Actualitate
Noi percheziții în județ, în a doua zi a operațiunii „Jupiter”. Angajat al unei case de amanet, acuzat că și-ar fi însușit aproape un kilogram de aur
Alte șase percheziții domiciliare au fost efectuate în județul Hunedoara, astăzi, în a doua zi a operațiunii „Jupiter”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului General. Cercetările vizează două dosare penale, unul de evaziune fiscală, iar altul de delapidare, angajatul unei case de amanet din Deva fiind acuzat că și-ar fi însușit aproape un kilogram de aur.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, împreună cu ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – SICE Hunedoara, au pus în executare șase mandate de percheziție, în județul Hunedoara, și un mandat de aducere în cadrul a două dosare penale.
Prejudiciu de aproximativ 300.000 de lei
“Primul dosar vizează infracțiuni de evaziune fiscală, constând în vânzarea unor bunuri fără emiterea facturii fiscale și fără ca venitul încasat să fie înregistrat în evidențele societății. Această practică încalcă legislația fiscală, subminând integritatea sistemului de impozitare. Al doilea dosar, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, se referă la infracțiuni de delapidare. Se reține că, în perioada 2022 – 27 februarie 2024, un angajat al unei case de amanet și-a însușit o cantitate de 947,08 grame de bijuterii din aur, evaluată la 294.219 lei, precum și suma de 2.546 lei, cauzând astfel societății un prejudiciu total de 296.765 lei. În plus, în aceeași perioadă, angajatul a falsificat 134 de contracte de amanet, atestând fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că debitorii contractelor au amanetat diferite obiecte fără a fi prezenți la încheierea contractului. Aceasta a permis angajatului să își însușească sumele menționate ca fiind achitate debitorilor, provocând un prejudiciu de aproximativ 160.000 lei”, a informat Ministerul Public.
Operațiune amplă, desfășurată la nivelul întregii țări
Astăzi, în a doua zi a operațiunii “Jupiter”, inițiată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și derulată în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în întreaga țară, au avut loc 261 de percheziții domiciliare.
În cadrul aceleiași operațiuni, cu o zi înainte, ieri, 21 octombrie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor, au pus în executare alte 110 de mandate de percheziție, patru dintre acestea în județul Hunedoara, două persoane care au condus o asociație composesorală fiind cercetate pentru delapidare.
Actualitate
FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă

Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.
Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.
Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea

Actualizare|
Revenire incendiu Bărăștii Hațegului: „Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara formate din opt pompieri militari au intervenit, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la șura unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu au fost implicate persoane.
Echipajele au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și, totodată, au intervenit pentru lichidarea incendiului.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 50 metri pătrați. Au ars și mai mulți baloți de paie aflați în interiorul anexei gospodărești.
Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.
Știrea inițială
Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură a unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu sunt implicate persoane.
Echipajele acționează pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 17 -21 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Luni, 17 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Marți, 18 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Miercuri, 19 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Joi, 20 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Vineri, 21 Februarie 2025 |
|
„Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.
Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tragedie la Sibișel. Pieton decedat după ce a fost lovit de un autoturism
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la o casă din Peștișu Mic: Pompierii intervin cu două autospeciale
- Actualitatecu 11 ore in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu 3 zile in urma
În sfârșit! Luni vor fi aleși cei doi viceprimari ai municipiului Deva
- Actualitatecu 14 ore in urma
Ninsori abundente și viscol în sudul țării: Cod portocaliu și galben în vigoare
- Actualitatecu 14 ore in urma
Corvinul, mai puține meciuri în Liga 2
- Actualitate - Evenimentcu 2 zile in urma
FOTO: Razii de amploare în Hunedoara și Valea Jiului. Șoferi testați, amenzi aplicate și o minoră căutată de autoritățile din Germania, găsită la Petroșani
- Actualitatecu 11 ore in urma
Autoturism furat din Deva, recuperat de polițiști. Suspectul, reținut pentru 24 de ore