Actualitate
Natalia Intotero: „Prin mila și bunătatea lui Dumnezeu sunt bine”
Hunedoreanca Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, se simte bine după ce a fost implicată într-un accident rutier, în cursul zilei de marți, 27 august. Evenimentul rutier a avut loc pe raza localității Racova, din județul Vâlcea, Natalia Intotero fiind pasageră într-unul din autovehiculele impicate în accident.
Mesaj de la Spitalul din Râmnicu Vâlcea
În urma accidentului, demnitarul, care se afla pe bancheta din spate a unui autoturism al Serviciului de Pază și Protecție (SPP), a suferit un traumatism toraco – abdominal. Aceasta a fost dusă la spitalul din Râmnicu Vâlcea, unde s-a constata că starea sa este una bună. După investigațiile medicale, Natalia Intotro a transmis un mesaj din unitatea medicală. ”Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.” Psalmul 46:1 Prin mila şi bunătatea Lui Dumnezeu sunt bine. Mulţumesc din suflet familiei, prietenilor şi colegilor pentru rugăciunile şi gândurile voastre! De asemenea, mulţumesc celor care au intervenit la locul accidentului, întregului personal de la Serviciul Ambulanţă şi de la Spitalul Judeţean Vâlcea!”, a scris ministrul într-un mesaj pe Facebook. Și ceilalți ocupanți ai mașinii, doi angajați ai SPP, sunt în stare bună.
Au fost stabilite cauzele accidentului
Ministrul Natalia Intotero se afla într-un autoturism al SPP în momentul accidentului, care a fost lovit de o altă mașină aflată în trafic și, apoi, s-a răsturnat. Investigațiile polițiștilor din Vâlcea au stabilit că vinovat de producerea incidentului rutier este celălalt șofer. „Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit că o femeie de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani. În urma coliziunii, o femeie care se afla într-unul dintre cele două autoturisme a fost preluată de o ambulanță pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au transmis cei de la IPJ Vâlcea. Conform protocolului SPP, persoana rănită, respectiv Natalia Intotero, a fost supusă, imediat, verificărilor medicale. Totodată, cei de la SPP au mai anunțat că atât ministrul, cât și șoferul și aghiotantul aflat în autoturism, purtau centurile de siguranță, iar mașina oficială circula regulamentar.
Vizitată de premier
Natalia Intotero, care este într-o stare bună de sănătate, a cerut să gfie transferată la un spital din Bucuurești. Pe perioada cât a fost în îngrijirea cadrelor medicale de la spitalul din Râmnicu Vâlcea, Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a fost vizitată de prefectul de Vâlcea, Mihai Oprea, cât și de premierul Marcel Ciolacu. „Am vizitat-o astăzi pe Natalia Intotero și veștile sunt bune. Are un tonus bun și se va recupera rapid!”, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, primul ministru Marcel Ciolacu.
Actualitate
Vești bune din comuna Zam
Situată pe Valea Mureșului, comuna Zam, cu o populație de circa 1.500 de locuitori, este una dintre localitățile rurale din județul Hunedoara de dimensiune medie la acest capitol. Comuna Zam, însă, se întinde pe o suprafață mare, de peste 160 de kilometri pătrați, și, în afară de localitatea de reședință omonimă, mai are în componență alte 12 sate, respectiv Almaș Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești și Valea.
Pentru un mediu curat
Mai menționăm că aceia care trec prin comuna Zam pot vizita mai multe locuri interesante. Mai exact, pe raza administrativ teritorială a comunei Zam întâlnim șase biserici declarate monumente istorice, plus un castel care are aceeași clasificare. De asemenea, mai sunt patru lăcașe de cult cu o vechime considerabilă, două rezervații naturale, precum și un sit inclus în rețeaua europeană «Natura 2000». În acest sens, preocuparea administrației locale pentru păstrarea unui mediu curat este una firească. „Recent, Primăria comunei Zam a sprijinit organizarea unei noi acțiuni de reciclare. O firmă specializată în domeniu a ridicat, de la domiciliile solicitanților, aparate electrice și electrocasnice vechi sau uzate. Iar cei care au predat astfel de deșeuri au participat la o tombolă”, a declarat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei hunedorene Zam.
Facilități fiscale
Edilii din comuna Zam vin și cu alte vești bune pentru locuitorii comunei. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligațiilor bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a spus primarul comunei Zam, Sorin Ionel Nistor.
Iarna nu îi ia prin surprindere
Și în comuna Zam a căzut prima ninsoare, însă administrația publică locală de aici nu a fost luată prin surprindere de venirea iernii. „Procedăm la fel ca în fiecare an înainte de venirea iernii. Astfel, am asigurat combustibiul necesar încălzirii pe perioada sezonului rece la unitățile de învățământ, dar și la celelalte instituții publice care funcționează pe raza comunei noastre. De asemenea, avem pe stoc material antiderapant și tot ceea ce mai este nevoie pentru a interveni la ninsori. Și utilajele sunt pregătite pentru a interveni, dacă este cazul. Nu ne dorim zăpezi abundente, dar este bine să fim pregătiți, pentru ca venirea iernii să nu ne ia prin surprindere”, a precizat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei Zam.
S-a ales viceprimarul
Primarul Sorin Ionel Nistor, aflat la al patrulea său mandat în această funcție, și ceilalți aleși locali au depus jurămintele de credință în cursul lunii octombrie. În cursul acestei luni, în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, a fost ales și viceprimarul comunei Zam. „Colegul meu de partid, consilierul local Alin Cristian Butaș, a fost ales, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei ședințe extraordinare, viceprimar al comunei Zam. Le mulțumesc tuturor consilierilor pentru încrederea acordată și sunt convins că vom face o echipă bună, care să lucreze în sluijba cetățenilor, pentru dezvoltarea localității noastre”, a menționat primarul comunei hunedorene Zam, Sorin Ionel Nistor.
Actualitate
Rezultate exit -poll – Alegeri prezidențiale, Turul I. Luptă strânsă pentru locul al doilea în finala prezidențială
Primele rezultate ale exit-poll-urilor arată că Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a obţinut 25% din voturi și intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Se poartă o luptă strânsă pentru locul al doilea. Elena Lasconi, candidatul USR, s-ar afla pe poziția a doua cu un procent de 18%, urmată îndeaproape de Călin Georgescu, candidat independent, care ar fi obținut 16% din voturi, conform exit-poll-urile anunțate, duminică seară, de principalele televiziuni.
Rezultate exit -poll CURS
Marcel Ciolacu (PSD) 25%
Elena Lasconi (USR) 18 %
Călin Georgescu (independent) 16 %
George Simion (AUR) 14 %
Nicolae Ciucă (PNL) 13 %
Rezultate exit -poll CIRA
Marcel Ciolacu (PSD) 25 %
Elena Lasconi (USR) 18 %
Călin Georgescu (independent) 16 %
George Simion (AUR) 15 %
Nicolae Ciucă (PNL) 14 %
Rezultate exit-poll AVANGARDE
Marcel Ciolacu (PSD) 25 %
Elena Lasconi (USR) 18 %
Călin Georgescu (independent) 16 %
George Simion (AUR) 15 %
Nicolae Ciucă (PNL) 14 %
Rezultate ARA
Marcel Ciolacu (PSD) 27%
Elena Lasconi (USR) 18%
George Simion (AUR) 15%
Călin Georgescu (independent) 14%
Nicolae Ciucă (PNL) 11%
Numărătoarea oficială a voturilor va decide cine intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care va fi în 8 decembrie.
Primul tur al alegerilor prezidențiale în cifre (situația în județul Hunedoara), la închiderea urnelor – ora 21:00
Număr alegători înscriși pe listele permanente -363.541
Votanți pe listele permanente-150.708
Votanți pe listele suplimentare-17.532
Votanți cu urna mobilă- 2.090
Total votanți – 170.330 (dintre care 120.183 în mediul urban, iar 50.147 în cel rural)
Prezență la urne- 46,85 % la sută
Actualitate
Măsuri pentru siguranța votului
În județul Hunedoara, au fost raportate 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru vânzarea de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare. Un angajat al unui bar din Hunedoara a fost avertizat după ce a vândut alcool unui client.
Aproximativ 1.300 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați pentru siguranța procesului electoral, iar după încheierea votului vor asigura securitatea transportului și depozitării documentelor electorale. Autoritățile mulțumesc personalului pentru gestionarea responsabilă a atribuțiilor.
”Centrul Județean de Comunicare Hunedoara a înregistrat, pe lângă cele 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru comercializare de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri față de secțiile de votare.
Astăzi, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au efectuat verificări la un bar din localitate, aflat la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare din zonă, unde au depistat un angajat care ar fi vândut băuturi alcoolice unui client.
Angajatul a fost sancționat cu avertisment.
Vă reamintesc că aproximativ 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și personal din alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați astăzi pentru asigurarea climatului de siguranță la nivelul județului Hunedoara, protecția secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibilele incidentele electorale.
După încheierea procesului de vot, efectivele M.A.I. vor avea o nouă misiune: vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.
Le mulțumim tuturor angajaților pentru modul profesionist în care și-au asumat atribuțiile din această zi pentru ca cetățenii să își poată exercita dreptul la vot în condiții de siguranță și legalitate”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.
FOTO: ARHIVĂ
-
Actualitatecu o zi in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 16 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 9 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Probleme în sistemul informatic la Registrul Auto Român (RAR). Activitatea, perturbată în întreaga țară
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Acces gratuit la prevenție, diagnostic și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate