
Ies la pensie plini de suferinţe
Medicii se confruntă cu tot mai multe cazuri de afecţiuni musculare, ale aparatului respirator, iar, în ultima vreme, cu cancere
Minerii din Valea Jiului sunt tot mai bolnavi. Au suferinţe ce derivă din munca grea pe care o depun în subteran, iar îngrijorătoare sunt şi cazurile de cancere de colon, rezultat al alimentaţiei şi stresului.

Medicii care îi consultă periodic pe minerii din Valea Jiului vorbesc despre boli tot mai multe şi mai grave ale acestora.Ortacii au îmbătrânit şi munca depusă îi face tot mai vulnerabili. „Avem pe primul loc afecţiunile musculo-scheletale, cu indice de gravitate de 112, pe locul 2 sunt accidentele şi pe locul 3 afecţiunile aparatului respirator, din cauza condiţiilor de muncă, a microclimatului nefavorabil, diferenţele de temperaturăşi a curenţilor de aer. Pe lângă asta, pe locul 4 sunt bolile digestive şi e vorba de ulcere, afecţiuni ale aparatului digestiv, unde s-a constatat o creştere a cancerului de colon”, spune dr. Gabriela Butariu, medic Medicina Muncii.
Au probleme şi cu inima
Tot în topul bolilor de care suferă minerii, deja ajunşi aproape toţi la 45 de ani, vârstă la care aceştia se pensionează, sunt şi cele cardio-vasculare. „Persoanele care prezintă un sindrom cardio-metabolic, adică cei care prezintă un cumul de factori de risc majori, circumferinţă abdominală, trigliceridele, colesterolul, tensiunea arterialăşi glicemia mare. Aici intră 297 de cazuri, iar numărul acestora creşte de la an la an în condiţiile îmbătrânirii forţei de muncăşi a creşterii stresului cotidian şi a unui mod de viaţă nesănătos”, a mai spus medicul Gabriela Butariu.
Minerii sunt monitorizaţi de doctorii de Medicina Muncii o dată la 3 luni, iar la Salvamin Petroşani, la laboratorul de specialitate se fac analize complete. Tot aici se constată că ortacii ajung foarte des la unităţile de primire a urgenţelor şi foarte mulţi au probleme cardiace.