Actualitate
O tânără din Brad a murit din cauza unor pastile de slăbit
Obsesie ucigaşă
Timp de săptămâni, fata s-a zbătut între viaţăşi moarte la Spitalul Judeţean din Arad
Goana după un corp suplu şi zvelt le îndeamnă pe tot mai multe tinere să apeleze la suplimente nutritive care le promit forme de invidiat fără prea mult efort şi în timp foarte scurt. Acesta este scenariul după care s-a derulat şi drama unei tinere din municipiul Brad care, după o lună în care a luat „prafuri” pentru slăbit, combinate cu anticoncepţionale, a pierdut lupta cu viaţa.
Tânăra în vârstă de 27 de ani, originară din Brad a ajuns, în 13 septembrie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, după ce a suferit un stop cardio-respirator şi a intrat în comă profundă. Potrivit reprezentanţilor medicali tânăra nu era cunoscută ca suferind de afecţiuni cronice. Medicii atrag atenţia tinerelor că soluţiile de slăbit imediate pot fi foarte periculoase şi că singura cale de a pierde din greutate într-un mod sănătos este un regim de viaţă normal şi mult sport.
Combinaţie fatală
Potrivit apropiaţilor familiei, tânăra brădeancă suferea de obsesia unui trup perfect şi avea impresia că nicio dietă nu mai avea efect. Aşa că soluţia miraculoasă a pastilelor de slăbit părea o soluţie la îndemână, iar înainte de a apela la cura medicamentoasă nu a apelat la sfatul nici unui medic, chiar dacă în paralel lua şi anticoncepţionale prescrise de ginecolog. Potrivit medicilor, stopul cardio-respirator a generat disfuncţii la nivelul organelor, cel mai afectat fiind creierul, iar cauza ar putea fi tratamentul cu substanţe pentru slăbit. „Tânăra se afla în comă profundă, într-o stare critică. Din cauza severităţii stării clinice, după două săptămâni organismul a cedat. Teoretic, poate exista o legătură între consumul acestor suplimente de slăbit şi stopul cardio-respirator”, a precizat citat de Mediafax, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Adrian Wiener. În acest caz va fi făcută o expertiză medico-legală pentru a se stabili starea de toxicitate a organismului şi cauzele decesului.
Actualitate
Percheziții la spitalul din Vulcan într-un dosar de fals intelectual privind pensionările ilegale

Perchezițiile polițiștilor, efectuate în data de 21 februarie a.c., au vizat 3 cabinete medicale din Vulcan.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, polițiștii fac cercetări într-un dosar penal în care un medic este bănuit de comiterea infracțiunii de fals intelectual.
Cadrul medical ar fi întocmit, începând din anul 2021 și până în prezent, mai multe documente unor persoane, cu scopul ca acestea să beneficieze de drepturi de pensie, deși aceste persoane nu îndeplineau condițiile legale de pensionare.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe documente și registre necesare soluționării cauzei, medicul fiind condus la sediul poliției în vederea audierii.
Actualitate
Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara
La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 13:05, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Bacea, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce conducea o motocicletă neînregistrată în circulație, pe DC 153, pe sensul de mers Ilia-Bacea, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în albia pârâului Băcișoru.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sun aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Fără documente justificative
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 19:25, polițiștii au observat pe raza comunei Totești un autovehicul care circula pe DJ 686 B, din direcția Sânpetru către Păclișa. Conducătorului autovehiculului, la vederea echipajului de poliție a virat stânga, pe un drum secundar, unde a fost oprit de polițiști și legitimat, stabilindu-se că are vârsta de 24 de ani și este din comuna Totești.
Polițiștii au stabilit că tânărul nu avea niciun document asupra sa, iar autoturismul în cauză nu era înmatriculat, fiind alcătuit din componente improvizate, cumpărate de la centre de dezmembrări.
Ca urmare a verificării în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Alcoolemie la volan
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 11:10, polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara au oprit în trafic, pe DJ 706 A, pe raza localității Ilia, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Deva.
În urma testării bărbatului, aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.
Actualitate
Hunedoara: bărbat identificat și reținut de polițiști pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Hunedoara: bărbat identificat și reținut de polițiști pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier
La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 18:20, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat de 35 de ani, din Hunedoara, cu privire la faptul că un alt bărbat, care conducea un autoturism pe strada Arenei, din Hunedoara, i-a tamponat mașina, după care părăsit locul evenimentului rutier. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 35 de ani.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, în urma activităților întreprinse, au identificat autoturismul implicat în evenimentul rutier, pe DJ 687, în zona Peștișu Mare, și au stabilit că acesta a fost condus de un bărbat de 59 de ani, din județul Galați. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 1,13 mg/litru, alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus o unitate medicală din Hunedoara, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Fiind verificat în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.
Din cercetări a rezultat că acesta ar fi condus un autoturism pe strada Arenei, din Hunedoara, iar întrucât nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului și a tamponat autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani, după care a părăsit locul accidentului.
În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Hunedoara au dispus, la data de 22 februarie a.c., reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului de 59 de ani. Acesta a fost magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, care au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 24 de ore in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 17 ore in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an