Actualitate
Ordinul „Cuviosul Arsenie Boca de la Prislop”, o nouă distincție eparhială în Episcopia Devei și Hunedoarei

Episcopia Devei și Hunedoarei va avea o nouă distincție eparhială – Ordinul „Cuviosul Arsenie Boca de la Prislop”.
În cadrul ședinței Permanenței Consiliului Eparhial, la propunerea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a fost aprobată instituirea unei noi distincții bisericești eparhiale în Episcopia Devei și Hunedoarei: Ordinul „Cuviosul Arsenie Boca de la Prislop”, distincție dedicată marelui duhovnic hunedorean care s-a născut în localitatea Vața de Sus, județul Hunedoara și care a reorganizat viața mănăstirească de la Mănăstirea Prislop în perioada 1948-1959.
„Distincția, care va putea fi oferită pentru arhierei, clerici și mireni, va prelua elemente din bogata activitate liturgică a celui supranumit „Sfântul Ardealului”, respectând îndrumările pe care Părintele Arsenie le-a lăsat ca testament obștii de la Mănăstirea Prislop în domeniul arhitectural și artistic bisericesc. Distincția urmează a fi realizată din metal și lemn, iar icoanele pictate în tehnica email, care vor fi aplicate pe distincție, vor fi reproduceri după stilul unic de pictură bisericească realizat de Părintele Arsenie Boca, așa cum este ilustrat la Mănăstirea Prislop și la Biserica Drăgănescu din județul Giurgiu”, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei.
Preacuviosul Părinte Arsenie Boca a văzut lumina zilei în data de 29 septembrie 1910. A studiat la Gimnaziul ortodox „Avram lancu” din Brad (1922-1929), Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1929-1933), la Academia de „Belle Arte” din București și a urmat un stagiu de documentare la Muntele Athos. A fost hirotonit diacon celib în 1936 și preot în data de 10 aprilie 1942. Numele „Arsenie” l-a primit în data de 3 mai 1940 când a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. A condus acea obște până în toamna anului 1948, când a fost transferat de mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Prislop. A fost arestat de autoritățile comuniste în noaptea de 15/16 ianuarie 1951. A fost închis la Aiud, Baia Sprie, Ocnele Mari și apoi la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Eliberat pe 17 martie 1952, Părintele Arsenie s-a întors la Mănăstirea Prislop, participând la slujbe, pictând și lucrând în obștea mănăstirii. În anul 1955 a fost anchetat la Timișoara, și condamnat la alte șase luni de detenție. În anul 1959 Mănăstirea Prislop a fost închisă, iar Părintele Arsenie Boca exclus din monahism, începând perioada de pribegie prin București și alte localități. În 1961 era angajat la Atelierele Patriarhiei, iar în 1968 a fost pensionat. Apoi s-a retras la parohia Drăgănescu, lângă București, unde a început pictarea lăcașului de cult. În ziua de 28 noiembrie 1989, Părintele Arsenie Boca a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la Mănăstirea Prislop, iar din acel moment mulţimi de pelerini din întreaga ţară vin an de an, în Ţara Haţegului, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul” şi „Înălţarea Sfintei Cruci” – Prislop, pentru a se închina la crucea de la mormântul marelui duhovnic al Ortodoxiei româneşti.
Sfințenia vieții Părintelui Arsenie Boca și cinstirea deosebită de care se bucură în rândul poporului dreptcredincios au determinat Episcopia Devei și Hunedoarei ca în anul 2019 să înainteze Comisiei speciale teologice a Mitropoliei Ardealului documentația necesară pentru propunerea de canonizare a Părintelui Arsenie Boca.
Dosarul complet și Studiul Document (redactat de către Pr. Prof. Acad. Dr. Mircea Păcurariu) privind sfințenia vieții Cuviosului Părinte Arsenie Boca au fost înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezent, propunerea de canonizare a Părintelui Arsenie Boca înaintată Sfântului Sinod de către Mitropolia Ardealului aflându-se în analiză la subcomisia Sinodală pentru canonizarea Sfinților Români.
Actualitate
Noutăți din handbalul juvenil hunedorean

Echipele hunedorene de handbal junioare își continuă parcursul în campionatele naționale, unele evoluând deja în primele turnee semifinale. În schimb CSȘ Petroșani, care are asigurată calificarea în primul turneu semifinal al junioarelor 2, de pe prima poziție, mai are de jucat în sezonul regular.
Petroșănencele, care conduc în seria G, cu 18 puncte, sunt mari favorite în deplasarea de la Traian Vuia Reșița, ultima clasată, cu 2 puncte, partida din penultima rundă fiind programată miercuri, 26 martie, de la ora 16:00. În această rundă, în care stă penultima clasată, Alpha Oradea (locul VI), cu 2 puncte, petroșănencele ar putea afla și celelalte trei echipe care le vor însoți în primul turneu semifinal, lucru ce depinde de rezultatele din meciurile Unirea Sânnicolau Mare (II, 13p) – Banatul Timișoara (V, 11p) și Millenium Giarmata (IV, 12p) – Cîțu Timișoara (III, 12p).
Pe de altă parte, la junioare 1, LPS Cetate Deva a jucat în primul turneu semifinal și a încheiat pe ultimul loc, după ce au pierdut meciurile cu gazdele de la Gloria Bistrița, cu CSȘ Sibiu și cu LPS Târgu Mureș.
Devencele vor juca în al doilea turneu semifinal, pentru locurile 17-32, urmând a face parte, după toate probabilitățile, dintr-o grupă cu Millenium Giarmata, LPS Sebeș și Traian Vuia Reșița. La aceeași categorie de vârstă un turneu semifinal s-a jucat la Deva, ordinea în clasament fiind SCM Râmnicu Vâlcea, Transilvania Brașov, Milleniul Giarmata și HC VM Zalău. Reamintim că, la junioare 3, CSM Vulcan a ratat, de puțin, calificarea între primele 16 din țară și va juca pentru locurile 17-32, într-o grupă în care, foarte probabil, va avea ca adversare pe Chimia Râmnicu Vâlcea, LPS Satu Mare și CSȘ 2 Baia Mare. La aceeași categorie de vârstă CSȘ Petroșani a terminat sezonul regular pe 5 și a părăsit competiția.
Actualitate
DAS Deva: Ce riscă asociațiile de proprietari care nu convoacă Adunarea Generală

Direcția de Asistență Socială Deva reamintește asociațiilor de proprietari din municipiul Deva obligația de a organiza adunarea generală – cel puțin o dată pe an, în primul trimestru.
Recomandarea vine în contextul în care multe dintre asociațiile de proprietari se confruntă, la acest moment, cu probleme care pot fi clarificate doar în cadrul adunării generale – în primul rând, stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, dar și expirarea mandatelor sau demisii ale unor persoane din conducerea asociației, punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești sau realizarea unor investiții care presupun costuri semnificative (de exemplu, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe).
Conform legii asociațiilor de proprietari, responsabilitatea convocării adunării generale îi revine președintelui asociației sau comitetului executiv.
Sunt însă prevăzute și situații în care adunarea generală poate fi convocată de 20% din numărul proprietarilor membri ai asociației – mai ales atunci când asociația nu are președinte și/sau comitet executiv.
În același context, legea stipulează sancțiuni dacă președintele asociației și membrii comitetului executiv nu își îndeplinesc atribuțiile ce le revin. Astfel, neconvocarea adunării generale, conform prevederilor legii, se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei.
Hotărârile luate în cadrul adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii pentru toți proprietarii – chiar dacă aceștia nu au calitatea de membri ai asociației și chiar dacă nu participă la adunarea generală.
Proprietarii de apartamente și reprezentanții asociațiilor de proprietari din municipiul Deva pot solicita sprijin, îndrumare sau consiliere în privința drepturilor și obligațiilor ce le revin în administrarea proprietății comune la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
Apariție neobișnuită pe cer – O spirală luminoasă, observată în mai multe zone din țară

Apariție neobișnuită pe cer, în noaptea de luni spre marți. O spirală luminoasă de culoare albastră a fost observată în mai multe zone din România. Specialiștii spun că ar fi vorba despre un fenomen optic, cauzat după lansarea unei rachete Space X.
Pe rețelele de socializare au fost distribuite mai multe fotografii cu spirala spectaculoasă observată pe cer. Profesorul universitar Silviu Gurlui spune că, de fapt, spirala luminoasă observată pe cerul din România are o explicație științifică, fiind un fenomen optic de împrăștiere a luminii, cauzat de eliberarea controlată a combustibilului rămas în treapta a doua a unei rachete SpaceX Falcon 9, lansată la ora 19:48 (ora României) de la Cape Canaveral, Florida.
„Spirala nu e un OZN. Nu e armă. Nu e magie. E știință. Și transparență. Pe 24 martie 2025, o spirală spectaculoasă a fost observată pe cerul din județul Neamț și alte zone din România. Același fenomen a fost vizibil și din alte țări europene: Ungaria, Polonia, Croația, Germania, Italia, UK. Evenimente similare: Noua Zeelandă – 2022 Alaska – 2023 Hawaii – 2024 Toate cauzate de lansări SpaceX Falcon 9. Ce a fost, de fapt? Un fenomen optic de împrăștiere a luminii, cauzat de eliberarea controlată a combustibilului rămas în treapta a doua a unei rachete SpaceX Falcon 9, lansată la ora 19:48 (ora României) de la Cape Canaveral, Florida. Racheta deja plasase un satelit pe orbită. Spirala nu este satelitul, ci este creată de cristalele înghețate de combustibil rămas, eliberate în spațiu de treapta superioară a rachetei”, menționează prof. univ. dr. Silviu Gurlui, pe pagina sa de Facebook. Acesta a explicat cum se formează spirala luminoasă. “După separarea satelitului, treapta a doua este introdusă într-o rotație lentă (controlată prin duze cu azot comprimat). Se evacuează până la 300 kg de combustibil rezidual (~1% din total). La altitudini de 200–500 km, în vid aproape complet: combustibilul îngheață instantaneu formând cristale microscopice (1–10 microni), aceste particule se răspândesc în spirală din cauza rotației, lumina se reflectă și difractă pe aceste cristale, formând o spirală vizibilă de pe sol. Fenomen optic – ce vedem de fapt? Spirala împrăștie lumina Soarelui, deși la sol este deja noapte. În acele altitudini mari, obiectele din spațiu încă sunt iluminate direct de Soare. Cristalele împrăștie lumina (Mie scattering), mai ales în direcții specifice. Sunt reflectate în special lungimi de undă scurte – albastru, albăstrui, dar efectul combinat dă o culoare difuză, alb-lăptoasă, cu nuanțe albastre sau verzui”.
Fenomenul a fost observabil timp de aproximativ un sfert de oră, fiind vizibil și în mai multe părți ale Europei.
Sursa foto: Meteo & Radar România
- Actualitatecu 2 zile in urma
Locuințe sociale într-o comună hunedoreană
- Actualitatecu o zi in urma
I-ați văzut? Trei adolescenți, dispăruți din Casa de tip familial din Uricani – ACTUALIZARE: Au fost găsiți
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 – 28 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 15 ore in urma
„Ziua Poliției Române”: Expoziție cu tehnica din dotare și ateliere de lucru, astăzi, la Palatul Copiilor din Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Trimitere în judecată în cazul abuzurilor comise de executorii judecătorești și avocați, cu prejudiciu de aproape 8 milioane de lei
- Actualitatecu o zi in urma
Parcul de la Opera, din centrul Devei, va avea o altă înfățișare. Peste 7,24 milioane de euro vor fi investiți în modernizarea acestuia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Amenzi de peste 140.000 de lei pentru neconformități în domeniul siguranței alimentelor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri prezidențiale 2025. Cei 11 candidați rămași în cursa pentru Cotroceni și ordinea pe buletinele de vot