
O femeie care a vrut să se sinucidă a fost convinsă de polițiști să renunțe la gestul extrem. Totul s-a întâmplat, ieri, la Petrila. Femeia, în vârstă de 47 de ani, se afla pe un pod peste râul Jiul de Est și își manifesta intenția de a-și pune capăt zilelor. Șansa sa a fost prezența a trei polițiști.
Agent principal Alexandru Călugăru, agent Valentin Tamaș și agent șef adjunct Marian Stancu, acesta din urmă aflat în timpul liber, au purtat mai multe discuții cu femeia și, după câteva zeci de minute, au reușit să o convingă să renunțe la acest gest.
„În data de 19 ianuarie 2023, în jurul orei 16:45, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Petrila au fost sesizaţi despre faptul că o femeie se află pe un pod peste râul Jiul de Est şi intenţionează a se sinucide. În cel mai scurt timp, la fața locului s-a deplasat un echipaj de ordine şi siguranţă publică format din doi agenţi de poliţie, care au stabilit că pe podul care traversează râul Jiul de Est, în zona străzii 1 Decembrie 1918, din Petrila, se afla o femeie care îşi manifesta intenția de a se arunca de pe pod în albia râului, pentru a-și lua viața, pe fondul unor probleme de natură personală. Cei doi poliţişti, cu sprijinul unui alt agent de poliţie din cadrul Poliției Orașului Petrila, care se afla în aceea zonă (fiind în timpul liber) au purtat discuții cu femeia şi au reuşit, după câteva zeci de minute, să o convingă să renunțe la intenţia suicidală. Femeia, în vârstă de 47 de ani, a fost astfel salvată de poliţişti și transportată de un echipaj medical la Spitalul de Urgență din Petroșani, pentru acordarea unor îngrijiri medicale de specialitate”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.