Un bărbat în vârstă de 52 de ani, cetățean muntenegrean, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare, fiind acuzat de autoritățile germane de trafic de droguri, a fost prins de polițiștii hunedoreni. „Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au efectuat o acţiune pe raza municipiului Hunedoara, în urma căreia a fost depistat un bărbat în vârstă de 52 de ani, cetățean muntenegrean, care posedă mandat european de arestare emis la data de 20.01.2021 de autoritățile din Germania”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar șef Bogdan Nițu.
Bărbatul a fost audiat prins sistem videoconferință de către magistraţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, care au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Bărbatul urmează să fie prezentat Curții de Apel Alba-Iulia, în vederea dispunerii de măsuri legale.
Muntenegreanul figura ca fiind urmărit internațional, la solicitarea autorităților germane, care în bănuiesc de comiterea infracțiunii de trafic de droguri, şi a fost escortat și depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva. Potrivit unor surse bărbatul locuiește de mai mulți ani în Hunedoara, unde și-a întemeiat o familie.