
60 de minute pe întuneric pentru salvarea planetei
Autorităţile au organizat acţiuni prin are populaţia este îndemnată să uite să folosească energia electrică
Mai multe localităţi hunedorene vor participa şi în acest an la una dintre cele mai importante acţiuni mondiale de protejare a Pământului.
Alături de miliarde de oameni din întreaga lume, sâmbătă, 23 martie, hunedorenii vor stinge lumina timp de 60 de minute, în cadrul campaniei mondiale „Ora Pământului” menită, printre altele, să atragă atenţia asupra încălzirii globale. Acţiunea simbolizează implicarea comunităţilor lumii în găsirea de soluţii pentru combaterea schimbărilor climatice, conştientizarea şi lupta împotriva poluării şi dezvoltării ce nu ţin cont de natura şi starea generală a Pământului. La fel ca şi în anii anteriori, nici în 2013, autorităţile din judeţul Hunedoara nu au piedut ocazia de a se alătura campaniei mondiale. Astfel, locuitorii din Hunedoara, Deva şi Petroşani sunt aşteptaţi să răspundă apelului lansat de autorităţi, iar mâine seară, între 20:30 şi 21:30, să stea pe întuneric, timp de oră.

Primăria Deva a fost invitată în acest an de World Wide Fund for Nature (WWFN) România (organizaţia care coordonează campania „Ora Pământului”) să se alăture acestei acţiuni dedicate protejării mediului. Drept urmare administraţia reşedinţei de judeţ a luat iniţiativa de a implica un număr cât mai mare de instituţii publice, de învăţământ şi cultură din Deva în protejarea Pământului. Astfel, mâine, între orele 20:30 – 21:30, iluminatul ambiental şi interior va fi stins la sediile primăriei şi Consiliului Local (CL) Deva, al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, prefecturii, Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR), al Teatrului de Artă, Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, precum şi la unităţile de învăţământ din reşedinţa judeţului. Pe lângă acţiunea de stingere a luminilor, în acest an, promotorii „Orei Pământului” au îndemnat implicarea mai activă a elevilor, profesorilor, părinţilor în acest fenomen. În acest sens, instituţiile de învăţământ au organizat ore de dirigenţie cu această tematică, acţiuni creative cu implicarea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, alături de activităţi de curăţenie în incinta şcolilor şi împrejurimi. „Vă îndemnăm să fiţi alături de noi în campania „Ora Pământului 2013” şi să stingeţi lumina timp de oră pentru protejarea resurselor pământului şi mediului înconjurător, a oraşului în care trăim, a şcolii în care învăţăm şi ne formăm ca oameni. Totul cu gândul la un viitor din care să nu ne lipsească nimic!”, sunt îndemnaţi devenii de conducerea municipalităţii.
Lumânări aprinse şi cântece la chitară
La rândul lor, locuitorii din municipiul Hunedoara sunt aşteptaţi şi ei să ia parte la „Ora Pământului” şi să stingă luminile în propriile case, mâine, între 20:30 şi 21:30. În plus, cei care doresc să participe, în stradă, la această campanie, pot profita de evenimentul organizat de Primăria Hunedoara în faţa Casei de Cultură din localitate. Aici, între aceleaşi ore, reprezentanţii primăriei şi elevii din cadrul şcolilor şi colegiilor din municipiul de pe Cerna vor aprinde sute de lumânări cu ajutorul cărora vor scrie numele „Hunedoara” pe platoul din faţa Casei de Cultură.
Pe de altă parte, „Ora Pământului” va fi marcată în Valea Jiului la Universitatea din Petroşani, singura instituţie ce a gândit un scenariu la care vor lua parte studenţii. Acţiunea – unică în Valea Jiului – va avea loc, mâine seară, la sediul Rectoratului universităţii, în campus. Studenţii se vor aduna aici, la ora 20:30, iluminatul universităţii va fi întrerupt, iar timp de 60 de minute vor fi aprinse lumânări şi va cânta la chitară.
Iniţiatorii evenimentului sunt studenţii de la specializarea „Ingineria Mediului” a Facultăţii de Mine, dar la eveniment sunt aşteptaţi să participe toţi cei care vor să arate că economia de energie electrică salvează planeta.
[notification type=”standard”]
60 de minute pe întuneric, de 7 ani
Campania “Ora Pamântului” (Earth Hour) a fost iniţiată pe 29 martie 2007, în Sydney, Australia, de organizaţia World Wide Fund for Nature (WWFN). Mesajul campaniei este că pânăşi cele mai neînsemnate acţiuni pot influenţa încălzirea globală. Acţiunea a demonstrat pânăacum solidaritatea oamenilor, dincolo de rasă, sex, religie, naţionalitate, istorie, poziţie socialăşi problemele vieţii de zi cu zi, în apărarea „Planetei Albastre”. Campania voluntară de mediu implică 1,8 miliarde de oameni din întreaga lume în peste 6500 de oraşe.
[/notification]
Oana Bimbirică
Diana Mitrache