Actualitate
Nemulţumiri
Siderurgiştii hunedoreni sunt îngrijoraţi de viitorul lor
„Cocoşată” de taxele impuse de Guvernul Ponta, industria metalurgică riscă se devină o amintire
Majorarea taxelor la energia electrică şi gaz metan ar putea pune lacătul pe porţile marilor consumatori de astfel de servicii, printre aceştia fiind şi cei care activează în industria metalurgică. Conform declaraţiilor liderului sindicatului „Siderurgistul” Petru Vaidoş, raportat la anul 2011, taxele la energia electrică plătite de aceşti coloşi industriali au crescut de aproape cinci ori fapt care generează costuri uriaşe de producţie.
În opinia acestuia, dacă reprezentanţii guvernului nu găsesc o soluţie care să vină în sprijinul acestor mari consumatori de energie există posibilitatea ca în următoarea perioadă de timp, siderurgia hunedoreană să aibă mari probleme.
„Problema este extrem de delicată, iar declaraţiile conducerii Arcelor Mittal de la Galaţi privind posibilitatea închiderii acestui combinat exprimă gravitatea situaţiei în care ne aflăm. Suntem singura ţară din Uniunea Europeană care aplică astfel de politici de taxare a marilor consumatori de energie electrică. Este inadmisibil ce se întâmplă”, a spus Vaidoş.
După negocieri, vor urma proteste
Pentru a găsi o soluţie la problemele apărute în acest sector industrial, siderurgiştii se află în discuţii cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai Parlamentului României. O nouă rundă de negocieri a avut loc în urmă cu câteva zile, iar în data de 14 mai, se aşteaptă o decizie care să anuleze Ordonanţa de Urgenţă care a dus la majorarea acestor taxe. „În urmă cu două zile a avut loc o nouă rundă de negocieri între reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai patronatelor şi sindicatelor din siderurgie, unde ni s-a promis că se vor lua măsuri. De asemenea, pe parcursul ultimelor săptămâni am avut întâlniri cu reprezentanţii Parlamentului cărora le-am prezentat situaţia existentă. Sperăm că am fost înţeleşi şi această situaţie va fi remediată”, a declarat Vaidoş.
În cazul în care nu vor găsi înţelegere la guvern, siderurgiştii sunt decişi să organizeze ample mişcări de protest la nivelul întregii ţări. „Cu siguranţă că nu vom accepta această situaţie şi ne vom apăra locurile de muncă. După ce vor trece sărbătorile vom organiza acţiuni de protest care să îi sensibilizeze pe cei care trebuie să ia decizii. Noi cerem să se aplice modelul din Germania, unde marii consumatori de energie electrică beneficiază de reduceri la aceste taxe. Vom face proteste, sub formă de caravane, deoarece suntem nemultumiţi de taxele prea mari”, a declarat Petru Vaidoş, liderul Sindicatului „Siderurgistul”.
Actualitate
Consultare publică pentru amenajarea Parcului din Cartierul Dealul Paiului, Deva
Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, invită toți cetățenii din zona blocurilor sociale 1-9, strada Zăvoi și din zonele adiacente, să participe la o consultare publică privind proiectul de amenajare a Parcului din Cartierul Dealul Paiului. Evenimentul va avea loc joi, 28 noiembrie 2024, la ora 16:00, la blocul 6 de pe strada Zăvoi.
„Este esențial ca fiecare cetățean să aibă un cuvânt în deciziile care privesc dezvoltarea municipiului nostru. Consultările publice sunt un instrument prin care ne asigurăm că proiectele propuse sunt în acord cu nevoile comunității. Vă invit să veniți în număr cât mai mare, să ne împărtășiți ideile și sugestiile dumneavoastră, pentru a construi împreună un oraș mai bun pentru toți,” spune Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva.
Aceasta este o oportunitate importantă pentru comunitate de a se implica activ în dezvoltarea și îmbunătățirea spațiilor publice ale municipiului Deva. Proiectul vizează crearea unui parc modern, care să îmbunătățească calitatea vieții în zonă și să ofere locuitorilor facilități recreative, contribuind astfel la revitalizarea unui spațiu verde destinat întregii comunități.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Ursul brun surprins în Parcul Național Retezat – un simbol al unui ecosistem sănătos
O cameră de monitorizare a faunei amplasată de Administrația Parcului Național Retezat a surprins imagini impresionante cu un urs brun în habitatul său natural. Această apariție reconfirmă diversitatea și complexitatea ecologică a unuia dintre cele mai valoroase parcuri naționale din Europa.
Parcul Național Retezat, cu habitate naturale variate și puțin afectate de intervenția umană, găzduiește o populație sănătoasă de carnivore mari, precum râsul, lupul și ursul brun. Prezența acestora în vârful piramidei trofice este un indicator cheie al stării de conservare a ecosistemelor din parc.
”Urs (Ursus arctos) surprins de o cameră de monitorizare a faunei amplasată în teren de către colegii noștri din cadrul Administrației Parcului Național Retezat. Prezența Ursului brun (Ursus Arctos) în Parcul Național Retezat National Park demonstrează încă o dată complexitatea mediului natural și diversitatea habitatelor naturale prezente aici. Existența populației de urs, demonstrează că și celelalte specii de animale din habitatele ursului sunt menținute într-o stare bună de conservare. Carnivorele mari, aflate în vârful piramidei trofice, sunt elemente cheie în relațiile ecologice ce guverneaza cadrul natural și dovada vie a unui ecosistem sănătos. Datorită habitatelor sale diverse, naturale sau puțin modificate de intervenția umană Parcul Național retezat adăpostește un număr de 55 de specii de mamifere, peste 23% din mamiferele terestre ale Europei. Parcul oferă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene: râsul (Lynx lynx), ursul (Ursus arctos) şi lupul (Canis lupus)”, informează reprezentanții Parcului Național Retezat.
Parcul Național Retezat, care adăpostește peste 55 de specii de mamifere – reprezentând mai mult de 23% din mamiferele terestre ale Europei –, oferă condiții ideale pentru supraviețuirea carnivorelor mari europene. Aceste specii joacă un rol crucial în menținerea echilibrului natural al habitatelor montane.
Imaginile surprinse de echipele de monitorizare subliniază importanța protejării acestor medii unice și evidențiază rolul Parcului Național Retezat în conservarea biodiversității. Autoritățile continuă eforturile de monitorizare și protecție, încurajând publicul să respecte regulile de vizitare pentru a menține integritatea acestui spațiu natural deosebit.
CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT
Actualitate
Ultima zi pentru plata chiriilor și ratelor la locuințele sociale și ANL din Deva
Direcția de Asistență Socială Deva informează chiriașii locuințelor sociale, ANL și ale celor construite din fonduri de stat că ultima zi pentru plata chiriilor, ratelor și taxelor comune la casieria instituției este joi, 28 noiembrie 2024.
Vineri, 29 noiembrie 2024, casieria va fi deschisă exclusiv pentru operațiuni de închidere de lună, cum ar fi gestionarea creanțelor și debitelor pentru imobilele aflate în proprietatea municipiului.
Chiriașii și beneficiarii sunt avertizați că neachitarea obligațiilor financiare la termenul scadent va atrage penalități de întârziere, conform contractelor de închiriere sau de vânzare-cumpărare în rate.
”Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința chiriașilor din locuințele sociale și camerele de cămin, locuințele ANL și locuințele construite din fondurile statului că ULTIMA ZI operațională a lunii pentru plata chiriilor, ratelor și taxelor comune la casieria instituției este joi, 28 noiembrie 2024. Plățile se pot efectua în numerar sau cu cardul, între orele 8:30 – 11.00 și 12:30 – 15:00. În ultima zi lucrătoare a lunii (vineri, 29 noiembrie 2024), casieria va efectua doar operațiuni de închidere de lună și situația creanțelor și debitelor pentru imobilele din fondul locativ aflat în proprietatea Municipiului Deva. INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.599 și 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru. DE REȚINUT! Neachitarea la termenul scadent a obligațiilor de plată atrage penalități de întârziere, conform contractelor de închiriere sau de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuințelor”, informează reprezentanții Direcției de Asistență Socială Deva.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Călin Georgescu, preferatul hunedorenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 19,89 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 13:00
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Călin Petru Marian, după exercitarea dreptului de vot: ”Am votat pentru prosperitatea poporului român, pentru demnitate, pentru un parcurs european”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 29,23 % la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 15:00