Connect with us
Data: 13/01/2025
.

Actualitate

Obiectiv atins după un joc fără culoare

Publicat

pe

Trei puncte şi cam atât

FC Hunedoara a învins-o pe Naţional Sebiş, însă evoluţia jucătorilor gazdă a fost lipsită de entuziasm

Golul lui Ciprian Pepenar, de la mijlocul primei reprize, a fost suficient pentru ca trupa de pe Cerna să-şi adjudece succesul în faţa unei echipe ce s-a apărat organizat. Jocul elevilor lui Opric a avut însă multe momente în care părea lipsit de culoare, probabil şi din cauza presiunii rezultatului.

Cele trei puncte au refăcut distanţa faţă de Olimpia Satu Mare, care înaintea meciului se apropiase la o singură „lungime”, e adevărat cu două partide în plus jucate. În etapa viitoare, liderul seriei a V-a din Liga a III-a are parte de un joc lejer, urmând să evolueze pe terenul echipei de pe ultimul loc, FCM Turda.

Gol din prima ocazie

Advertisement

Cum spunea şi finanţatoarea Alina State pe un site de socializare, înfrângerea de la Satu Mare i-a cam „izbit” pe hunedoreni, starea de presiune a obiectivului simţindu-se pe parcursul meciului cu Naţional Sebiş. Elevii lui Opric au intrat greu de joc, părând incomodaţi de o defensivă bine organizată, coordonată excelent de fostul hunedorean Buta. Totuşi, prima acţiune periculoasă s-a transformat în gol pentru gazde, un gol care a căzut într-un moment potrivit. Vajda a recuperat o minge, i-a pasat lui Nicula, acesta l-a deschis în stânga pe Pepenar, iar golgeterul gazdelor în încercarea de a centra, a trimis surprinzător în colţul lung al porţii lui Şoltez, marcând golul cu numărul 6 din acest sezon. Momentul bun putea fi fructificat cu încă o reuşită, peste alte 4 minute, dar şutul din întoarcere a lui Făgărăşanu a lovit transversala.

Încercări, fără rezultat pe tabelă

Partea secundă a reprezentat o încercare a hunedorenilor de a-şi mări avantajul de tabela de marcaj, chiar dacă ocaziile nu au fost numeroase. Nou intratul Ionuţ Radu l-a angajat în minutul 68 pe Făgărăşanu, acesta a schimbat partea la Robert Cristian, şi şutul mijlocaşului dreapta fost blocat în ultimul moment de Jude, care a trimis în corner. Acelaşi Ionuţ Radu a avut cea mai bunăşansă de a dubla avantajul, în minutul 84, dar, scăpat singur după o pasă a lui Pepenar, şi-a prelungit prea mult mingea, care a ajuns la portarul oaspete. Finalul a adus ceva emoţii în careul lui Dragotă, după două centrări ale lui Coţan, însă tabela a rămas nemodificată.

O victorie aducătoare de linişte pentru hunedoreni, chiar dacă jocul nu a strălucit şi trupa lui Opric s-a mai apropiat puţin de obiectivul final, promovarea în liga secundă.

[notification type=”standard”]

Advertisement

FC HUNEDOARA – NAŢIONAL SEBIŞ 1-0 (1-0)

A marcat: PEPENAR (22)

FC Hunedoara: Dragotă – Dosan, Ambruş, Cuciula, Trăşcan – Vajda (cpt), Găceanu (73 Bier) – R. Cristian (85 Lintaru), Făgărăşanu, Pepenar (90+3 Suciu) – Nicula (57 I. Radu). Antrenor: Marius Opric

Naţional Sebiş: Şoltez – Feieş (89 Siminiceanu), Buta, Albert, Jude (78 Budur) – Suslak, Avădanei, Rodrigo, Mohamed (55 Coţan) – Bozian (cpt, 89 Ivancea) – Ceaca. Antrenor: Mihai Petcuţ

Arbitrii: Cristian Braşovean – Monica Rigo, Iosif Nasc (toţi din Cluj)

Advertisement

Stadion: „Michael Klein”, spectatori 600

Jucătorul meciului: ADRIAN CUCIULA

[/notification]

[notification type=”standard”]

Liga a III-a, seria a V-a, etapa a XVII-a

Advertisement

Sănătatea Cluj – FC Zalău 0-4
Unirea Dej – Jiul Petroşani 3-0 *
Plimob Sighetul Marmaţiei – Olimpia Satu Mare 0-3
FC Hunedoara – Naţional Sebiş 1-0
CS Oşorhei – FCM Turda 7-0
Europa Alba Iulia – SESO Turda 1-0
Şoimii Pâncota a stat
*La masa verde

CLASAMENT
1. FC Hunedoara 15 12 2 1 30-9 38
2. Olimpia Satu M. 16 11 1 4 28-14 34
3. Unirea Dej 16 9 4 3 25-13 31
4. CS Oşorhei 15 9 2 4 29-15 29
5. Şoimii Pâncota 15 7 6 2 28-15 27
6. FC Zalău 16 8 1 7 46-26 25
7. Naţional Sebiş 16 6 3 7 26-26 21
8. Europa Alba Iulia 16 5 5 6 17-21 18
9. SESO Turda 16 5 3 8 21-22 18
10. Sănătatea Cluj 16 5 3 8 23-29 18
11. Jiul Petroşani 16 2 5 9 13-27 11
12. Plimob Sighetu M 15 3 0 12 12-38 9
13. FCM Turda 16 1 3 12 8-51 6

[/notification]

 

Advertisement

Actualitate

Mișcări de trupe la West Deva

Publicat

pe

Redactat de

Sezonul regular din Liga 1 de futsal se apropie de sfârșit. La sfârșitul acestuia se va trece la play – off, unde vor lua parte echipele clasate pe locurile 1-4, și, respectiv, la play-out, în care vor juca formațiile de pe pozițiile 5-8.

Trei echipe pe un singur loc

În aceste zile se joacă meciurile etapei a XIII-a, penultima din sezonul regular, iar în momentul de față se știu deja trei echipe calificate în play-off, fiind vorba despre United Galați, FK Odorheiu Secuiesc și CSM Târgu Mureș, și două care vor evolua în play-out, respectiv Luceafărul Buzău și Mausoleul Mărășești. În atare condiții cele mai importante meciuri ale rundei se dispută astăzi, 14 ianuarie, în acestea fiind implicate trei echipe care se luptă pentru un singur loc rămas disponibil în play-off. Cele trei echipe au același număr de puncte, respectiv 14, fiind despărțite de golaveraj, fiind vorba, în ordinea ierarhiei, de Sepsi Sfântu Gheorghe (+2), ACS West Deva (+1) și CFR Timișoara (- 14). Este, însă, un clasament înșelător, întrucât, conform regulamentului, la finele sezonului regular, primul criteriu de departajare va fi cel al rezultatelor directe, iar cele trei trupe mai sus menționate mai au de jucat între ele. Așadar astăzi, 14 ianuarie, se vor disputa cele mai așteptate meciuri ale etapei, de la ora 17:30 fiind programat jocul Sepsi Sfântu Gheorghe – CFR Timișoara, iar la 18:00 CSM Târgu Mureș – West Deva. În ultima etapă West va juca acasă cu Spesi, iar CFR pe Bega cu Mărășeștiul. La Timișoara CFR și Sepsi au făcut 3-3, bănățenii având avanataj în confrunările cu devenii, după 6-6 în județul vecin și 6-4 la poalele Cetății. Iar în ce privește duelul West – Sepsi, în Covasna a fost 1-1.

Cine a venit, cine a plecat

În intersezon, cum se obișnuiește, apar și modificări în loturi, așa cum s-a întâmplat și la cei de la ACS West Deva. Astfel, la capitolul plecări cea mai importantă este retragerea din activitate a antrenorului – jucător Ionuț Florea, conducerea tehnică fiind asigurată de Florin Matei, care era secund până în decembrie, acesta urmând a evolua, în continuare, și pe parchet. De asemenea, au plecat Andrei Cârstea și Alexandru Iliescu, la Luceafărul Buzău, și Dumitru Ion, la Mausoleul Mărășești. Pe de altă parte, sunt și veniri. Astfel, la meciul de la Târgu Mureș vor reveni, pentru ACS West, doi jucători care, din diverse motive, au lipsit, în sezonul de toamnă, din trupa deveană, fiind vorba despre Liviu Herci și Darius Pușcă. Totodată, a (re)venit la Deva și Ioan Al Ioani, ultima oară la CSM Târgu Mureș. În ceea ce-l privește pe portarul Roberto Voin, acesta are acceptul de a se transfera la Mureș, dar doar după disputarea meciului direct dintre cele două formații.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Adolescent de 17 ani din Lupeni, dat dispărut: Poliția solicită ajutorul populației

Publicat

pe

Redactat de

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara anunță dispariția unui minor din municipiul Lupeni. Covaci Gheorghe Robert, în vârstă de 17 ani, a plecat voluntar de la domiciliul său în data de 12 ianuarie 2025, în jurul orei 18:30, și nu a mai revenit. Dispariția a fost sesizată de bunica sa, care s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Lupeni în data de 13 ianuarie 2025, la ora 13:30.

Semnalmentele minorului: înălțime: 1,65 m; greutate: 56 kg. Constituție: atletică. Păr: brunet, tuns scurt. Ochi: căprui

La momentul dispariției, adolescentul purta un hanorac negru, pantaloni gri din material textil și pantofi sport gri.

Polițiștii au demarat activități de căutare și investigații specifice pentru găsirea tânărului, care a fost dat în urmărire națională.

Cetățenii care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla minorul sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112. Autoritățile mulțumesc anticipat pentru sprijinul oferit în acest caz.

FOTO: IPJ HUNEDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Schimbări în Consiliul Local al Municipiului Deva

Publicat

pe

Redactat de

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Deva din 13 ianuarie 2025, domnul Cosmin-Răzvan Mareș a depus jurământul de consilier local, după ce mandatul său a fost validat de către Judecătoria Deva. Acesta a fost ales în urma vacantării funcției de consilier local, generată de demisia domnului Tiberiu Claudiu Barstan, din partea AUR.

Cosmin-Răzvan Mareș preia astfel și locul fostului consilier în două comisii importante: Comisia de dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public și privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură, precum și Comisia pentru sănătate, protecția mediului înconjurător, protecție socială și servicii publice.

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva:

Salut prezența domnului Cosmin-Răzvan Mareș în echipa noastră. Sunt încrezător că va aduce un plus de energie și profesionalism în activitatea Consiliului Local al Municipiului Deva. Împreună cu toți consilierii locali vom continua să lucrăm pentru dezvoltarea Devei și pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor noștri. De asemenea, vreau să mulțumesc domnului Tiberiu Claudiu Barstan pentru implicarea sa și pentru contribuțiile aduse până acum.

Începând cu 13 ianuarie 2025, Cosmin-Răzvan Mareș își va exercita oficial atribuțiile de consilier local.

Advertisement

Consiliul Local al Municipiului Deva este alcătuit din 21 de consilieri locali, distribuiți astfel: 7 consilieri PSD, 4 consilieri PNL, 3 consilieri AUR, 2 consilieri POT, 2 consilieri USR, 2 consilieri UDMR și un consilier FD.

În concluzie, schimbările din cadrul Consiliului Local al Municipiului Deva reflectă angajamentul continuu al întegii echipe de a răspunde nevoilor comunității și de a susține dezvoltarea durabilă a orașului. Cu un consiliu local complet, format din oameni dedicați, Deva va continua să avanseze pe drumul modernizării, în interesul comunității locale.

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate