Actualitate
Noutăți de la West Deva

Echipele de futsal de la ACS West Deva sunt implicate în două competiții. Seniorii evoluează în play-out-ul din Liga 1, iar echipa de juniori într-una dintre grupele din Liga Elitelor U19.
Juniorii, învinși după un meci cu cântec
În competiția juniorilor, în etapa secundă din grupa 2, cei de la West Deva au jucat, pe teren propriu, cu câștigătoarea Cupei României, CSM Târgu Mureș. Oaspeții au condus cu 2-0, dar prima repriză s-a încheiat cu un avantaj de doar un gol pentru mureșenii. Devenii au egalat, în două rânduri, în partea secundă, scorul fiind 3-3. Apoi CSM Târgu Mureș a făcut 4-3, iar la acest scor un jucător al devenilor a fost eliminat extrem de ușor. Gazdele, chiar și în atare condiții, nu au renunțat, scoțând portarul pentru a forța egalarea, însă, în ultima secundă de joc, au înscris tot cei de la Târgu Mureș, care au câștigat, astfel, cu scorul de 3-2. În celălalt meci din grupă, finalista Cupei României, FK Odorheiu Secuiesc, s-a impus, cu 7-2, pe terenul celor de la Șoimii Șimand. După aceste rezultate, pe primele locuri sunt Odorheiul și Mureșul, ambele cu 6 puncte, Deva și Șimandul fiind la zero. Etapa viitoare, programată în primul weekend din aprilie, West Deva va juca la Șimand, iar în celălalt meci se vor întâlni, la Târgu Mureș, primele două clasate. În seria 1, tot după două etape, conduce în clasament Ceahlăul Piatra Neamț (6 puncte), urmată de Viitorul Dărăbani (2), Sepsi Sfântu Gheorghe (1) și Luceafărul Buzău (1). Primele două clasate din fiecare grupă, care se joacă tur – retur, se vor califica în Turneul Final.
Seniorii joacă duminică
În Liga 1, în play-out, se va juca în etapa a treia, în singurul meci al competiției urmând a evolua cei de la ACS West Deva. Aceștia vor juca în deplasare, pe terenul celor de la Mausoleul Mărășești, meciul fiind programat duminică, 16 martie, cu începere de la ora 17:00. Devenii conduc în play-out, având 20 de puncte, fiind urmați de către cei de la Mausoleul Mărășești (11) și Luceafărul Buzău (9), și nu va retrograda nicio echipă. În play-off în etapa a treia sunt programate meciurile CSM Târgu Mureș – Sepsi Sfântu Gheorghe (sâmbătă, 15 martie, de la ora 16:00) și United Galați – FK Odorhei (marți, 18 martie, de la ora 18:00). Lideri sunt cei de la Galați (45 de puncte), urmați de Odorhei (42), Târgu Mureș (28) și Sfântu Gheorghe (20), la finele play-off-ului, care se joacă tur – retur – tur, la fel ca în play-out, primele două clasate urmând a juca finala campionatului, în sistemul cel mai bun din cinci meciuri. În play-off-ul din Liga 2, care se joacă tur – retur, s-a jucat primul meci, Ceahlăul Piatra Neamț – Fortius Buzău 12-5, celalalte meciuri ale turului fiind Kerszthegy Remetea – Piatra Neamț și Buzău – Remedea. Câștigătoarea acestui play-off va promova în Liga 1.
Actualitate
Motocicliștii, în vizorul poliției: Acțiuni de prevenire și informare în județul Hunedoara

Polițiștii hunedoreni desfășoară, în această săptămână, o serie de acțiuni punctuale dedicate creșterii siguranței rutiere în rândul conducătorilor de vehicule pe două roți – motociclete, biciclete și trotinete electrice. Inițiativa are un caracter preventiv-informativ și este derulată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în contextul creșterii numărului de incidente rutiere în sezonul cald.
Potrivit reprezentanților IPJ Hunedoara, controalele din trafic vizează prevenirea accidentelor și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care nu respectă regulile de circulație. Obiectivul principal este reducerea riscurilor de accidente și promovarea unui comportament responsabil în trafic.
Una dintre cele mai vizibile acțiuni a avut loc în data de 26 iunie, în centrul municipiului Deva, unde zeci de motociclete au fost expuse pe artera pietonală, în cadrul evenimentului „Joia Moto”. La această întâlnire informală au fost prezenți și polițiști pasionați de motociclism, aflați în timpul liber, care au purtat discuții cu participanții și au oferit recomandări menite să prevină tragedii pe șosea.
Sfaturi pentru motocicliști: responsabilitate, vizibilitate, prudență
Printre recomandările transmise de polițiști se numără respectarea limitelor legale de viteză și adaptarea acesteia la condițiile de drum, purtarea căștii de protecție omologate, întreținerea corespunzătoare a motocicletei, evitarea depășirilor riscante și abținerea de la conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, motocicliștilor li s-a reamintit importanța purtării unui echipament vizibil și reflectorizant, precum și necesitatea unei atenții sporite în zonele urbane, unde riscul de apariție a obstacolelor este mai ridicat.
„Neglijența sau teribilismul la ghidonul unei motociclete pot avea consecințe dramatice. Ne dorim ca prin aceste acțiuni să contribuim la formarea unui comportament preventiv în rândul tuturor celor care aleg să circule pe două roți”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Campania de prevenire a accidentelor rutiere în rândul motocicliștilor și bicicliștilor va continua pe tot parcursul verii, urmărindu-se consolidarea disciplinei rutiere și diminuarea comportamentelor riscante în trafic.
FOTO: IPJ HUNEDOARA
Actualitate
Tragedie pe DN66, în localitatea Bănița: O fetiță de 10 ani a murit într-un grav accident rutier

UPDATE: A fost declarată decedată și femeia în vârstă de 63 de ani căreia i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar fără succes.
O fetiță în vârstă de 10 ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane – printre care o altă minoră – au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs în această după-amiază pe Drumul Național 66, în localitatea Bănița, județul Hunedoara. Informațiile au fost transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Un singur autoturism, patru victime
Potrivit primelor date, în accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau patru persoane: două fetițe, în vârstă de 10 și 8 ani, și doi adulți. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele medicale, fetița de 10 ani nu a mai putut fi salvată.
O femeie aflată în mașină a intrat în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au inițiat manevre de resuscitare la fața locului. Ceilalți doi pasageri – o fetiță de 8 ani și un bărbat de 63 de ani – erau conștienți și cooperanți și au fost transportați de urgență la Spitalul din Petroșani.
Intervenție amplă a salvatorilor
Pentru gestionarea situației de urgență, la locul accidentului au intervenit rapid pompierii Detașamentului Petroșani cu două autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. În sprijin au fost trimise și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, precum și un elicopter SMURD cu echipaj medical, pentru eventualul transport aerian al victimelor.
Primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg arată că un bărbat în vârstă de 63 de ani, din județul Gorj, care conducea un autoturism pe direcția Hațeg–Petroșani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe marginea drumului.
Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.
FOTO: ISU HUNEDOARA
Actualitate
Participanții la Festivalul Internațional de Folclor „Carpatica”, întâmpinați la Consiliul Județean Hunedoara

Participanții Festivalului Internațional de Folclor „Carpatica”, eveniment ajuns la ediţia a XXIV-a, au fost întâmpinați, astăzi, de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, la sediul instituției din Deva.
Grupurile de copii și tineri din străinătate, dar și din mai multe județe ale țării, au fost primiți de vicepreședintele Alin Țambă, care a transmis mesajul de bun venit al președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și le-a vorbit despre trecutul istoric și frumusețile județului Hunedoara, dar și despre clădirea impozantă a Palatului Administrativ. La rândul lor, reprezentanții ansamblurilor prezente la întâlnire au vorbit despre zonele din care provin și despre activitatea artistică pe care o desfășoară pentru păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor din comunitatea lor.
Sursa foto: CJ Hunedoara
Festivalul Internațional de Folclor „Carpatica” debutează în această după -amiază, la ora 17:30, la Deva, printr-o paradă a costumului, dansului şi cântecului popular, care va avea loc pe traseul Parcul „Cetate” → Piața Unirii, urmată de festivitatea oficială de deschidere a evenimentului. Sâmbătă, de la ora 17.30, ansamblurile participante la festival vor fi prezente la Hunedoara cu o paradă a portului popular pe Pietonala „Corvin”, urmată de un spectacol în aer liber la Centrul Cultural „Corviniana”. Duminică, la Geoagiu, de la ora 11:30, va avea loc spectacolul de închidere a festivalului, iar la ora 15:00 se va desfășura parada portului popular la Geoagiu-Băi.
La ediția din acest an a festivalului, participă ansambluri folclorice din Croația, Macedonia de Nord, Serbia și Ungaria, alături de ansambluri din județele Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Cluj, Gorj, Sibiu, Suceava, Timiș și Tulcea. Județul Hunedoara este reprezentat de Ansamblul „Pădureanca” al Palatului Copiilor Deva.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minor de 16 ani, prins la volan pe o stradă din Hațeg
- Actualitatecu 2 zile in urma
Altercație violentă între două familii din Hunedoara. Totul ar fi pornit de la un conflict între copii
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO – VIDEO| Două persoane surprinse sub un zid prăbușit, la Ghelari. Elicopter SMURD chemat de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Mintia: Două persoane rănite, în urma unei coliziuni
- Actualitatecu 2 zile in urma
Noutăți din tabăra celor de la Corvinul Hunedoara
- Comunitatecu 2 zile in urma
Vești bune din comuna hunedoreană Crișcior
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Aproape 10 hectare de litieră de pădure și mărăciniș, mistuite de flăcări în zona Groș – Ciulpăz
- Actualitatecu o zi in urma
Situația șantierelor din Simeria. Mesajul primarului Emil Ioan Rîsteiu: “Soluțiile au fost deja găsite și puse în practică”