Connect with us
Data: 06/12/2024
.

Actualitate

„Noaptea muzeelor” la Deva, în atmosferă medievală. Cavaleri şi domniţe i-au întâmpinat pe vizitatorii care au trecut pragul Palatului Magna Curia (FOTO)

Publicat

pe

Dansuri din vremuri demult apuse, bătăli istorice, ateliere meşteşugăreşti au fost doar câteva dintre „ingredintele” manifestării la care au luat parte sute de locuitori

Muzeul din Deva şi-a deschis larg porţile sâmbătă noapte pentru vizitatori. A fost o noapte albă, iar cei care au dorit să vadă expoziţiile organizate în incintă au putut să facă acest lucru gratuit. În plus, conducerea instituţiei de cultură a pregătit un program bogat şi extrem de variat care i-a transpus pe participanţi într-un perioadă demult apusă, în Evul Mediu, aceasta fiind tema de anul acesta a evenimentului „Noaptea muzeelor”, devenit tradiţie. O paradă medievală, dansuri renascentiste, concerte şi jocuri aşa cum se organizau în timpurile trecute, dar şi un spectacol cu torţe aprinse, toate au acestea au făcut parte din programul manifestării. Nu a lipsit nici pregătirea unei mese tradiţionale medievale, cu bunătăţuri la ceaun.

Noaptea Muzeelor (68)

Palatul, readus la viaţă

Noaptea-Muzeelor-(10)Domniţe rafinate şi curajoşi cavaleri, cu sabia la cingătoare, le-au dat bineţe sutelor de  vizitatori care au început să sosească la Palatul Magna Curia din Deva încă de după-amiază. Înveşmântaţi în straie din vremuri demult apuse, aceştia au încercat să-i transpună pe cei prezenţi într-o atmosferă de Ev Mediu şi chiar au reuşit, prin atitudinea şi costumele impecabile pe care le-au purtat. Începând cu ora 16:00 după-amiaza, nobilii au început să se adune pe platoul din faţa muzeului din Deva. După o paradă de costume medievale şi un dans renascentist, au urmat demonstraţii de lupte medievale, la care a asistat un public numeros. Bravi cavaleri s-au luptat în bătaia spadei „pe viaţă şi pe moarte”, luptele lor reuşind să impresioneze mulţimea adunată în faţa muzeului devean.

Noaptea Muzeelor (85)

Gazdă la toate aceste manifestări a fost Liliana Ţolaş, managerul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, care i-a primit pe oaspeţi îmbrăcată şi ea într-un costum medieval. „<Noaptea albă a muzeelor>” este pentru orice instituţie muzeală cel mai important eveniment al anului. Anul acesta am ales pentru organizarea acestui eveniment o temă medievală. Împreună cu Asociaţia „Castelul din Carpaţi” şi Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, am încercat să dăm viaţă Palatului Magna Curia, care datează din epoca medievală, din secolul XVII. De aceea, foarte mulţi dintre colegii mei poartă ţinute medievale, inclusiv eu. (…)

Liliana Tolas (96)

Pe lângă expoziţiile organizate,  încercăm ca această noapte să fie una foarte interactivă. Îi implicăm pe toţi cei prezenţi în lupte medievale, în tot felul de activităţi, vor fi foarte multe ateliere în care cei care îşi doresc pot să participe să înveţe să gătească, să ţese, să alerge cu sacul, tot felul de alte jocuri. De asemenea, în toate punctele noastre muzeale, de la Baia de Criş până la Orăştie, intrarea este liberă. Şi la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unde am pregătit şi amenajat situl arheologic, după perioada de iarnă, sunt evenimente. Acolo, avem amenajat un mic lapidarium, o zonă protejată în care expunem piese arheologice extrase din sit, dar care au stat până acum închise în depozit”, a declarat Liliana Ţolaş, managerul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Advertisement

 

Un os de dinozaur uriaş, arătat în premieră

Noaptea-Muzeelor-(88)

„Piesa de rezistenţă” a expoziţiei a fost, însă, un os de dinozaur uriaş, pe care vizitatorii l-au putut vedea în premieră. Piesa, recent intrată în patrimoniul muzeului devean, a fost descoperită în vara anului 2011, de geologul Mihai Dumbravă, care a găsit-o într-un loc din apropierea oraşului Haţeg. „Este vorba despre un omoplat ce aparţine unei noi specii de dinozaur de dimensiuni mari. Numele speciei nou descoperite va fi publicat într-o revistă de specialitate de cei care l-au găsit şi, probabil, luna viitoare vom putea să spunem şi numele speciei nou descoperite. Este o piesă ce va intra în tezaur, în patrimoniul cultural naţional, şi care are nevoie de anumite condiţii de păstrare”, a spus Marcela Balaş, cercetător ştiinţific în cadrul muzeului din Deva.

Despre această piesă, rezultatele preliminare arată că ar aparţine celui mai mare dinozaur descoperit până acum în Cretacicul European şi că a trăit la sfârşitul erei Mezozoice în perioada Cretacică într-o vârstă geologică denumită Maastrichtian, pe Insula Haţeg, ale cărei rămăşiţe pot fi văzute astăzi ca depozite de argile roşii pretutindeni în zona Ţării Haţegului. Datorită modului în care s-a îngropat şi fosilizat, acest specimen nu a fost păstrat în întregime, lipsind mai mult de jumătate din fosilă. Estimativ, dinozaurul atingea aproximativ 20 de metri lungime şi o greutate de 15 tone.

Ateliere meşteşugăreşti

Advertisement

Vizitatorii s-au arătat impresionaţi atât de exponatele pe care le-au putut vedea, dar şi de programul manifestării. „E foarte frumos. Noi am venit de la Şoimuş cu copilul să vadă exponatele. Sperăm să ajungă cât mai multă lume aici pentru că sunt lucruri interesante expuse, iar atmosfera e fantastică”, a spus una dintre vizitatoarele care au trecut, sâmbătă, pragul muzeului devean.

Noaptea Muzeelor (53)

Cei mai entuziasmaţi de programul prezentat au fost copiii. Aceştia au putut concura la întrecerile „puse la cale” de organizatori, între care alergatul în saci, cu usturoiul în lingură, sau tir cu arcul.

Noaptea Muzeelor (55)

Cei mici s-au înghesuit să participe la aceste jocuri, iar eforturile lor nu au rămas nerăsplătite, la final, fiind premiaţi. De asemenea, la mare căutare au fost şi atelierele meşteşugăreşti, unde participanţii au putut învăţa să ţese, să picteze, după tehnici medievale. „La atelierul de sculptură, doritorii pot învăţa să facă manual linguri sau alte obiecte din lemn. Totodată, avem atelier de pictură, unde cei care doresc vor picta pe pânză şi vor fi învăţaţi cum să aşeze culorile într-o planşă. Mai avem un atelier de lucru în cupru, unde se fac bijuterii din cupru hand-made. Unul de gătit şi altul de dans medieval, în care voluntarii asociaţiei noastre invită publicul şi doritorii să înveţe câţiva paşi de dans medieval”, a declarat, la rândul său, Cristian Stan, preşedintele Asociaţiei „Castelul din Carpaţi”, partener în organizarea evenimentului.

Flacari Muzeu (1)

Seara, publicul a fost invitat să ia parte la un concert de muzică susţinut de formaţiile „Foc viu” şi „Tempo”, precum şi un spectacol pirotehnic impresionant, susţinut de trupa „Strop de foc”.

„Noaptea muzeelor” s-a încheiat la Palatul Magna Curia din Deva la ora 06:00 dimineaţa, reprezentanţii instituţiei de cultură apreciind ca evenimentul s-a bucurat de un număr de peste 1.000 de participanţi.

Advertisement

Actualitate

Alegerile prezidențiale au fost anulate

Publicat

pe

Redactat de

CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale. Întreg procesul se reia de la zero.

În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a exercitat atribuția prevăzută de art.146 lit.f) din Constituție și, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele:
1. În temeiul art.146 lit.f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.
2. Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.
3. Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă publică.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Compartimentul relații externe, relații cu presa și protocol al Curții Constituționale

Citeste mai mult ...

Actualitate

“Lumina de la Bethleem” – Concert caritabil de Crăciun, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Și în acest an, la Deva, va avea loc concertul caritabil de Crăciun “Lumina de la Bethleem”. Fondurile colectate vor fi direcționate către un tânăr elev, în vârstă de 17 ani, care a suferit mai multe intervenții chirurgicale craniene. Concertul va avea loc în data de 22 decembrie, de la ora 18:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu.

 

Concertul de Crăciun „Lumina de la Bethleem” ajunge, anul acesta, la cea de-a 18-a ediție și va fi susținut de părintele Radu Trifon, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de tinerii muzicieni Filip și Ioan Trifon, Alin Gheju și Norbert Kasler.

Publicul prezent va avea ocazia să asculte cunoscute colinde și cântece de Crăciun, piese clasice și moderne. Ca de obicei, intrarea la eveniment va fi liberă. Pentru cei departe, concertul va fi transmis şi pe Facebook de către părintelui Mircea Mihuleț, inspector media al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Dragii mei, iată că ne vedem din nou la Casa de cultură din Deva, în data de 22 decembrie, ora 18:00, ca să cântăm și să vorbim frumos despre Nașterea Lui Hristos, despre obiceiurile de Crăciun, despre ce ESTE, dar și despre ce NU este această sărbătoare, despre oameni, despre viața noastră în Hristos, dar și despre viața irosită în afara Lui Hristos!”, a scris, pe rețeaua de socializare, părintele Radu Trifon.

Advertisement

Ca de fiecare dată, și în acest an, concertul „Lumina de la Bethleem” va avea un scop caritabil. De data aceasta, se vor strânge donații în bani pentru Fabian, un tânăr elev de 17 ani din Hunedoara, care a suferit șapte intervenții chirurgicale craniene și mai urmează, din nefericire, altele.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Deva: Grădinița cu Program Normal nr. 2, complet modernizată și extinsă

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Deva anunță finalizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare, extindere și echipare a Grădiniței cu Program Normal nr. 2, situată pe Aleea Salcâmilor. Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de lei (echivalentul a 1,2 milioane de euro), marchează o investiție majoră în infrastructura educațională a orașului, creând un mediu modern și sigur pentru educația preșcolară.

Principalele lucrări executate

Transformarea unității de învățământ a inclus o serie de îmbunătățiri esențiale:

Modernizarea instalațiilor: Refacerea completă a instalațiilor electrice, sanitare și termice, cu înlocuirea corpurilor de încălzire.

Ventilație și climatizare: Implementarea unui sistem modern de ventilație și climatizare pentru un mediu interior confortabil.

Tehnologie avansată: Integrarea unui sistem inteligent de administrare a clădirii (BMS), care optimizează consumul de energie.

Advertisement

Reabilitarea clădirii: Refacerea sălilor de clasă, holurilor și scărilor, schimbarea tâmplăriei interioare și exterioare, anveloparea clădirii și înlocuirea șarpantei.

Extinderea capacității: Construirea a două săli de grupă suplimentare, a unui bloc alimentar, izolator, vestiare și grupuri sanitare moderne.

Amenajarea curții: Crearea unor locuri de joacă noi, zone verzi și platforme dedicate depozitării deșeurilor.

Dotări moderne pentru educație de calitate

Unitatea a fost echipată cu videoproiectoare, sisteme audio, televizoare, laptopuri, mobilier modern, imprimante, precum și echipamente pentru blocul alimentar și pentru igienă (mașini de spălat vase și rufe). Aceste dotări asigură un proces educativ eficient și o experiență plăcută pentru copii și personal.

Advertisement

Impact asupra comunității

Noua grădiniță oferă un mediu de învățare modern și sigur pentru preșcolari, contribuind la dezvoltarea educațională și socială a comunității din Deva. Investiția demonstrează angajamentul administrației publice locale față de educația timpurie, asigurând condiții optime pentru ca cei mici să aibă un start solid în viață.

Primăria Deva continuă să prioritizeze proiectele care susțin dezvoltarea infrastructurii educaționale și îmbunătățirea calității vieții în municipiu.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate