Connect with us
Data: 13/05/2025
.

Actualitate - Eveniment

Păcănele măsluite în județul Hunedoara. DIICOT a făcut mai multe percheziții domiciliare

Publicat

pe

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș Severin împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș Severin pun în aplicare 26 de  mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Caraș Severin, Timiș și municipiul București și 26 de mandate de aducere, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, accesul ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fraudă informatică şi evaziune fiscală.

”În baza probatoriului administrat s-a stabilit că, în perioada septembrie 2019 – decembrie 2023,  un număr de 26 de făptuitori  din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, administratorii și angajați ai două societăți comerciale din județul Timiș, precum şi alte persoane au constituit un grup infracțional organizat  având drept scop obținerea unor sume importante de bani prin fraudarea aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine din mai multe locații din județele Caraș-Severin,Timiș, Arad și Hunedoara.

Astfel,  membrii grupului infracțional au intervenit asupra contoarelor aparatelor de joc cu ajutorul unor dispozitive și programe informatice crescând în mod artificial câștigurile   care trebuiau acordate potențialilor jucători. De asemenea, au modificat parametrii de acordare a Jackpot-ului și a procentajului de câștig însușindu-și, în mod fraudulos,  Jackpot-urile mari”, arată un comunicat al DIICOT.

Organizarea în cadrul grupului era de tip piramidal, făptuitorii   acționând pe  trei paliere distincte. Primul avea în componență patru leaderi cu  funcţii de conducere în cadrul celor două firme cu sediul în judeţul Timiş.

”Cel de al  doilea palier, de execuție, a fost constituit din angajați ai firmelor   care la comanda liderilor grupului se deplasau  în locaţiile unde se aflau  aparatele de jocuri de noroc și interveneau asupra acestora  prin folosirea unor chei speciale, dispozitive şi alte accesorii.

Pe ultimul palier acționau făptuitorii care aveau calitatea de administratori (în fapt sau în drept) ai unor locații în care  erau instalate  aparate de jocuri de noroc puse la dispoziţie de  liderii grupului infracțional  în baza unor contracte de participaţiune/închiriere.

Advertisement

Potrivit înţelegerilor stabilite anterior,  aceștia anunţau membrii grupului infracțional, care operau  pe palierul de execuție, despre încasările masive la aparatele din sălile administrate pentru a veni să acţioneze cu dispozitive în vederea fraudării aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine”, mai arată DIICOT.

Câștigurile obținute din activitatea infracțională au fost însușite și împărțite în interiorul grupului de crimă organizată.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul IGPR – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timişoara, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad și Mehedinţi, Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin, Inspectoratului de Poliție al Județului Timiş, Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timisoara și specialiştilor din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara .

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

FOTO: DIICOT

Advertisement

Actualitate

Marți 13 – „Preveniți ghinionul!”. Ziua Informării Preventive în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON România, fiecare zi de marți, 13, este declarată Ziua Informării Preventive.
Derulată sub sloganul „Preveniți ghinionul” și având ca simbol pisica neagră, activitățile organizate în această zi au drept scop conştientizarea opiniei cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara organizează astăzi, 13 mai 2025, o serie de activități de informare preventivă și întâlniri cu publicul pentru prezentarea tehnicii de intervenție.
– Astfel, în intervalul orar 12.00-14.00, în Piața Unirii din municipiul Deva va fi amenajat un punct de informare preventivă pentru a afla despre cum trebuie să ne comportăm înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
Pompierii Inspecției de Prevenire vor distribui pliante și broșuri, răspunzând, totodată, întrebărilor referitoare la măsurile de prevenire, pentru fiecare situație în parte.
De asemenea, salvatorii vă vor prezenta tehnica de intervenție și accesoriile folosite în misiunile de gestionare a situațiilor de urgență.
– „Ziua Porților Deschise” va fi organizată, între orele 09:00 – 14:00, la sediile subunităților de intervenție din Deva, Petroșani, Hunedoara, Orăștie, Brad și Ilia.
Vor fi prezentate tehnica de intervenție și materiale informative, dar vor avea loc și exerciții aplicative
Citeste mai mult ...

Actualitate - Eveniment

Sănătate și ecologie în comuna Hunedoreană Ghelari

Publicat

pe

Redactat de

Comuna Ghelari, un important centru minier în trecutul nu foarte îndepărtat, dar, în același timp, și o frumoasă așezare din Ținutul Pădurenilor, se întinde pe o suprafață de aproximativ 50 de kilometri pătrați și are în jur de 2.000 de locuitori. Aceștia trăiesc în patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Govăjdia, Plop și Ruda.

Ample acțiuni de curățenie

Pe raza acestei așezări din Pădurenime, așa cum, cu mândire, își numesc localnicii zona în care trăiesc și care oferă o panoramă superbă spre Munții Poiana Ruscă, pot fi văzute mai multe monumente istorice, respectiv biserica de zid, crucea memorială și cuptorul de reducere a minereurilor de fier, toate în Ghelari, biserica din Ruda și furnalul de la Govăjdia, dar și impresionanta biserică ortodoxă din centrul de comună, cunoscută drept „Catedrala Pădurenilor”. Toate acestea se găsesc într-o zonă curată, acest aspect fiind primul pe care îl poate observa oricine. Administrația locală conștientizează acest lucru și, cu sprijinul voluntar al populației, a organizat, în ultima vreme, mai multe acțiuni de ecologizare. „Am desfășurat operațiuni de curățenie în zonele Sat, Cuț și Cârnu. Acestea au vizat curățarea crengilor și a resturilor vegetale, îndepărtarea surplusului de material antiderapant rămas din timpul iernii, precum și văruirea pomilor, a stâlpilor și a bordurilor de pe marginea drumurilor. Pentru această curățenie de primăvară noi am pus la dispoziția voluntarilor saci, materiale și transport. Și pe această cale vă mulțumim din suflet tuturor celor care ați fost alături de noi la aceste acțiuni de curățenie de primăvară! Ați demonstrat, dragi concetățeni, că implicarea face diferența și că, atunci când punem mâna împreună, putem reda strălucirea locurilor în care trăim. Fiecare gest, fiecare unealtă folosită și fiecare oră petrecută pe teren a contat enorm. Comunitatea se construiește prin fapte, nu doar prin intenții, iar rezultatele vorbesc de la sine”, a declarat primarul comunei hunedorene Ghelari, Iancu Emerson Toma.

Posibilități de dezvoltare a zonei

Mergând pe aceeși linie, edilii din Ghelari își propun și dezvoltarea localității. În acest sens, autoritățile locale s-au implicat în prezentarea programelor de finanțare pentru ghelărenii care doresc să acceseze fonduri europene pentru implementarea a diverse proiecte. „Am găzduit o întâlnire de animare privind oportunitățile de finanțare prin Stategia de Dezvoltare Locală 2023-2027. Cei prezenți au putut afla detalii importante legate despre surse de finanțare pentru comunitate, domeniile eligibile, ghidajul pentru accesarea fondurilor și, mai ales, oportunitățile pentru dezvoltarea zonei noastre. Am convingerea că a fost o întâlnire utilă”, a precizat Iancu Emerson Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari.

Creșterea gradului de confort

Îm mod firesc, reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Ghelari își doresc și creșterea gradului de confort al cetățenilor. În acest sens, a fost depus un proiect în cadrul programului național „Rabla pentru sobe”, prin care se pot achiziționa aparate pentru încălzirea locuințelor. „Prin acest program, derulat de Agenția Fondului de Mediu (AFM), o primărie poate beneficia până la 560.000 de lei pentru achiziționarea de sobe moderne, cu consum redus și eficiență ridicată. Perioada de depunerea documentației a fost 31 martie – 11 aprilie, iar noi am făcut acest lucru chiar din prima zi, solicitând suma maximă posibilă, de 560.000 de lei. Acesta a fost primul pas și suntem în așteptarea deschiderii platformei pentru înscrieri. Pasul următor este publicarea rezultatelor procesului de analiză a cererilor de înscriere a primăriei După publicare, cetățenii se vor înscrie pe platforma online, atunci când aceasta va fi deschisă.Apoi, după înscriere, AFM va verifica documentele. Documentele celor declarați eligibili vor ajunge la Primărie, iar abia după aceea vom anunța ce trebuie făcut în pasul următor. Îi rog pe concetățenii mei să stea liniștiți, întrucât vom anunța totul la timp și îi vom ajuta pe tot parcursul acesta, care trebuie respectat. Informațiile vor fi afișate pe avizierele localității, vom face anunțuri, iar acestea se vor găsi și pe canalele de comunicare oficiale ale primariei, imediat ce vor apărea noutăți”, a menționat primarul comunei hunedorene Ghelari, Iancu Emerson Toma.

Consultații medicale gratuite

La toate acestea se adaugă și preocuparea administrației pentru o cât mai bună stare de sănătate a populației, o acțiune de consultații mexdicale gartuite urmând a avea loc curând, mai exact miercuri, 14 mai.”Primăria comunei Ghelari cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al Asociației Salvital Hunedoara, organizează o acțiune de evaluare a stării de sănătate pentru locuitorii din comuna noastră prin sistemul de telemedicină și teleconsultații. Sunt oferite gratuit următoarele consultații: măsurarea glicemiei, măsurarea temperaturii, măsurarea tensiunii arteriale; efectuare spirometrie – identificare probleme pulmonare; efectuare electrocardiogramă EKG – identificare probleme cardio; efectuare INR – probă din sânge pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante; determinare indice braț-gleznă- identificarea unei boli arteriale periferice (BAP); Hemoglobina glicozilată- evaluare și monitorizare a controlului glicemic, după caz; osteodensitometria-măsurarea densității osoase. Acțiunea se va desfășura la Primărie, miercuri, 14 mai, începând cu ora 09:00, iar cei care doresc să participe la această acțiune gratuiă trebuie doar prezinte un act de identitate”, a spus Iancu Emerson Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Pentru prima dată în istorie, un american devine Papă. Robert Prevost, ales Papa Leon al XIV-lea

Publicat

pe

Redactat de

Biserica Romano-Catolică are un nou lider spiritual. Cardinalul Robert Prevost, originar din Chicago, a fost ales joi seară al 267-lea Papă, succedându-i Papei Francisc.

El a preluat numele de Papa Leon al XIV-lea, devenind astfel primul american care urcă pe Scaunul Apostolic al Sfântului Petru. Alegerea a fost anunțată de la balconul Bazilicii Sf. Petru, în fața unei mulțimi entuziaste, după ce fumul alb s-a ridicat din Capela Sixtină.

În vârstă de 69 de ani, Papa Leon al XIV-lea a deținut înainte funcția de prefect al Dicasterului pentru Episcopi, un rol esențial în structura de conducere a Vaticanului. Cu o experiență îndelungată în America Latină, în special în Peru, noul papă este recunoscut pentru apropierea față de comunitățile marginalizate și pentru viziunea sa moderată, care îmbină fidelitatea față de tradiție cu deschiderea față de provocările lumii contemporane.

Alegerea sa vine într-un moment crucial pentru Biserica Catolică, care traversează un proces de reformă început în timpul pontificatului lui Francisc. Cardinalii electori au fost nevoiți să decidă între continuitatea reformelor și revenirea la o linie mai conservatoare. Votul decisiv a avut loc joi după-amiază, în a treia rundă de vot, într-un conclav desfășurat în condiții stricte de confidențialitate.

FOTO: Wikipedia

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate