
Modificări
Veşti bune pentru hunedorenii care în acest an şi-au propus să renunţe la vechea maşină pentru a-şi achiziţiona una nouă. Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb a anunţat că are în vedere creşterea valorii voucherului de la 3.800 de lei la 1.500 de euro. Din păcate, cei care apelează la acest program nu vor mai putea utiliza decât un singur voucher şi nu trei ca în cazul vechiului program.
Conform statisticilor, aproximativ 30 la sută dintre cele 100.000 de autoturisme înscrise în judeţ au o vechime de peste 12 de ani. Anul trecut, la nivelul judeţului Hunedoara în cadrul acestui program au fost casate aproximativ 4.500 de rable.
Schimbări
Anul 2013 aduce unele schimbări în cadrul derulării programului de reînoire a parcului auto. Cea mai importantă modificare se referă la valoarea voucherului care în acest an va fi de aproape trei ori mai mare decât în anii precedenţi. Pot beneficia de acest program posesorii de maşini non-euro, Euro 1 şi Euro 2, atât persoane fizice cât şi juridice sau operatorii economicii fără personalitate juridică. Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, a precizat că, în prezent, se discută ca tichetul valoric să ajungă direct la cetăţean fără a mai fi nevoie de intermediari. În plus, se are în vedere renunţarea la ideea cu trei vouchere. Anul trecut programul s-a derulat în două etape, fiind alocate 171 de milioane de lei, sumă care permitea scoaterea din uz a 45.000 de autovehicule mai vechi de 10 ani. În prima etapă a programului, care a început în data de 3 aprilie 2012, au fost alocate 114 milioane de lei pentru casarea a 30.000 de autovehicule, iar în etapa a doua, demarată pe 8 august 2012, au fost alocate alte 57 milioane de lei pentru casarea a încă 15.000 de maşini. Din cele 45.000 de tichete aferente acestui program, 43.350 au fost alocate persoanelor fizice, iar 1.650 persoanelor juridice.