
Totul în trei volume
Istoria, patrimoniul cultural, dar şi principalele atracţii turistice ale zonei sunt printre temele abordate de lucrarea care va fi prezentată publicului hunedorean
Ieşită de sub tipare recent, lucrarea „Judeţul Hunedoara- Monografie” va putea fi răsfoităşi inclusă în bibliotecile personale ale locuitorilor, începând de astăzi. Lansarea oficială a celor trei volume ale monografiei va avea loc în foaierul Teatrului de Artă din Deva, de la ora 15:00.
Evenimentul este de o importanţă extraordinarăşi impact asupra vieţii socio-culturale hunedorene cu atât mai mult cu cât monografia este una din cele mai complexe lucrări editate vreodată în judeţ. La materializarea acestui proiect cultural de excepţie „au pus umărul” specialişti din diferite instituţii din judeţ, lucrarea fiind elaborată la iniţiativa conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara şi a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” din Deva.
Răsfoită pe loc sau… consultată on-line
Potrivit reprezentanţilor Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu”, toate informaţiile cuprinse între coperţile celor trei volume vor putea ajunge la cunoştinţa celor prezenţi la eveniment pentru că volumele le vor fi distribuite astăzi, gratuit. „Avem pregătite circa 200 de exemplare din toate cele trei părţi ale monografiei, pe care le vom distribui tuturor celor prezenţi la evenimentul de lansare. Cei ce nu vor putea intra în posesia volumelor din cauza epuizării stocului vor fi trecuţi pe un tabel nominal urmând ca în momentul reeditării să primească fiecare câte un exemplar. De asemenea, doritorii pot răsfoi monografia judeţului on-line, aceasta fiind postată începând de mâine (n.red. astăzi) pe portalul nostru „Biblioteca Digitală Hunedoara””, a spus Sebastian Bara, director-manager al Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” din Deva.
Informaţii inedite
Realizată cu instrumentar ştiinţific în care sunt abordate cu profesionalism aspecte legate de geografia judeţului, principalele repere istorice, viaţa spiritual-religioasă, istoria şcolii hunedorene, patrimoniul cultural, istoria presei, zonele etno-folclorice, principalele atracţii turistice, dar şi momente din istoria sportului local, „Monografia judeţului Hunedoara a încercat să sintetizeze toate caracteristicile zonei. „Lucrarea, în ansamblul ei, are la bază o documentare extrem de minuţioasă, caracterizată prin recursul la surse de informare credibile şi prin prezentarea a numeroase informaţii inedite. De asemenea, materialul iconografic inclus în fiecare volum conferă atractivitate şi adaugă valoare textelor”, a mai spus director-managerul bibliotecii din Deva.