A testat cum e să discuţi şi să votezi legi
A cincea ediţie a unui proiect educativ organizat de Asociaţia „Pro Democraţia” şi Camera Deputaţilor, a numărat printre participanţi şi o elevă din Deva. „Parlamentul Tinerilor” a avut loc în perioada 17-19 mai 2013, la Palatul Parlamentului, iar printre participanţi s-a numărat şi Vanesa Vargas, elevă în clasa a XII a Colegiului Naţional „Decebal” din Deva. Proiectul doreşte să implice tinerii la un nivel cât mai înalt în viaţa politică, precum şi să le ofere un cadru necesar înţelegerii practice a roluluişi funcţiilor Parlamentului. „Parlamentul tinerilor” urmăreşte să realizeze o simulare a procesului legislativ, pe grupuri şi comisii parlamentare, precum şi în plen tinerii având posibilitatea de a dezbate şi vota cele mai bune legi.
Eleva deaveancă Vanesa Vărgaş a mai participat la un proiect similar organizat la nivel european, în noiembrie 2011. Ea s-a aflat printre reprezentanţii României la Parlamentului European (PE) de la Strasbourg în cadrul programului EuroMedScola. Acesta a constat în simulări ale activităţilor PE la nivel de comisii şi în sesiune plenară, Vanesa Vărgaş fiind aleasă şefa delegaţiei României.