Connect with us
Data: 22/04/2025
.

Actualitate

Pacienții spitalului din Deva, primii care vor avea acces la investigații cu noul aparat RMN

Publicat

pe

Noul aparatul de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), ce a ajuns la finele lunii septembrie la Spitalul Județean de Urgență Deva, a fost inaugurat joi, urmând ca, deocamdată, să fie investigați numai pacienții unității medicale din Deva. În ce privește persoanele din afara spitalului care au bilete de trimitere de la medicul specialist pentru efectuarea investigațiilor cu acest aparat, aceștia vor putea fi primiți, cel mai probabil, de la începutul anului viitor. Prin realizarea acestei investiții, se crește semnificativ nivelul actului medical, asigurând investigații de înaltă performanță.

Aparatul de imagistică prin rezonanță magnetică nucleară a fost instalat la Spitalul Județean din Deva și este funcțional. În perioada imediat următoare, aparatul RMN va trece printr-o serie de teste, obligatorii la punerea în funcțiune. „Săptămâna viitoare se vor stabili protocoalele de investigații și trainingurile, abia pe urmă, preconizez data de 1 decembrie, că va putea fi finalizat totul. Deocamdată, de investigații cu acest aparat vor beneficia doar pacienții care sunt internați în spitalul nostru, abia apoi, după ce se va încheia contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate pot beneficia de aceste servicii medicale și cei din exterior, cu bilet de trimitere de la medicul specialist. Cred că abia de anul viitor vom putea primi pacienți cu bilete de trimitere”, a declarat managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Deva, Daniela Lidia Roșca.

Potrivit medicului șef al Laboratorului de Radiologie de la SJU Deva, Ramona Iordache, „aproximativ 100 – 150 de persoane au nevoie lunar de astfel de investigații. Programul va fi inițial de la 8:00 la 14:00, însă, cu timpul, dacă se va impune acesta va fi prelungit. O investigație pe un singur segment durează până la o oră. A fost amenajată și o sală pentru anestezie, care se impune în cazul copiilor”.

Investiție de peste trei milioane de lei

Aparatul RMN va funcționa în spațiul situat la parterul clădirii principale. Inițiativa de a aduce la Spitalul Județean de Urgență din Deva un aparat RMN a aparținut fostului președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, care a început în 2016 demersurile pentru achiziția acestuia. Astfel, aparatul RMN a fost achiziționat de Guvernul României prin Ministerul Sănătății în baza unui acord încheiat cu Banca Mondială. Valoarea echipamentului care va funcționa la Deva este de 3.750.000 lei.

„Vă mărturisesc că am emoții. În 2016, când eram președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Bobora era vicepreședinte, văzând ceea ce se întâmplă în țară, văzând că spitalul din Deva nu a avut RMN, cu curaj, alături de medicul Ioan Demeter, am venit cu ideea să ne zbatem ca județul Hunedoara să aibă această dotare. Unii mă criticau, că Nistor vorbește utopii. Sunt convins că toate cadrele medicale sunt mândre cu ceea ce au acum în spital. N-am căutat să-mi fac palate, hoteluri sau să creez facilități copiilor mei, ci am căutat soluții pentru oameni”, a declarat deputatul Laurențiu Nistor, fost președinte al CJ Hunedoara.

Advertisement

„Ce vedeți aici este un succes la care au contribuit cu mare pondere Guvernul României și Consiliul Județean Hunedoara, ca și coordonator al activității Spitalului Județean de Urgență din Deva, care s-a implicat pentru ca acest aparat să funcționeze ireproșabil. Este o realizare de excepție care va continua cu Radioterapia, cu USTACC-ul, cu reparațiile capitale. Vrem să demonstrăm că SJU rămâne ceea ce a fost și până acum, un spital de referință nu numai pentru județul Hunedoara”, a declarat Mircea Flaviu Bobora, președintele CJ Hunedoara.

Un spațiu generos pentru noul dispozitiv

Spațiul care găzduiește noul aparat, în suprafață de 160 de metri pătrați, se află la intrarea în istituția spitalicească, în locul în care a funcționat direcțiunea. Structura funcțională a spațiului în care a fost instalat aparatul RMN cuprinde: cabinet investigații RMN, cabină de comandă, spațiu pentru pregătirea pacienților, spațiu pentru pregătirea pacienților minori (care cuprinde o încăpere pentru anestezie generală și pentru trezire), sală de așteptare, grupuri sanitare, vestiar, birou pentru personalul medical și un spațiu de depozitare pentru produsele farmaceutice. Cabinetul de investigații a fost amenajat de către furnizorul de echipamente cu materiale specifice care asigură protecția electrostatică, lucrările executate fiind finanțate cu fonduri din bugetul județului Hunedoara.

Advertisement

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 23 – 25 aprilie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, în perioada 23 -25 aprilie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Miercuri, 23 Aprilie 2025

Advertisement
Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Joi, 24 Aprilie 2025

Bacea, Cuieș, Ulieș, Gothatea, Gurasada (parțial), Boiu de Jos, Boiu de sus, Cărmăzănești, Dănulești

09:00 – 16:00

Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Toplița

Advertisement

09:00 – 17:00

Vineri, 25 Aprilie 2025

Hășdat (parțial: circuitul spre biserica)

09:00 – 17:00

Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.

Advertisement

Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Activități de tragere în poligonul de la Bârcea Mică

Publicat

pe

Redactat de

În poligonul cu destinație specială de la Bârcea Mică, de lângă Deva, vor avea loc, mâine, activități de tragere.

“Unitatea Militară 02332 aduce la cunoștința cetățenilor că marți, 22 aprilie 2025, între orele 09:00-15:30, va efectua activități de tragere în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării activității de tragere”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul de presă al Primăriei Muncipiului Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiuni ferme ale polițiștilor rutieri în trafic: șoferi fără permis, viteze excesive și conducere sub influența alcoolului sancționate drastic

Publicat

pe

Redactat de

 

Polițiștii rutieri hunedoreni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o serie de acțiuni intensificate în trafic. Controalele au vizat prevenirea accidentelor rutiere și identificarea celor care pun în pericol siguranța circulației publice. În urma acestor activități, au fost constatate mai multe încălcări ale legislației rutiere.

Un tânăr, în vârstă de 18 de ani, a fost surprins, sâmbătă, la volanul unui autoturism pe DJ 687C, în localitatea General Berthelot, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. Un caz similar a fost depistat la Hațeg, unde un alt tânăr, tot de 18 ani, a fost prins conducând un autoturism, chiar dacă avea dreptul de a conduce suspendat.

În aceeași zi, pe DN 76, la Vălișoara, a fost depistat un conducător auto în vârstă de 24 de ani, care, potrivit polițiștilor, nu poseda permis de conducere valabil pe teritoriul României și nu avea dreptul legal de a conduce pe teritoriul țării. Viteza cu care se deplasa – 107 km/h într-o zonă limitată la 50 km/h – a atras atenția radarului, iar polițiștii l-au oprit și au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Tot sâmbătă, pe raza comunei Lăpugiu de Jos, un bărbat de 55 de ani a fost depistat conducând un autoturism fără numere de înmatriculare. Verificările au arătat că vehiculul nu era înmatriculat, faptă ce a condus la întocmirea unui dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. De asemenea, la Lupeni, un tânăr de 25 de ani a fost surprins de polițiști conducând fără a deține permis de conducere. Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Advertisement

La Petrila, un bărbat de 49 de ani a fost depistat în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar cercetările continuă pentru stabilirea alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Un alt caz de conducere sub influența alcoolului a fost descoperit de polițiști duminică, 20 aprilie, în municipiul Vulcan, unde un bărbat de 50 de ani, din Vulcan, a fost înregistrat de aparatul etilotest cu o valoare de 0,53 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-au recoltat probe biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Polițiștii transmit un mesaj ferm: nu va fi tolerată nicio abatere care ar putea pune în pericol viețile participanților la trafic. Astfel de acțiuni vor continua, iar cei care ignoră legea vor fi trași la răspundere conform prevederilor legale.

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate