
Odată cu începerea noului semestru şcolar, patinoarul din Hunedoara nu mai are acelaşi aflux de utilizatori ca până acum. Ca urmare, administratorii patinoarului au decis reducerea programului de funcţionare al acestuia. Aşadar, locul cu gheaţă este deschis de luni până vineri, de la ora 14:00-22:00, iar sâmbăta şi duminica, între 11:00-22:00. Încă de la deschiderea oficială a patinoarului, principalii beneficiari ai sportului pe gheaţă au fost copiii, aceştia organizând şi numeroase spectacole pe scena amenajată din Orăşelul lui Moş Crăciun.