Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Descrierea conform Listei Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, 2015, poziția 104: „cod HD-I-s-A-03205, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, sat SARMIZEGETUSA; comuna SARMIZEGETUSA; sec. II – III p. Chr.”
…Ulpia Traiana Sarmizegetusa, din localitatea Sarmizegetusa, comuna Sarmizegetusa…
A doua capitală a Daciei situată de pe teritoriul județului Hunedoara, datând de data aceasta din perioada romană, este Ulpia Traiana Sarmizegetusa, din localitatea Sarmizegetusa, comuna Sarmizegetusa.
Cum arăta zona în 1936? Aflăm din Ghidul județului Hunedoara elaborat de Octavian Floca, directorul muzeului din Deva în acea perioadă, și Victor Șuiaga, avocat: „Numărul locuitorilor comunei actuale este de circa 1000. E un sat nevoiaș, dar promite o desvoltare turistică și administrativă, deoarece constituie un punct de plecare apropiat în Masivul Retezat și fiindcă este sediu de plasă. Vizitarea ruinelor și a muzeului dela Sarmizegetusa reclamă un timp de ½ – 1 zi” (p. 325). Simpla menționare a duratei unei vizite de acum aproximativ 85 de ani la un obiectiv istoric ne obligă să facem o comparație cu ziua de azi, când într-un asemenea interval de timp se bifează nenumărate monumente din localități, comune, județe sau provincii istorice diferite.
„Despre o sistematică desgropare arheologică nu se poate vorbi decât dela anul 1924 când Comisia Monumentelor Istorice Cluj, prin președintele ei, domnul ministru Alexandru Lapedatu, sprijinitorul real al arheologiei românești din Transilvania și Institutul de Arheologie al Universității clujene prin prof. dr. univ. D. M. Teodorescu, primul îndrumător și dascăl al arheologiei în Ardeal, a început campania anuală a acestor săpături prin d-l Constantin Daicoviciu, conferențiar la Universitatea din Cluj, ajutat de membri școalei arheologice din Cluj, domnii Octavian Floca, Mihail Macrea, Gheorghe Pintea și Marius Moga”.
Trei decenii mai târziu, în 1966, a a părut ediția a doua a volumului Ulpia Traiana (Sarmizegetusa Romană), elaborată de Constantin Daicoviciu, ajuns între timp academician, și de Hadrian Daicoviciu. „Între Ulpia Traiana Sarmizegetusa, așezată la șes și întemeiată între 108 și 110 e.n., și vechea Sarmizegetusa, cetatea de scaun a lui Decebal din Munții Orăștiei, cucerită de Traian în anul 106 e.n., nu există, după se știe astăzi precis, topografic, nimic comun” (p. 5).
În alt volum (Hadrian Daicoviciu, Dorin Alicu, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, București, 1984) anii de întemeiere sunt avansați ca fiind 106-107. Înconjurat de un zid înalt de 4-5 metri și de două șanțuri, „pe fiecare latură orașul avea câte o poartă, dar nici una dintre ele nu a fost dezvelită în timpul săpăturilor… În interior edificiile se grupau în jurul unei piețe mari, patrulatere (forum), care se afla la întretăierea celor două străzi principale, precum și de-a lungul acestora și al altora secundare, formând complexe (insulae). Locul de frunte în orașul împrejmuit de ziduri îl ocupau clădirile publice, atît profane (curia, palatele dregătorilor, termele etc.), cît și sacre (templele, Palatul Augustalilor și altele” (p. 23).
Unele dintre cele mai recente descrieri le găsim în Monografia istorico-geografică a localității Sarmizegetusa (elaborată de Gică Băeștean și Tiberiu Albulescu și apărută în 2012. În acest volum, pe lângă piesele reprezentative descoperite în zonă, sunt descrise atât edificiile religioase (sanctuarele și templele dedicate lui Aesculap și Hygia, Liber Pater, Silvanus, Zeiței Nemesis etc.), cât și edificiile publice precum forul, basilica, fântânile publice, curia și altele. Nu lipsesc edificiile particulare și sau construcțiile funerare. Și celebrul amfiteatru de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa este descris ca având analogii în Britannia, Austria și Africa de Nord.
Toate aceste volume îi ajută pe cei care vizitează situl, dar și muzeul, să vadă povestea de dincolo de ruinele pe care le fotografiază și pășesc de multe ori, cu indiferență.
Daniel I. Iancu
