Păcăliţi de un vânzător de oale şi cuţite
Cei doi pensionari, soţ şi soţie, i-au permis unui străin să intre în casă. Imprudenţa i-a costat scump, fiindcă individul a profitat de un moment de neatenţie din partea lor şi le-a luat toate economiile pe care le aveau.
O familie de bătrâni din municipiul Hunedoara a rămas fără toate economiile pe care le avea în casă după ce a fost păcălită de un vânzător de oale. Individul a profitat de neatenţia, dar şi de vârsta lor înaintată şi, sub pretextul că vrea să le vândă un set de cratiţe, a reuşit să le intre în casă, furându-le toţi banii pe care cei doi pensionari au reuşit să-i adune cu greu de-a lungul anilor, nici mai mult nici mai puţin de aproape 60.000 de lei, adică mai bine de o jumătate de miliard de lei vechi.
Bătrânul, în vârstă de 81 de ani, a cerut ajutor poliţiştilor, în speranţa că va mai putea recupera măcar o parte din bani. El le-a povestit oamenilor legii că a fost acostat pe stradă de către un individ necunoscut care i-a oferit spre vânzare mai multe seturi de oale şi cuţite. Deşi era un străin, bătrânul a acceptat să-l ducă acasă pe necunoscut pentru a-i arăta mai bine marfa pe care o are. În apartament, în timp ce îi erau prezentate seturile cu oale, bătrânul a scos un teanc de 60.000 de lei din care a plătit 200 de lei, iar restul banilor i-a lăsat pe masă, în camera în care se aflau. „Bărbatul necunoscut a profitat de neatenţia părţii vătămate şi a soţiei acestuia, în vârstă de 90 de ani, şi a sustras teancul cu cei 59.800 de lei, părăsind apartamentul”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au reuşit să îl prindă pe individ. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, din judeţul Mureş, pe numele căruia a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru furt.
Pentru a nu deveni victime ale acestui tip de infracţiuni, poliţiştii recomandă cetăţenilor să evite să afişeze sau să discute despre bunurile de valoare pe care le au în locuinţă şi, cel mai important, să nu permită accesul în casă persoanelor necunoscute.