Connect with us
Data: 07/01/2025
.

Actualitate

Noi când şi cu cine votăm? (V)

Publicat

pe

>>Vin alegerile<<

Data alegerilor parlamentare din acest an a fost, în sfârşit, stabilită. S-au avansat ca date pentru scrutin zilele de 27 noiembrie şi 4 şi, respectiv, 11 decembrie.

Cele mai posibile date pentru alegerile parlamentare, după discuţiile dintre partide şi Guvern, erau 4 şi 11 decembrie, cu un avantaj, însă, pentru ultima. Şi, aşa cum era de aşteptat, alegerile vor avea loc pe 11 decembrie

Mulţi doritori

Deci în prima jumătate a lunii decembrie ne vom prezenta la urne pentru a desemna viitorii parlamentari ai judeţului Hunedoara. La partidele mari, PSD şi PNL, se cam cunosc numele celor care vor fi pe liste, chiar şi ordinea acestora putând fi intuită. De asemenea, au fost făcute calcule şi pentru ALDE şi PSRO, care încă nu se ştie dacă vor candida singure, sau în alianţă cu PSD şi, respectiv, PNL, într-un fel de USL pe „stil” nou. Aşa cum mai arătam, după calculele partidelor mari, acestea ar ocupa, din prima, opt din cele zece fotolii de parlamentari arondate judeţului nostru, respectiv câte trei deputaţi şi un senator de fiecare. Disponibile ar mai fi un loc în Camera Deputaţilor şi unul în Senat. Şi UDMR şi-a făcut calcule şi ţinteşte un loc de deputat, la redistribuire naţională, lucru aşteptat şi de celelalte partide mai sus menţionate, varianta fiind valabilă şi pentru Senat. De asemenea, şi PMP doreşte măcar un loc de parlamentar, înghesuiala fiind mare de tot.

Advertisement

Cam greu numai cu voinţa…

Un alt partid care îşi doreşte să revină în prim plan este şi PRM, formaţiune aflată într-un declin evident de câţiva ani, care părea s-a accentuat după decesul lui Corneliu Vadim Tudor. Cu toate acestea, la alegerile locale, în judeţul Hunedoara, PRM a obţinut câteva locuri de consilieri locali, dar este prea puţin pentru ocuparea unui post de parlamentar. Partidul a avut parlamenrtari din judeţ în legislaturile trecute, dar acum îi va fi foarte greu să mai poată accede în forul legislativ. Pe liste ar trebui să fie Emanuel Andronache, liderul judeţean al partidului, care a obţinut un scor destul de bun în Valea Jiului. De asemenea, ar trebui să regăsim pe listele PRM Hunedoara la alegerile parlamentare şi numele avocatului Mircea Mincea, candidat , fără succes, la Primăria Deva în vară. Practic, acestea sunt cele mai cunoscute nume ale peremiştilor hunedoreni, dar va fi greu de crezut că partidul va atinge pragul electoral, de cinci procente, la nivel naţional.

Aproape imposibil

Greu le va fi celor din PRM să atingă pragul electoral şi în cazul în care intră în alianţă cu un alt partid mic, cum ar fi PND, continuatorul PPDD, procentul fiind atunci de opt la sută. Şi PND a obţinut câţiva consilieri locali, dar cam atât, insuficient pentru a atinge un scor decent. Mai mult, PND se lansase, anul trecut, cu o declaraţie nefericită a unui potenţial candidat, Viorel Micluţa, de la Brad, care a spus că Suntem partid nou şi fără nicio putere financiară. Nu suntem la guvernare ca să putem fura să băgăm în partid”. Imediat liderul partidului pe judeţ, fostul prefect Cristian Vladu, a făcut câteva corecturi, dar vorba fusese zisă. Legat de Vladu, acesta a candidat şi la Primăria Deva, suferind un nou eşec electoral. Cum Cristian Vladu este cel mai cunoscut nume din judeţ al formaţiunii, care a spus că vrea să intre în Parlament, este greu de crezut că PND va avea un reprezentant în legislativ. Dacă va fuziona, de exemplu, cu PRM, datele se vor schimba, dar nu prea mult, intrarea în Parlament pentru PND fiind „un pod prea îndepărat”. Vladu (1)

Nume noi

Mai sunt şi partide în jurul cărora se face mare zarvă pe plan naţional, dar la nivel judeţean, cel puţin în Hunedoara, sunt ca şi inexistente. Unul ar fi Uniunea Salvaţi Bucureştiul, cu succes în Capitală, care s-a transformat în Uniunea Salvaţi România (USR). Această formaţiune va merge, probabil, pe atragerea activiştilor civici, dar şi printre aceştia sunt câţiva „dalmaţieni”, care au trecut în „pedigree” activitatea în alte partide. Şi, cu tot respectul pentru „civiştii” din judeţ care, probabil, se vor alătura celor din USR, va fi prea puţin, după cum este trendul actual. Este, însă, posibil, ca la nivel naţional USR să facă pragul electoral, dar şansele ca un reprezentant al partidului din judeţul Hunedoara să ajungă în Parlament sunt ca şi nule. Un alt nume nou apărut pe scena politică este Partidul România Unită (PRU), în care, în ultima vreme, au migrat câţiva parlamentari, unii chiar nume grele, care, în mod cert, nu mai prindeau locuri eligibile pe listele partidelor din care făceau parte anterior. Ar fi posibil să migreze spre PRU şi actuali parlamentari hunedoreni care nu prind locuri eligibile, deoarece în politică nimc nu este exclus. Cu un discurs patriotard şi destul de populist, undeva între PRM şi defunctul PPDD, PRU îşi va face, probabil, grup parlamentar acum, dar la alegeri va fi mai greu. Ar fi o variantă pentru ei să fuzioneze cu PRM şi PND pentru a spera să atingă pragul electoral, la care s-ar mai adăuga, pentru creşterea şanselor, cooptarea unor parlamentari foarte cunoscuţi, aşa cum arătam şi anterior. La nivel de judeţ, activitatea PRU ţine mai mult de anecdotică. Înainte de alegerile locale se anunţa trecerea lui Robert Muzsic, fost lider al PPDD şi, ulterior, UNPR, ca şef al organizaţiei judeţene PRU, dar se pare că „preşedintele” nu a mai găsit sediul partidului şi s-a înscris în PNL.

Advertisement

Robert Muzsic 22.06.2016 (1)

Aproape uitaţi

Este aproape cert că la alegeri vor participa şi partide care au trăit vremuri mai bune, precum PNŢCD, Partidul Alianţa Socialistă ori o formaţiune, sau chiar mai multe, de factură ecologistă, de la una dintre acestea fiind posibil să candideze, în judeţul Hunedoara, Remus Cernea. Din păcate pentru aceste partide, aproape uitate, dar şi pentru altele, cvasinecunoscute, după cum merg treburile la ora actuală, nu vor ajunge în Parlament. În concluzie, în judeţul Hunedoara bătălia mare se va da pentru un loc de deputat şi unul de senator, celelalte posturi de parlamentari părând a fi arvunite de PSD şi PNL, dacă nu le vor lua şi pe acestea.

Advertisement

Actualitate

Licitație pentru mobilier educațional în Hațeg. Șase oferte depuse pentru dotarea școlilor locale

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Hațeg a organizat o licitație publică pentru furnizarea de mobilier școlar destinat mai multor unități de învățământ, în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Liceului Teoretic Ion Constantin Brătianu Hațeg, județul Hunedoara.”

Șase firme au depus oferte pentru acest contract, estimat la 1.214.938 lei. Proiectul, finanțat prin PNRR (cod F-PNRR-Dotari-2023-4095), vizează dotarea Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” și a altor unități școlare din Hațeg, precum Școala Gimnazială „Ovid Densusianu,” Școala Gimnazială „Aron Densusianu,” Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit și Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina,” împreună cu subunitatea acesteia, Grădinița „Episcop Gurie Georgiu.”

Achiziția include mobilier pentru sălile de clasă, laboratoarele de științe, cabinetele de istorie și psihopedagogie, precum și atelierele de practică. Proiectul are scopul de a moderniza condițiile de studiu, oferind elevilor și cadrelor didactice un mediu educațional modern și bine echipat. Atribuirea contractului va fi realizată în curând, conform criteriilor de evaluare stabilite în licitație.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Brad a primit două oferte pentru licitația de reabilitare termică a Secției de Ginecologie, un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovărilor.

Valoarea estimată a contractului este de 3.712.387 lei, iar lucrările vor avea o durată de 12 luni de la semnarea contractului.

Proiectul, identificat cu codul C5-B2.1.a-1783, are ca scop îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și crearea unor condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical.

Până pe 18 aprilie 2024, ofertele celor două asocieri de firme vor fi evaluate tehnic, iar după desemnarea câștigătorului, lucrările vor începe conform planului stabilit. Finanțarea provine din Componenta 5 a PNRR, un program național care susține tranziția către o infrastructură mai ecologică și mai eficientă energetic.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice

Publicat

pe

Redactat de

Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.

Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.

Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.

În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate