Connect with us
Data: 13/04/2024
.

Actualitate

Ne topim la peste 30 de grade Celsius! Medicii ne avertizează să avem grijă

Publicat

pe

„Căldură mare, mon cher”!

Canicula a pus stăpânire pe întreg judeţul Hunedoara, iar meteorologii nu au veşti bune nici pentru zilele următoare. Ei ne avertizează că nu scăpăm de zilele toride. Mai mult, se pare, ziua de azi va fi cea mai călduroasă din întreaga săptămână, mercurul din termometru ajungând, în unele zone, chiar şi până la 39 de grade Celsius.

La Deva, ieri după-amiază, în jurul orei 17:00, se înregistrau aproape 34 de grade Celsius, iar locuitorii oraşului sufereau de căldură, încercând să se ferească de arşiţa soarelui. Şi dacă unii locuitori au învăţat să-şi ia măsuri de precauţie, alţii le ignoră, în continuare, cu

 Vizibil afectaţi de caniculă, locuitorii suportă cu greu căldura de afară


Vizibil afectaţi de caniculă, locuitorii suportă cu greu căldura de afară

desăvârşire. Medicii trag din nou un semnal de alarmă: pe străzile cu asfaltul încins şi printre blocurile ce radiază căldură chiar şi cel mai sănătos organism poate ceda!

Consumaţi multe alimente!

Pentru aceste zile caniculare, doctorii sfătuiesc populaţia să evite pe cât posibil să iasă afară din case la orele prânzului. Ieşitul din locuinţe la orele prânzului, când asfaltul frige şi aerul pare de nerespirat, este imprudenţă curată, avertizează reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara. „Atunci când termometrele arată la umbră peste 34 de grade Celsius, trebuie să evităm pe cât posibil să ieşim afară. Fără o hidratare corespunzătoare, care să menţină temperatura corpului în jur de 37 de grade Celsius, pot apărea crampe de căldură, insolaţie, epuizare sau şoc hipertermic”, spune Cecilia Birău, director executiv adjunct la DSP Hunedoara.

Advertisement

În aceste zile toride este indicată evitarea locurilor aglomerate şi acoperirea capului cu pălării sau umbrele. Îmbrăcămintea trebuie să fie lejeră şi amplă, din fibre naturale, de culori deschise. O mare atenţie trebuie acordată copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi. Acestea trebuie să consume periodic lichide. În ceea ce îi priveşte pe cei mici, părinţii trebuie să evite să-i scoată afară din casă în orele cu temperaturile ridicate. De asemenea, mai zic doctorii, este bine ca în zilele cu temperaturi ridicate, să fie evitate activităţile în exterior, care necesită un consum mare de energie, cum este sportul sau grădinăritul. În final, medicii recomandă un consum ridicat de fructe şi legume proaspete deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.

Fără leşinuri…, deocamdată

Pe de altă parte, deocamdată, niciun locuitor al judeţului Hunedoara nu a avut nevoie de îngrijiri medicale în mod special din cauza caniculei. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, până ieri după-amiază, nu s-a înregistrat nicio solicitare în acest sens. „Până în acest moment (n.red. ieri, ora 16:00), nu am avut niciun caz de persoane leşinate pe stradă din cauza căldurii”, a precizat medicul Valeria Filimon, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, contactată de „Servus Hunedoara”.

Totuşi, medicii se aşteaptă ca astfel de solicitări să apară în zilele ce urmează, în situaţia în care temperaturile de afară vor rămâne la fel de ridicate. „Să sperăm că nu vom avea probleme de acest gen”, a conchis doctorul Valeria Filimon.

 

Advertisement

Actualitate

Copil de 10 ani, rănit ușor, în urma unui accident produs pe DN 76, la Luncoiu de Jos

Publicat

pe

Redactat de

Un copil, în vârstă de 10 ani, a fost transportat la spital în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe DN 76, la Luncoiu de Jos.

„Pompierii Secției Brad au intervenit, cu o autospecială de stingere și cu un echipaj SMURD, la un accident auto produs în localitatea Luncoiu de Jos, pe DN 76. La fața locului, salvatorii au constatat că în urma coliziunii dintre două autoturisme un minor, băiat în vârstă de 10 ani, a fost rănit ușor. El a fost transportat, cu ambulanța SMURD, la spitalul din Brad, în stare stabilă. La locul accidentului, pompierii au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de situații. Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de instituțiile care au competențe în astfel de situații”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

 

Foto: arhivă

Citeste mai mult ...

Actualitate

Plimbările cu vaporașele de la Șoimuș, pe Mureș – reluate din 19 aprilie. Sunt disponibile două posturi de ajutor de căpitan

Publicat

pe

Redactat de

Plimbările cu vaporașele de agrement „Stelar” de la Șoimuș, pe râul Mureș, vor fi reluate, începând cu data de 19 aprilie 2024. Primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, a anunțat că sunt disponibile două posturi de ajutor de căpitan.

În 19 aprilie 2024, vom deschide activitatea la Vaporaș Șoimuș. Sunt disponibile două posturi de ajutor de căpitan. De preferință băieți! CV-urile se depun la Primăria Șoimuș, până la data de 15.04.2024, între orele 09:00 -16:00. Rezervări pentru plimbări pe Mureș, la tel.: 0741152922. Vă așteptăm în comuna noastră!”, a scris, pe pagina sa de pe rețeaua de socializare, Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.

Reamintim că, plimbările de agrement pe râul Mureș au început în vara anului 2022, atunci când primul vaporaș – „Stelar 1”, cu o capacitate de 10 locuri, a intrat în proprietatea Primăriei comunei Șoimuș. Odată cu lansarea acestuia la apă s-a împlinit un vis mai vechi al administrației publice locale din localitate, primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, anunțând, atunci, cu foarte multă bucurie, că, după mai bine de patru decenii și jumătate, Șoimuș are, din nou, vaporaș de agrement pe râul Mureș.

În 2023, administrația publică locală din Șoimuș a mai achiziționat o ambarcațiune, de o capacitate mai mare, de 45 de locuri- „Stelar 2”, adusă din Șantierul Naval de la Orșova.

Cele două vaporașe de agrement sunt puse la dispoziția localnicilor și turiștilor, oferind plimbări de poveste pe râul Mureș.

Advertisement

Cursele de agrement pe râul Mureș vor fi reluate din 19 aprilie 2024.

Călătoriile pe apă pornesc de la pontonul amenajat pe malul râului Mureș, în imediata vecinătate a autostrăzii, aproape de fostul camping Șoimuș. Administrația publică locală a creat și o pagină pe rețeaua de socializare -Vaporaș Șoimuș, pentru a facilita comunicarea cu toți cei interesați de plimbări pe râul Mureș, cu cele două ambarcațiuni.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Educaţie pentru sănătate: 100 de minute despre un subiect pe care elevii nu sunt obișnuiți să-l discute acasă

Publicat

pe

Redactat de

Şase clase de elevi de la Liceul de Arte “Sigismund Toduţă”, cu vârste între 14 şi 17 ani, au participat, joi, la o lecţie inedită de educaţie despre sănătate, organizată de Cabinetul medical şcolar nr. 3 în colaborare cu psihologul şcolii şi cu un medic specialist de la Cabinetul de planificare familială Deva. Acțiunea a avut ca scop creşterea gradului de informare corectă a adolescenţilor despre riscul bolilor cu transmitere sexuală şi comportamentul orientat spre prevenirea sarcinilor în adolescență.

Pe parcursul a două sesiuni de informare, medicii le-au vorbit adolescenților despre anatomie, contracepţie, protejarea sănătăţii şi a corpului, planificare familială, responsabilitate, decizie, sentimente, emoţii, consimţământ şi rolul esenţial al părintelui în educaţia sexuală a copiilor.

Explicațiile – uneori științifice, dar totuși, pe înțelesul tuturor – au fost completate cu imagini proiectate, videoclipuri educative, demonstrații practice și materiale despre riscurile sarcinii timpurii și consecinţele pe care le au asupra sănătăţii bolile cu transmitere sexuală. Totodată, elevii au avut ocazia să pună întrebări, chiar și sub anonimat, specialiștilor prezenţi la întâlnire.

Educaţia pentru sănătate este un drept al fiecărui adolescent. Cei 150 de liceeni care au fost de acord să participe la acțiune au dovedit că îşi doresc discuţii deschise despre relaţiile sigure și sănătoase. Tinerii admit că au nevoie de informaţii corecte pentru a lua decizii responsabile și sunt convinși că Internetul sau discuțiile între colegi nu reprezintă neapărat cele mai potrivite surse.

Descriind în detaliu transformările corpului uman la diferite vârste, specialistul în planificare familială a explicat că educaţia sexuală a adolescenţilor trebuie să înceapă acasă şi încurajează părinţii să discute cu copiii lor despre orice subiect pe această temă. Medicul a mai punctat că în statele dezvoltate, copiii învaţă încă de la grădiniţă că propriul trup le aparţine. Sunt informaţi despre adulţii de încredere și învaţă să distingă acţiunile nepotrivite de comportamentele normale şi să comunice părinţilor orice situaţie atipică.

Advertisement

La noi însă, părinții încă au rețineri să vorbească deschis cu copiii lor despre subiecte pe care le consideră delicate, iar copiii, la rândul lor, decid să experimenteze pe ascuns ignorând riscurile la care se expun.

„Pentru mine, acțiunea a fost una educativă – a concluzionat, la finalul întâlnirii, un elev de clasa a X-a, care consideră că educația sexuală este, în primul rând, educație pentru sănătate și „fluturii din stomac” nu sunt de ajuns pentru a garanta o relație sigură și sănătoasă. Așadar, oricât de amuzat sau de banal ar părea un asemenea subiect, el trebuie discutat de către fiecare elev cu familia și cu specialiștii. „Altfel, ignoranța ne-ar putea afecta viitorul pentru totdeauna”, a încheiat tânărul.

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Citeste mai mult ...

SERVICII

Reparații pentru casa ta, executăm în regim de urgență țiglă ceramică, țiglă metalică, dulgherie, placări cu polistiren și orice tip de model. Orice reparații de urgență.
Discount la materiale 15%, materialele le avem pe stoc. Cerem și oferim seriozitate. Firmă autorizată.
Relații la nr. de telefon 0756.467.737.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate