş „ca după război”.

Actualitate

Incendiu puternic la o casă din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii Detașamentului Deva din cadrul ISU Hunedoara au intervenit, în această seară, pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la o casă de locuit din municipiu. Misiunea echipajelor a avut ca obiectiv atât lichidarea flăcărilor, cât și salvarea eventualelor persoane surprinse de incendiu.

La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, pregătit să acorde primul ajutor, dacă ar fi fost necesar.

La momentul sosirii pompierilor, flăcările se manifestau generalizat și violent la încăperea centrală a locuinței și la acoperiș. Echipajele au acționat rapid pentru localizarea incendiului, reușind să împiedice extinderea flăcărilor către celelalte încăperi. Ulterior, intervenția s-a concentrat pe lichidarea completă a focului și eliminarea eventualelor focare ce ar fi putut provoca reaprinderea.

Proprietarii casei au reușit să iasă la timp din locuință, imediat după ce au observat degajarea de fum din zona șemineului. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Pagubele materiale sunt însă considerabile, urmând ca specialiștii ISU Hunedoara să stabilească, în perioada următoare, cauza probabilă a izbucnirii incendiului.

Reprezentanții ISU atrag atenția asupra respectării normelor de siguranță la utilizarea sistemelor de încălzire, pentru prevenirea unor astfel de incidente.

Advertisement

FOTO: ISU HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Pompier din Deva, erou în timpul liber

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii militari ai Detașamentului Deva au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din satul Popești, comuna Cârjiți.

Echipajele au acționat cu două autospeciale de stingere și cu o autospecială de primă intervenție și comandă.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la izolația unui perete al construcției, cu degajări de fum și gaze toxice, existând posibilitatea de propagare și la celelalte încăperi ale construcției.

S-a intervenit pentru decopertarea peretelui afectat, simultan cu evacuarea fumului care a pătruns în interior.

„Până la sosirea echipajelor de stingere, un coleg de la Detașamentul de pompieri Deva, plutonier adjutant Rotea Mircea, care locuiește în Popești și se afla în timpul liber, atunci când a observat fumul dens, a decuplat imediat alimentarea cu energie electrică a locuinței și a îndepărtat din zona periculoasă două butelii de aragaz. Totodată, a acționat pentru stingerea flăcărilor cu apa din gospodăria afectată”, arată ISU Hunedoara.

Advertisement

Incendiul a fost localizat în limitele găsite și, din fericire nu au fost victime. Cauza probabilă a fost efectul termic al unui coș de fum neprotejat corespunzător.

Foto: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Pompierii din Hunedoara stins un incendiu puternic într-o casă din Hațeg

Publicat

pe

Redactat de

Pompieri de la subunitățile ISU Hunedoara din Totești și Bretea Română au intervenit, în această după-amiază, în orașul Hațeg, pentru stingerea unui incendiu care se manifesta cu degajări de fum atât în interiorul cât și în exteriorul unei case de locuit construită din panouri.

La locul incendiului echipajele de intervenție au acționat cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar pentru misiune a fost direcționată și o ambulanță SMURD.
Totodată, pentru stingerea incendiului a acționat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Hațeg, cu o autospecială de stingere, de capacitate mică.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 100 mp, iar după lichidarea incendiului pompierii s-au asigurat că sunt eliminate toate posibilele focare ce s-ar fi putut reaprinde, având în vedere că în zonă erau depozitate cantități mari de material lemnos și deșeuri textile.
Cauzele probabile ale izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate