
Adriana Cică (51 de ani), o femeie din Petroşani, despre care nu se mai ştia nimic de la începutul lunii trecute, a fost găsită de poliţişti. Femeia a fost dată dispărută de soţul ei, după ce a plecat de acasăşi nu s-a mai întors. Cum oamenii legii au căutat-o în mai multe locuri, fără niciun rezultat, aceştia au dat-o în urmărire naţională, semnalmentele ei fiind trimise la toate poliţiile din ţară.
În urmă cu două zile, femeia a fost depistată pe raza municipiului Petroşani şi internată la spitalul de boli mentale din Zam (foto). „În cazul persoanei s-a luat măsura internării în Spitalul de Neuropsihiatrie din Zam, în vederea administrării unui tratament de specialitate”, a declarat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Hunedoara.
Oamenii legii au stabilit că nu este prima oară când hunedoreanca a plecat de acasă. Conform acestora, femeia a mai dispărut de la domiciliu şi altădată, dar a revenit singură după aproximativ trei patru săptămâni.