Connect with us
Data: 14/05/2025
.

Actualitate

O nouă ediție de succes a Festivalului „Drăgan Muntean”. Tineri talentați și artiști consacrați au adus bucuria cântecului popular în fața publicului

Publicat

pe

 

 

Cea de-a XII – a ediție a festivalului – concurs dedicat celui mai iubit doinitor al hunedorenilor Drăgan Muntean și-a desemnat laureații. Au fost două zile pline de folclor autentic la Deva, evenimentul reunind tineri interpreți talentați din toată țara care, alături de artiști consacrați, au adus în fața publicului bucuria cântecului popular românesc.

 

Festivalul – Concurs Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”, desfășurat în 24 și 25 aprilie 2005, la Centrul Cultural ce îi poartă numele inegalabilului interpret, s-a încheiat vineri seară, cu un spectacol de Gală impresionant.

Advertisement

Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, și Primăria Municipiului Deva, prin Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, a reunit tinere talente din întreaga țară, dar și nume mari ale folclorului românesc, care au urcat pe scena de la Deva.

La ediția din acest an a festivalului s-au înscris 72 de tineri interpreți, iar 23 dintre aceștia au intrat în concurs, după preselecție. Concursul propriu-zis a avut loc joi, tinerii soliști venind în fața prestigiosului juriul și a publicului cu un repertoriu foarte valoros. Invitați în recital, în prima seară a festivalului, au fost îndrăgiții interpreți Bogdan Toma, Cristian Pomohaci, Cristina Muntean, Petrică Miulescu Irimică, Ovidiu Olari, spectacolul de joi seara fiind prezentat de cunoscuta Felicia Stoian.

Ca de obicei, juriul festivalului – format din personalități marcante, a avut o misiune dificilă deoarece toți concurenții s-au ridicat la un nivel foarte înalt. După o jurizare grea, s-au stabilit cei nouă câștigători, decernarea premiilor având loc vineri seara, la Gala Laureaților, prezentată de cunoscuta Iuliana Tudor.

Trofeul Festivalului „a mers” în Sălaj. Alice Ghile, marea câștigătoare

La final, juriul a decis în unanimitate să acorde trofeul ediției a XII-a a Festivalului „Drăgan Muntean” tinerei interprete Alice Olivia Ghile, din județul Sălaj. Premiul I al festivalului a fost câștigat de Sorin Cheva Năstasie, din județul Caraș – Severin, premiul fiindu-i înmânat de Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara. Premiul II a fost obținut de Alexandra Ilinca Dincă, din județul Argeș. Premiul i-a fost înmânat acesteia de Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva. Premiul al III -lea a fost câștigat de Petronela Popa, din Suceava, și de hunedoreanul Vlad Lință. Pe lângă trofeul festivalului și cele trei premii, au mai fost acordate alte patru Premii speciale, dintre care unul oferit de „Asociația Pădurenilor”, condusă de cunoscutul solist Bogdan Toma. Seara s-a încheiat cu recitaluri ale interpreților Ciprian Roman, Constantin Enceanu, Alexandra Chira, Cristian Fodor, dar și Valentina Vasia Oprea, laureata ediției din 2024 a festivalului.

 

Advertisement

 

Momente inedite

Talentatul caricaturist Gogu Neagoe, din Olt, a realizat portrete pentru cei care au urcat pe scena de la Deva, în cadrul concursului, iar surpriza festivalului a fost prezența la eveniment a nepoatei marelui doinitor al pădurenilor, Maya Muntean.

De menționat că, și la ediția din acest an a festivalului, președinte al juriului a fost cunoscuta și îndrăgita realizatoare de emisiuni TV, Elise Stan, etnomuzicolog, doctor în folclor și președinte al juriului festivalului. Acompaniamentul concurenţilor şi al interpreţilor invitaţi în recital a fost asigurat de către orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” al Centrului de Cultură și Artă al judeţului Hunedoara, condusă de dirijor prof. George Cîlţea.

 

Advertisement

 

Festivalul – Concurs Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc ”Drăgan Muntean” este unul dintre cele mai apreciate evenimente de acest gen din țară, organizat în memoria marelui doinitor al pădurenilor, Drăgan Muntean. Evenimentul este destinat tinerilor interpreți amatori, soliști vocali de muzică populară, dornici și preocupați să culeagă și să interpreteze cântece populare autentice românești.

 

Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara și directorul festivalului

A fost o nouă ediție extraordinară a Festivalului – Concurs „Drăgan Muntean”, organizat pentru prima dată la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, cu concurenți mulți și foarte buni. Juriul a avut o misiune deosebit de dificilă. În ambele seri au fost recitaluri ale interpreților consacrați. Este îmbucurător faptul că festivalul a crescut foarte mult, de la an la an. Nu întâmplător vin și se înscriu cu zecile tineri talentați din toată țara. Este un festival mare, la ora actuală, în România. Puține festivaluri se mai bucură de o asemenea participare și faptul că participă interpreți din toate zonele, care vin de departe, de la distanțe mari, inclusiv din Republica Moldova, denotă că acest festival este cunoscut și urmărit. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la reușita acestei ediții, Consiliului Județean Hunedoara, Primăriei Municipiului Deva, prin Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva”.

Advertisement

 

Câștigătorii celei de-a XII-a ediții a Festivalului-Concurs „Drăgan Muntean”

Trofeul ,,Drăgan Muntean” – Alice Olivia Ghile – Sălaj

Premiul I – Sorin Cheva Năstasie – Caraș – Severin

Premiul II – Alexandra Ilinca Dincă – Argeș

Advertisement

Premiul III – Petronela Popa – Suceava

Premiul III – Vlad Lință – Hunedoara

Premiul special – Cosmin Cotârlă – Mureș

Premiul special – Sebastian Șerban – Mureș

Premiul special – Valentina Bertea – Suceava

Advertisement

Premiul special din partea „Asociației Pădurenilor” – Ana Anuțoiu – Hunedoara


Sursa foto: Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara

Actualitate

Oseminte ce par a proveni de la două persoane, descoperite în urma unui incendiu la Meria

Publicat

pe

Redactat de

 

Descoperire tragică în localitatea Meria, comuna Lunca Cernii de Jos, în urma unui incendiu care a mistuit o casă din lemn, aflată într-o zonă greu accesibilă. Pompierii au găsit, în zona construcției devastată de flăcări, oseminte care ar putea proveni de la două persoane.

Incendiul, despre care se presupune că a avut loc în cursul nopții, nu a fost anunțat la numărul unic de urgență 112. Pompierii au intervenit, în această dimineață, în urma unei sesizări primită din partea autorităților locale. La sosirea acestora, focul era deja stins.

Pompierii Detașamentului Hunedoara s-au deplasat, în această dimineață, în localitatea Meria, comuna Lunca Cernii de Jos, în urma unei sesizări a autorităților locale, referitoare la producerea unui incendiu la o casă de lemn, aflată într-o zonă greu accesibilă. Incendiul, care s-a produs, cel mai probabil, în cursul nopții, nu fusese anunțat la numărul unic pentru situații de urgență, 112. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul era stins, astfel că s-a acționat pentru răcirea perimetrului, îndepărtarea elementelor de construcție arse, dar și pentru stabilirea pagubelor și a cauzei probabile a izbucnirii flăcărilor. Din cercetarile efectuate la locul producerii evenimentului au fost identificate oseminte provenite, posibil, de la două persoane”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

În continuare, instituțiile abilitate vor efectua cercetări pentru identificarea persoanelor.

Advertisement

Foto: Arhivă

Citeste mai mult ...

Actualitate

Verificări ale polițiștilor privind respectarea legislației silvice, în județ. Amenzi și material lemnos confiscat

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanții ai Gărzii Forestiere Timișoara, au desfășurat, în perioada 08 -13 mai 2025, acțiuni de control pe linia respectării legislației privind gestionarea, depozitarea și transportul materialului lemnos. Acțiunile de verificare au avut loc pe raza municipiului Lupeni și a comunei Pui, iar la finalizarea acestora au fost constatate mai multe nereguli, sancționate conform prevederilor legale în vigoare.

În municipiul Lupeni, un operator economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, conform Legii nr. 171/2010, pentru nerespectarea prevederilor legale privind marcarea și informarea privind parchetele aflate în exploatare.

În comuna Pui, au fost identificate mai multe nereguli. Astfel, un transportator profesionist de material lemnos a fost sancționat cu amendă de 3.000 lei pentru neutilizarea receptorului GPS pe toată durata transportului.

Advertisement

La un depozit de materiale lemnoase au fost constatate abateri privind evidența stocurilor – o diferență în minus de 1,988 mc și o diferență în plus de 17,495 mc, cu o valoare totală estimată de peste 6.488 de lei. În acest caz, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională de 10.000 lei și au dispus măsura complementară de confiscare valorică a 1,988 mc de material lemnos. De asemenea, a fost constatată o infracțiune prevăzută de Legea nr. 331/2024 privind deținerea ilegală a unui volum de material lemnos ce depășește pragul legal, raportat la stocul scriptic.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au luat măsura complementară de confiscare fizică a 17,495 mc de lemn rotund de fag.

Polițiștii continuă acțiunile de verificare în vederea asigurării unui management legal și responsabil al resurselor forestiere, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.

 

Foto: arhivă
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Două săptămâni până la expirarea cardurilor de 2.000 de lei, pentru nou -născuți

Publicat

pe

Redactat de

Mămicile care au beneficiat de cardurile pentru nou – născuți, emise în noiembrie 2024 și distribuite în luna decembrie a aceluiași an, mai au la dispoziție 14 zile pentru utilizarea sumelor încărcate. Banii pot fi folosiți până în data de 28 mai 2025, inclusiv, au anunțat reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva.

Cardurile, în valoare de 2.000 de lei, sunt susținute din fonduri externe nerambursabile și se acordă, la cerere, o singură dată – până în anul 2027. “Sprijinul material de 2.000 de lei este destinat copiilor în vârstă de până la 3 luni, ale căror mame fac parte din următoarele 6 categorii sociale defavorizate: mame care beneficiază de venit minim de incluziune; mame cu dizabilități; mame minore; mame aflate temporar în situații critice de viață, stabilite prin anchetă socială (ex.: victime ale calamităților, ale violenței domestice etc.); mame care nu dețin acte de identitate; mame cetățeni străini sau apatrizi care provin din zone de conflict armat și dețin permis de ședere temporară”, arată reprezentanții DAS Deva.

Cererile pentru acordarea cardurilor se depun la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etajul 1) – Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială, de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 08:00 – 14:00.

Lista mamelor și nou-născuților, din municipiul Deva, care pot beneficia de cardurile în valoare de 2.000 de lei este actualizată lunar de Direcția de Asistență Socială Deva.

Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0799.992.311 și 0254.218.030 / Tasta 1 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), în timpul programului de lucru.

Advertisement

 

Sursa foto: DAS Deva
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate