Actualitate
O pensionară a rămas fără economii după ce a primit în casă o femeie necunoscută
O femeie în vârstă de 70 de ani, din municipiul Petroșani, a rămas fără suma de 1.700 de lei după ce a primit în casă o femeie necunoscută care pretindea că este angajata unui supermarket și prezintă produse de menaj. Este a doua pensionară din Petroșani care, în decurs de doar câteva zile, cade pradă acestui tip de infractori sau poate chiar acelorași.
Polițiștii petroșăneni au fost alertați, luni, de o femeie în vârstă de 70 de ani, care le-a povestit că, la sfârșitul săptămânii trecute, dimineața, în jurul orei 10:00, la ușa locuinței sale, din Petroşani, s-a prezentat o femeie necunoscută, care s-a recomandat ca fiind angajată a unui supermarket și care s-a oferit să prezinte unele produse de menaj (detergent, deodorant etc.). Deşi nu o cunoștea, femeia a invitat falsa angajată în bucătăria locuinței, unde aceasta a făcut „demonstrații” cu respectivele produse (circa 10-15 minute), după care a plecat, motivând că persoana vătămată „nu îndeplinea condițiile”, având o pensie mai mare de 1.200 de lei.
Abia după patru zile de la vizita individei necunoscute, petroșănenca a constatat că suma pe care o economisise şi care se afla într-un dulap din sufrageria locuinței, respectiv 1.700 de lei, lipsea, motiv pentru care a alertat polițiștii. „În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, cercetările vizând identificarea autorilor, recuperarea prejudiciului și luarea măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, comisar Bogdan Nițu.
Altă victimă, același mod de operare
O altă femeie, în vârstă de 72 de ani, din aceeași localitate a reclamat, la sfârșitul săptămânii trecute o faptă „trasă la indigo”. Și în acest caz, pensionara a rămas fără câteva mii de euro, bani pe care-i ținea într-un dulap din dormitor.
Fiți precauți când la ușă se prezintă, fără a fi solicitat vreun serviciu, persoane necunoscute
Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt din locuinţe, poliţiştii le recomandă hunedorenilor să-și ia măsuri de precauție. „Fiți precauți când la ușă se prezintă, fără a fi solicitat vreun serviciu, persoane necunoscute care declară că reprezintă companiile de utilități (gaz, curent, primărie, cablu TV etc.) sau care pretind a fi angajaţi a unor supermarketuri/vânzători ambulanţi ce oferă gratuit (ori la preţuri avantajoase) diferite produse, sau prezintă diverse promoții – nu permiteți accesul lor în locuință, sau dacă totuși o faceți, nu îi lăsați nesupravegheați nici măcar pentru scurt timp”, sunt recomandările oamenilor legii. Aceștia mai precizează că ar trebui să evitaţi discuțiile despre bunurile de valoare pe care le deţineţi în locuinţă. Mai mult, atunci când părăsii domiciliul nu trebuie să lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să se subînţeleagă absenţa dumneavoastră. Dacă aveți suspiciuni în legătură cu persoane străine aflate în scara de bloc anunțați imediat poliția și alertați vecinii.
Actualitate
Octogenarul dispărut din Brad, găsit după mai multe ore de căutări. Un câine l-a încălzit toată noaptea
Bărbatul, în vârstă de 88 de ani, din municipiul Brad, dat dispărut de familie în urmă cu o zi, a fost găsit după mai multe ore de căutări. Polițiștii l-au depistat pe raza localității, în spatele unui fost abator, pe malul stâng al râului Crișul Alb. Un câine l-a încălzit toată noaptea.
„Având în vedere temperaturile scăzute de pe timpul nopții, la fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță, care i-a acordat îngrijiri medicale. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații amănunțite, fiind diagnosticat cu hipotermie ușoară și demență. Potrivit primelor declarații, bărbatul ar fi reușit să treacă cu bine peste noapte cu ajutorul unui câine, care i-a stat alături și l-a încălzit. Pe perioada dispariției, persoana în cauză nu a fost victima niciunei infracțiuni”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
În acest caz, au fost informați reprezentanții Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Brad, în vederea luării măsurilor corespunzătoare de îngrijire privind persoanele vârstnice/ vulnerabile.
Actualitate
Polițiștii, profesori pentru o săptămână. Ore de educație rutieră și juridică, susținute în mai multe școli din județ
Primul modul din anul școlar 2024-2025 s-a încheiat cu prezența polițiștilor în multe școli din județul Hunedoara.
Având în vedere că, în perioada 21-25 octombrie 2024, școala a fost „altfel”, polițiștii au fost invitații speciali din mijlocul elevilor. Aceștia au susținut ore de educație rutieră și educație juridică.
Lecțiile predate de polițiști, incluse în programul „Săptămâna Altfel”, au vizat și aspecte antibullying, respectiv antidrog.
„Pentru polițiștii prezenți în grădinițele, școlile și liceele din județ, „Săptămâna Altfel” a fost o ocazie bună să transmită elevilor o parte din cunoștințele lor juridice și să îi învețe ce prevede legea în mediul școlar. Reprezentanții structurilor de siguranță școlară, siguranță rutieră, prevenire și ordine publică au adus în atenția copiilor efectele fumatului și consumului de droguri, precum și al traficului de persoane. De asemenea, în urma activităților desfășurate de polițiști, elevii au devenit mai conștienți despre răspunderea contravențională, penală și despre însemnătatea pierderii libertătii. În urma lecțiilor predate de polițiști, cel mai important aspect a vizat faptul că elevii au reținut importanța alegerilor inteligente, morale și nonviolente, dar mai ales sigure pentru vârsta lor”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Actualitate
Tineri prinși cu substanțe interzise asupra lor, în Deva și Petroșani
Doi tineri, unul din Deva și altul din Petroșani, au fost depistați având asupra lor substanțe interzise.
Polițiștii au legitimat joi noapte, un grup de trei tineri, în fața unui bloc din reședința de județ.
„În buzunarul pantalonilor unuia dintre tineri, în vârstă de 19 ani, s-ar fi găsit o cantitate de substanță solidă, de culoare brun-închis, cu miros specific plantei de cannabis, ambalată într-o folie din plastic. Asupra celorlalte două persoane, un băiat și o fată, ambii în vârstă de 20 de ani, nu au fost găsite bunuri interzise la deținere. Polițiștii au ridicat substanța solidă identificată asupra primului tânăr, în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predată specialiștilor din cadrul S.C.C.O. Hunedoara”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Și un tânăr de 22 de ani, din municipiul Petroșani, a ajuns în atenția polițiștilor după ce asupra sa s-ar fi găsit substanțe interzise.
„Tânărul a fost identificat de polițiști în seara zilei de 31.10.2024, ora 19:40, într-un autoturism parcat într-o zonă din localitate. Polițiștii au controlat atât autovehiculul, cât și pe șoferul acestuia, un tânăr tot de 22 de ani. În urma controlului ar fi găsit asupra primului tânăr, aflat pe locul pasagerului, un pachet de foițe cu filtru, susceptibile a fi utilizate pentru confectionarea tigaretelor cu substante interzise, si un staniol în care s-ar fi aflat o substanță vegetală de culoare verde-olive, cu miros si aspect specific plantei de canabis. Toate bunurile au fost ridicate în vederea confiscării și transmiterii S.C.C.O. Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Castorul european își lărgește teritoriul în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Dacre Stoker, strănepotul celebrului Bram Stoker, autorul romanului „Dracula”, a revenit la Castelul Corvinilor
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Femeie în vârstă de 88 de ani, găsită rapid de polițiști după ce a fost declarată dispărută de familie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Fraudă cu fonduri europene. Regele oilor, reținut
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Percheziții în Hațeg: 2 arme confiscate și sancțiuni pentru abateri rutiere
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier pe A1, aproape de Sebeș
-
Actualitatecu 2 zile in urma
L-ați văzut? Bărbat de 88 de ani a dispărut de acasă -UPDATE
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr din Hațeg, prins de polițiști conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,21 mg/l