Connect with us
Data: 26/07/2024
.

Actualitate

Oferte pentru transportul județean de persoane

Publicat

pe

În cursul ședinței Consiliului Județean Hunedoara a fost votat proiectul de hotărâre prin care pentru a asigura și a acoperi cerințele de deplasare ale populației, s-a procedat la atribuirea prin procedura de negociere fără invitație prealabilă la procedura concurertială de ofertare.

Durata contractului de delegate a gestiunii serviciului de transport persoane pentru loturile/traseele atribuite va fi limitată până la data finalizării atribuirii prin procedură concurențială !icitație deschisă derulate prin intermediul SEAP a contractelor, pentru a putea face față situației de urgență imediată, dar nu mai mult de 6 luni.

”Serviciul public de transport județean de persoane prin curse regulate face parte din sfera serviciilor comunitate de utilități publice, aflat sub reglementarea, conducerea, monitorizarea și controlul autorității administrației publice județene, având aria de deservire teritoriul administrativ al județului Hunedoara. Consiliile județene sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciilor publice de transport desfășurat pe raza administrativ- teritorială a acestora. Operatorii de transport rutier au depus oferte pentru 6 loturi/49 trasee din cele 29 loturi/82 trasee cuprinse în programul de transport public de persoane prin curse regulate în județul Hunedoara. Au fost atribuite doar 2 loturi/ 8 trasee respectiv lotul nr.4 (5 trasee) și lotul nr.7 (3 trasee) pentru care au fost încheiate contracte de delegare a gestiunii serviciului cu operatorii de transport ale căror oferte au fost stabilite câștigătoare. Au rămas neatribuite 27 loturi/74 trasee din programul de transport, după cum urmează: Lotul nr.1 (22 trasee), Lotul nr.2 (3 trasee), Lotul nr.3 (5 trasee), Lotul nr.5 (7 trasee), Lotul nr.6 (2 trasee), Lotul nr.8 (7 trasee), Lotul nr. 9 (2 trasee), Lotul nr.10 (2 trasee), Lotul nr.11 (2 trasee), Lotul nr.12 (2 trasee) Lotul nr. 13(2 trasee), Lotul nr. 14 (2 trasee) Lotul nr. 15(2 trasee) Lotul nr. 16(1traseu), Lotul nr.17 (1 traseu), Lotul nr. 18 (1 traseu), Lotul nr.19 (1 traseu), Lotul nr. 20 (1traseu), Lotul nr.21 (1 traseu), Lotul nr.22 (1 traseu), Lotul nr. 23 (1 traseu), Lotul nr.24 (1 taseu) Lotul nr25 (1 traseu) Lotul nr26 (1 taseu) Lotul nr.27 (1 taseu) Locul nr.28 (1 traseu), Lotul nr.29 (1 traseu), deoarece pentru unele loturi/trasee pentru care operatorii de transport rutier au depus oferte de participare acestea nu au fost admisibile, iar pentru alte loturi/trasee operatorii nu au depus nicio ofertă. În vederea reluării procedurii de atribuire a serviciului de transport public de persoaneprin curse regulate licitație deschisă derulate prin intermediul SEAP, s-a procedat la revizuirea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciului public de transport judetean de persoane prin curse regulate pentru loturile/traseele rămase neatribuite în urma desfășurării procedurilor de achiziție”, se arată în documentul de ședință aprobat de către consilierii județeni.

FOTO: FACEBOOK CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA

 

Actualitate

Cetățean străin, arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Prins în flagrant în timp ce vindea cocaină

Publicat

pe

Redactat de

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)– Biroul Teritorial Hunedoara au dispus, joi, reținerea unui cetățean străin, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, acesta a fost prins in flagrant pe raza municipiului Cluj Napoca, în timp ce comercializa cantitatea de 100 grame cocaină, pentru suma de 6.500 de euro.

“Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, inculpatul a procurat drogul de mare risc din Italia și l-a introdus în țară prin intermediul unei firme de curierat. Geanta în care se afla ascunsă cocaina a fost ridicată de acesta de la un punct de lucru al societății de transport situat în municipiul Botoșani. Materialul probator administrat în cauză a mai relevat că pe parcursul anului 2023, acesta a vândut în mai multe rânduri cocaină cu suma de 45 euro pentru un gram. În urma percheziției efectuate la adresa din județul Cluj unde se cazase inculpatul, au fost identificate și ridicate 43 grame cocaină (drog de mare risc), un cântar electronic, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă”, se arată în comunicatul DIICOT.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.

Advertisement

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca și Suceava.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cazul Floretinei Iușco seamănă cu cel al Simonei Halep

Publicat

pe

Redactat de

Luni pleacă spre Paris, la jocurile olimpice, cea de-a doua parte a delegației României, care intră mai târziu în competiția ce se va încheia pe 11 august. Din delegație trebuia să facă parte și atleta Florentina Iușco, de la CSM Deva, calificată în probele de săritura în lungime și triplusalt, însă aceasta a fost anunțată, de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), că este suspendată pentru dopaj.

“Mi-am dovedit nevinovăția”

Suspendarea vine în urma unui control efectuat în urmă cu mai bine de un an și trei luni în urmă, pe 23 aprilie 1923, deveanca fiind, atunci, depistată pozitiv la Furosemid, un diuretic interzis de Agenția Mondială Antidoping (WADA). La momentul respectiv Agenția Națională Anti Dpoing (ANAD) a transmis doar o mustrare sportivei, pe motiv că nu era vinovată și că nu a fost neglijența ei. WADA a făcut recurs la decizia ANAD, iar TAS l-a acceptat, motivând că Florentina Iușco a eşuat în demonstrarea standardului necesar pentru a i se acorda statutul de ”nevinovat sau neglijenţă semnificativă”, şi i-a impus o suspendare de 2 ani, începând cu 1 februarie 2024, la care se adaugă și ștergerea rezultatelor din perioada 23 aprilie 2023 – 24 iulie 2024.

Pe de altă parte, ANAD afirmă că atleta ar fi făcut respectivele demersuri. “Sportiva a depus toate eforturile să demonstreze cum a ajuns substanţa în corpul său, solicitând analizarea unor suplimente pe care le-a considerat că ar fi condus la rezultatul pozitiv, lucru care s-a şi demonstrat prin analizarea acestora la LCD din Seibersdorf”, se arată într-un comunicat al ANAD, conform news.ro.

Și sportiva spune că și-a dovedit nevinovăția în fața ANAD, demonstrând și că suplimentele pe care le-a folosit au fost contaminate, exact ca și în cazul Simonei Halep. În aprilie 2023, am luat niște suplimente. M-am asigurat că erau în regulă. Erau niște «arzătoare», cu cofeină, pentru energie. Am și dovedit asta în fața ANAD. Le-am trimis la analiză, mi-am probat nevinovăția și am primit doar o mustrare din partea ANAD”, a spus Florentina Iușco, citată de gsp.ro.

Advertisement

“De ce m-au pus să mă apăr dacă nu m-au luat în considerare?”

În cazul Simonei Halep, fost nr. 1 mondial, care ar fi folosit suplimente contaminate cu roxadustat, altă substanță interzisă de WADA, după o suspendare de patru ani, la 17 luni de la pronunțarea acesteia, a venit o altă decizie. Aceasta a redus suspendarea la nouă luni, reținând o neglijență a sportivei, dar tenismena a pierdut opt luni de competiție.

Florentina Iușco, în vârstă de 28 de ani, s-a arătat arătat dezamăgită de procedură, însă acceptă suspendarea și nu exclude retragerea din sport. „Este foarte greu de procesat, nu mă așteptam la așa ceva. Am muncit pe brânci ca să ajung aici. Am tras din greu la toate competițiile și antrenamentele. De ce m-au mai pus să mă apăr și să-mi dovedesc nevinovăția, dacă tot nu m-au luat în considerare? Nu cred că voi mai reveni vreodată după această suspendare. Poate că Dumnezeu are alte planuri pentru mine. Am familie, am un copil de opt ani, poate că ar fi momentul să mă dedic lor”, a spus Florentina Iușco, citată de gsp.ro.

Mesaj de sprijin

Situația Florentinei Iușco nu este una tocmai clară, iar pe adresa atletei a venit și un mesaj de sprijin din partea Uniunii Naționale pentru Sport (UNS).

Advertisement

„Este regretabil că lotul României la Jocurile Olimpice de la Paris a pierdut un valoros sportiv din cauza dopajului. Florentina Iușco, o atletă cu un potențial uriaș de a se clasa în primele 10 sportive la aceste Jocuri Olimpice, a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani. Suntem alături de Florentina Iușco în această perioadă dificilă și ne reafirmăm angajamentul pentru un sport curat și fără dopaj. Uniunea Națională pentru Sport își exprimă angajamentul de a susține atleta cu toată logistica necesară, asigurându-i sprijinul moral și legal pe durata suspendării”, se arată în comunicatul transmis de UNS.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cum se circulă pe DN 68A Coșava – Margina. Lucrările au fost finalizate, restricțiile – ridicate

Publicat

pe

Redactat de

Lucrările de asfaltare din zona localității Coșava, pe DN 68A, s-au finalizat, azi-noapte, și se circulă fără restricții, au anunțat, vineri, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Coșmarul șoferilor care circulă pe această șosea, cea mai tranzitată din vestul țării, s-a încheiat.

DRDP Timișoara a publicat imagini video cum se circula în această dimineață, pe DN 68A, la Coșava.

Reamintim că, lucrările de reabilitare pe segmentul Coșava- Margina s-au derulat timp de o lună, din 25 iunie, în zonă fiind impuse restricții de circulație.

Se circulă din nou fără restricții pe sectorul Coșava – Margina al DN68A! Ca urmare a deteriorărilor cauzate de traficul intens din zonă, DRDP Timișoara a intervenit, în perioada 25 iunie – 25 iulie, pentru repunerea acestui sector de drum în siguranță (zona Coșava). În lipsa reparațiilor exista riscul ca drumul să devină impracticabil. S-a lucrat sub trafic, 24 de ore din 24, de luni până vineri saptămânal, iar circulația a fost direcționată prin semafoare (mai puțin în week-end când s-a circulat pe ambele benzi). Constructorul a mobilizat permanent în șantier numărul de muncitori și de utilaje necesar fiecărei etape a lucrărilor”, a anunțat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Advertisement

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a mai declarat că, luni, săptămână viitoare, DRDP Timișoara va interveni în regie proprie pentru trasarea marcaǰelor. “Această operațiune nu poate fi realizată imediat după asfaltare deoarece este necesară o perioadă de timp pentru eliminarea substanțelor volatile din bitum. În zona respectivă DN68A preia intreaga circulație de pe A1 până în momentul în care secțiunea autostradă Margina-Holdea (secțiunea cu tuneluri) va fi finalizată (2026)”, a transmis Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate