Actualitate
Paradă militară de amploare, azi, la Deva, de „Ziua Pompierilor”
Peste 250 de angajaţi ai ISU vor lua parte la o defilare, urmată de prezentarea tehnicii de intervenţie, de ultimă generaţie, intrată nu de mult în dotare
Printr-o paradă militară de amploare, ce va avea loc la Deva şi la care vor lua parte peste 250 de ofiţeri şi subofiţeri, aşa vor marca astăzi, 13 septembrie, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, „Ziua Pompierilor”.
Manifestarea va debuta la ora 13:00 şi cuprinde o defilare a cadrelor, urmată de prezentarea tehnicii de intervenţie, de ultimă generaţie, achiziţionată prin Programul Operaţional Regional (POR), intrată în dotarea inspectoratului. În plus, în prezenţa unor invitaţi de seamă, cei mai merituoşi pompieri, paramedici şi specialişti în descarcerare vor fi premiaţi. Mai mult, cadrele militare care s-au remarcat prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă vor fi avansate în gradul următor înainte de termen.
165 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii
Manifestarea este organizată cu scopul de a marca împlinirea a 165 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, ce a fost prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor pompieri. Atunci, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, pompierii au luptat cu vitejie şi eroism. La semnalul dat de gorniştii detaşamentului, 150 de soldaţi, opt sergenţi, doi toboşari conduşi de ofiţerii lor au pornit pregătiţi pentru intervenţie la incendiu spre Dealul Spirii, în ziua de 13 septembrie 1848. La îndemnul căpitanului Pavel Zăgănescu şi a lui Ioan Deivos, o grupă de pompieri militari, în frunte cu Dincă Bălşan, s-a năpustit asupra trupelor turceşti, reuşind după o înfruntare scurtă să le descarce împotriva trupelor otomane, lăsând în urma lor „o uliţă de morţi şi răniţi”, după cum este scris în cronicile vremii. În crâncena bătălie, care a urmat împotriva duşmanului venit să înăbuşe aspiraţiile legitime de libertate ale neamului românesc, şi-au pierdut viaţa peste 70 de militari pompieri. Jertfa acestora, precum şi a celorlalţi pompieri căzuţi la datorie în luptă cu vrăjmaşul ori cu focul, este venerată şi evocată în fiecare an, în 13 septembrie.
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 18 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 18 ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri