
Copii din localitatea Nalațvad, aparținătoare orașului Hațeg, au motiv de mare bucurie, după ce ieri a fost inaugurat un parc de joacă nou-nouț, realizat cu bani din bugetul local al urbei.
„Fiecare cetățean ar trebui să fie mândru de localitatea sa. Astfel, ieri, s-a realizat recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul „Amenajare și dotare parc de agrement și sport în Nalațvad, oraș Hațeg, județul Hunedoara”, investiție realizată prin finanțare de la bugetul local. Locul de joacă ocupă o suprafață de 58 de metri pătrați, acoperită cu un strat „antilovire” din covor cauciucat – tip tartan, pe care au fost amplasate dotări specifice zonei de joacã pentru copii, precum: ansamblu de tobogane, figurine și ansamblu leagăn. Ne dorim proiecte de dezvoltare pentru pentru copii noștri și pentru toți cetățenii orașului Hațeg și ai satelor aparținătoare”, a declarat Adrian Pușcaș, primarul orașului Hațeg.