Actualitate
Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: „Am dat startul campaniei „Fără Bariere””
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în calitate de cofinanțator pentru implementarea Grantului „România – Anul European al Tineretului 2022″, finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri, alte forme de adicție, violență, bullying și trafic de persoane.
Proiectul Anul European al Tineretului „Generaţia fără bariere – Suntem altfel”, finanțat prin Grantul Erasmus+ are obiect prevenirea consumului de droguri şi promovarea sănătăţii mintale și prevede o serie de acțiuni care se vor desfășura pe parcursul lunii aprilie în 20 de centre universitare.
Primul eveniment, parte din Campania de informare a fost conferinţa de training, care s-a desfățurat în perioada 1 – 3 aprilie 2024, în județul Brașov, cu scopul de a forma studenţii participanţi, care vor disemina informaţiile dobândite în cadrul celui de-al doilea eveniment, respectiv Caravana, care se va desfășura în perioada 4-26 aprilie 2024, în 20 de centre universitare din România: Suceava, Iași, Bacău, Galați, Constanța, București, Ploiești, Târgoviște, Pitești, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Cluj, Baia Mare, Oradea, Arad, Timișoara, Târgu Jiu, Petroșani și Craiova.
“La Brașov, am făcut primii pași către o schimbare reală în mentalitatea noastră colectivă. Cu inimile pline de entuziasm și cu gânduri curajoase, am dat startul campaniei „Fără Bariere”. Această inițiativă își propune să spargă barierele tăcerii și să aducă la lumină TOT Adevărul Despre Droguri. Am avut parte de un dialog sincer și deschis. Am avut privilegiul să stăm față în față cu foști consumatori, oameni curajoși care și-au împărtășit experiențele lor, dezvăluind luptele, dar și succesele lor în drumul spre recuperare. Am ascultat înțelegând că fiecare poveste are puterea să schimbe perspectiva noastră asupra acestei probleme cu care se confruntă foarte mulți tineri. Împreună cu specialiști din domeniu, am pus bazele unei comunități unite în lupta împotriva dependenței de droguri”, a declarat ministrul Familie, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero.
Mulțumim instituțiilor partenere: Ministerul Afacerilor Interne; Agenția Națională Antidrog; Poliția Română; Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane; Ministerul Sănătăţii; Ministerul Educației; Ministerul Justiției; Administrația Națională a Penitenciarelor; Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție; Consiliul Național al Rectorilor; Centrul Național de Sănătate Mintală și Lupta Antidrog; Teen Challenge România; ICEU Training Group; Federațiie Studențești și tuturor persoanelor implicate.
Actualitate
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot din primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a încheiat, vineri la miezul nopții, în județul Hunedoara.
Cele peste 170.000 de voturi au fost renumărate în totalitate, rezultatele urmând să fie comunicate Biroului Electoral Central duminică seară, 1 decembrie, la ora 22:00.
„Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi a celor nule din cadrul celor 524 de secţii de votare din județul Hunedoara, desfășurat în conformitate cu cerințele Deciziei nr. 205D/28.11.2024 a Biroului Electoral Central privind modul de soluţionare a solicitării formulate de Curtea Constituţională a României prin adresa cu nr. 11197/28.11.2024, emisă în Dosarul nr. 3671F/2024, înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 cu nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024, s-a încheiat în data de 29.11.2024, ora 24:00. La acest moment se desfășoară operațiunile de centralizare a datelor din procesele-verbale întocmite pentru fiecare dintre cele 524 de secții de votare din județul Hunedoara. Rezultatele centralizării se vor comunica, în conformitate cu cele din conținutul Deciziei susmenționate, Biroului Electoral Central, în data de 1 decembrie 2024, ora 22,00. Numai după această dată, rezultatele centralizării vor putea fi date publicității”, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă după-amiază, de BEJ Hunedoara.
În județul Hunedoara, la primul tur al alegerilor prezidențiale au votat 170.330 de persoane, dintre cele 363.541 înscrise pe listele permanente, prezența la urne fiind de 46,85 la sută.
Actualitate
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
Un ceremonial public dedicat „Zilei Naționale a României”, va avea loc duminică, pe 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, în municipiul Deva.
„În conformitate cu legile și regulamentele militare aflate în vigoare, ceremonialul se va desfășura, în acest an, la locul de odihnă al celor care au luptat pentru națiunea română – Cimitirul Eroilor (str. Călugăreni)”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului -Județului Hunedoara.
Programul manifestărilor cuprinde salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și rostirea de alocuțiuni. Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.
Foto: arhivă
Citiți și: Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva
Actualitate
Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, până duminică seara. Este vizată și zona de sud a județului Hunedoara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, valabilă începând de sâmbătă dimineață (30 noiembrie), ora 10:00, până duminică seara (1 decembrie), ora 20:00.
Avertizarea vizează și zona de sud a județului Hunedoara.
„În intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și în sudul Banatului, cu viteze în general de 50…60 km/h. În vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului vor fi rafale de 70…90 km/h, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (30 noiembrie), va ninge și va fi viscol”, a informat ANM.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Program special la Evidența Persoanelor, în contextul alegerilor parlamentare
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lucrări avansate la tunelurile A1 Margina – Holdea
-
Actualitatecu o zi in urma
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie