
Justiţie.
Un nou termen de judecată în procesul celor doi tineri căsătoriţi din localitatea Băcia, de lângă Simeria, Alin Vasile şi Cătălina Sav, acuzaţi că au batjocorit şi filmat în ipostaze pornografice o copilă de doar 13 ani, a avut loc, ieri, la Tribunalul Hunedoara din Deva.

La acest termen de judecată, instanţa a dispus efectuarea unui referat cu privire la inculpat. De asemenea, soţia acestuia a anunţat că a rămas fără apărător (contractul cu avocatul ei fiind reziliat), iar în aceste condiţii, instanţa a stabilit ca următoarea înfăţişare în acest proces să aibă loc la sfârşitul acestei luni, mai precis în data de 31 ianuarie 2013.
Cei doi soţi, Alin Sav (27 de ani) şi Cătălina (26 de ani), au intrat în vizorul oamenilor legii la mijlocul lunii octombrie. Ei au fost acuzaţi de procurorii DIICOT că, timp de un an, şi-au bătut joc de o fetiţă de 13 ani, din localitate, copila fiind violatăşi supusă la perversiuni sexuale. Scenele obscene erau filmate şi fotografiate de către cei doi care, conform anchetatorilor, ar fi ademenit-o pe minoră, spunându-i acesteia că vor vinde înregistrările pe Internet şi că, de pe urma lor, fata va primi mulţi bani, cu care visa să le cumpere părinţilor ei o casă, familia locuind cu chirie într-un imobil din Băcia. Numai că lucrurile nu au stat deloc aşa cum şi-a imaginat ea. În final, fata, traumatizată, nu a mai putut suporta coşmarul şi tratamentul la care era supusăşi şi-a făcut curaj şi a povestit familiei şi prietenilor tot ce i s-a întâmplat. Alin Sav a fost reţinut şi, ulterior, arestat, pentru viol şi pornografie infantilă. În ceea ce o priveşte pe soţia lui, Cătălina, învinuităşi ea în acest dosar, a fost lăsată în libertate cu obligaţia de a nu părăsi ţara, aceasta având în îngrijire copilul lor, un băieţel minor.