
Testare
Alte 14 cadre didactice din judeţ au fost absente, iar astfel şi-au pierdut şansa de a deveni dascăli cu acte în regulă
Proba scrisă a examenului naţional de definitivat, sesiunea 2013, s-a desfăşurat ieri în cadrul unicului centru de evaluare de la Colegiul „Decebal” din Deva. Examenul a început la ora 10:00, iar profesorii au avut patru ore la dispoziţie pentru a redacta lucrarea.
Cadrele didactice care au susţinut proba scrisă a definitivatului au avut de rezolvat subiecte de specialitate, metodica predării, pedagogie şi elemente de psihologia educaţiei. O noutate a examenului din acest an este că le-a fost acordat dreptul de participare la examen şi debutanţilor cu un an vechime la catedră. Mai mult, media minimă de promovare a inspecţiilor la clasă a crescut de la 7 la 8, la fel ca şi cea a probei scrise.
Rezultatele, afişate marţi
Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, un număr de 138 de profesori s-au înscris în acest an pentru a susţine examenul pentru acordarea definitivării în învăţământ, iar dintre aceştia 14 au absentat, iar alţi nouă s-au retras din examen. „Potrivit metodologiei examenului de definitivat candidaţii au posibilitatea de a se retrage înainte de trecerea unei ore din durata de redactare a lucrării de patru ore. În aceste condiţii nu li se ia în considerare lucrarea, adică aceasta nu va fi punctată, dacă semnează o declaraţie pe proprie răspundere că îşi asumă acest fapt”, susţine inspector şcolar adjunct din cadrul IŞJ Hunedoara, Maria Ştefănie. Mai mult, în judeţul Hunedoara examenul s-a desfăşurat fără incidente, niciun profesor nu a fost scos din sală pentru tentativă de furt. Astfel că, doar 115 cadre didactice din judeţul Hunedoara aşteaptă afişarea primelor rezultate în 23 iulie, cei nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţii până în 24 iulie, iar în 27 iulie vor fi afişate rezultatele finale. Candidaţii se pot prezenta de la examenul pentru acordarea definitivării în învăţământ în trei sesiuni, în cel mult cinci ani de la finalizarea stagiului de un an. După acest interval, profesorii îşi pierd dreptul de a mai desfăşura acitivitate didactică la clasă.