Connect with us
Data: 29/03/2024
.

Ultima ora

Ora 21:00: Prezența la vot în județul Hunedoara de 48,22%, iar la nivel național este de 47,66%

Publicat

pe

În judeţul Hunedoara, până la ora 21:00, s-a întregistrat o prezență la urne de 48,22 la sută din numărul total de alegători înscrişi pe liste şi-au exercitat dreptul de vot. Adică, 184.881 de cetăţeni cu drept de vot, din totalul celor 383.368 de alegători, câţi sunt înscrişi pe listele electorale, s-au prezentat, până la ora menţionată, la urne.

Numărul celor care au votat pe listele permanente era de 165.710 de persoane, iar pe listele suplimentare de 17.670.

Cu urna mobilă au votat, până la aceeaşi oră, 1.501 de persoane.

Advertisement

În mediul urban au votat 134.415 de hunedoreni, iar în mediul rural au fost, până la ora 21:00, 50.466 de persoane.

La nivel național au ieșit la vot 47,66% dintre cei peste 18 milioane de români cu drept de vot, adică circa 8.680.000 de persoane.

Reamintim că, în județul Hunedoara au drept de vot 383.368 de persoane, care și-au putut exprima opțiunea electorală în cele 524 de secții de votare amenajate pe raza județului.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ CAS Hunedoara: 20 martie – Ziua Mondială a Sănătății Orale

Publicat

pe

Redactat de

                                                                                                                                                                             Nr.15106/19.03.2023

COMUNICAT

20 martie – Ziua Mondială a Sănătății Orale

Advertisement

Hunedorenii pot beneficia de servicii stomatologice gratuite. Este vorba despre o serie de servicii de bază care sunt decontate de CAS Hunedoara pentru cetățenii asigurați, precum obturații, anestezii, extracții sau proteze dentare care pot fi puse gratuit o dată la patru ani și reparația și rebazarea acestora, de două ori pe an.

Persoanele neasigurate beneficiază gratuit de pachetul minimal, care include: consultație, tratamentul de urgență al traumatismelor dentoalveolare, pansament calmant/drenaj endodontic, tratamentul paradontitelor apicale -prin incizie- cu anestezie, tratamentul afecțiunilor parodonțiului cu anestezie, chiuretaj alveolar și tratamentul hemoragiei, reducerea luxației articulației temporomandibulare, reparație proteză, rebazare proteză.

Pe lângă serviciile de mai sus, persoanale asigurate pot beneficia și de următoarele: tratamentul cariei simple și al afecțiunilor mucoasei bucale, extracții dentare, chiuretaj alveolar și tratamentul hemoragiei, decapușonarea, proteza acrilică mobilizabilă pe arcadă, element protetic fizionomic sau semi- fizionomic, aparate și dispozitive utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale, detartraj cu ultrasunete și periaj profesional pe ambele arcade, detartrajul cu ultrasunet și periajul profesional etc.

Advertisement

Consultația se acordă gratuit atât pentru asigurați, cât și pentru neasigurați la un interval de 12 luni, iar pentru copiii de până la 18 ani se acordă gratuit o consultație la 6 luni. Serviciile dentare din pachetul de bază sunt decontate în procent de 100% pentru:

  • categoria de vârstă 0-18 ani

  • categoria de vârstă 18-26 de ani dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți, studenţii doctoranzi care desfășoară activități didactice, persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști și dacă nu realizează venituri din muncă

  • beneficiarii legilor speciale.

Adulții beneficiază de serviciile dentare din pachetul de bază decontate în procent de 60% sau 100%.

Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara se află în relație contractuală cu 28 de cabinete de medicină dentară din județ. Pe site-ul CAS Hunedoara, secțiunea furnizori de servicii medicale/asistență medicală dentară este afișată lista cu toate datele de contact ale cabinetelor de medicină dentară: http://cas.cnas.ro/cjashd/page/lista-furnizori-in-contract-8.html.

Advertisement

Biroul de presă

Director General,

Adrian Nicolae DAVID

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Bărbat găsit decedat într-o baltă de pescuit, la Romos

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat a fost găsit fără suflare într-o baltă de pescuit din localitatea Romos, de lângă Orăștie. Descoperirea a fost făcută în această dimineață. 

În această dimineață, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o baltă de pescuit din localitatea Romos, a fost găsit un bărbat decedat (în vârstă de aproximativ 75 -80 de ani. Asupra acestuia nu au fost găsite actele de identitate. Din primele verificări, nu există suspiciuni de comitere a vreunei infracțiuni, cauza decesului urmând a fi stabilită de către medicii legiști, după efectuarea necropsiei”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

UPDATE:  În urma activităților desfășurate bărbatul înecat a fost identificat (87 ani, din sat Romos).

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Tentativă de omor într-un sat din comuna Dobra. Un bărbat și-a înjunghiat fiul

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce și-a înjunghiat fiul cu un cuțit, în urma unui conflict iscat în locuința din satul Stâncești, comuna Dobra. Procurorii spun că viața fiului a fost pusă în pericol.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, fapta a avut loc duminică dimineață, bărbatul fiind cercetat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor coroborată cu infracţiunea de violenţă în familie.

“Din cercetările efectuate în cauză rezultă că, la data de 10.03.2024, în jurul orei 07:50, în locuinţa proprietate personală, situată în satul Stânceşti de pe raza comunei Dobra, inculpatul C.N. a înjunghiat cu cuţitul în partea stângă superioară a abdomenului pe persoana vătămată C.N.D. – fiul său, provocându-i o plagă înjunghiată epigastru şi leziune de arteră mamară internă I.R.A., care i-au pus persoanei vătămate viaţa în primejdie şi necesită pentru vindecare 25 – 30 de zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Advertisement

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au solicitat Tribunalului Hunedoara arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, cerere care a fost admisă.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate