Connect with us
Data: 12/01/2025
.

Actualitate

Patru autoturisme şifonate din cauza unui şofer care a întros pe linie continuă

Publicat

pe

Trei autoturisme au fost avariate dintr-o lovitură, în zona Opera din Deva. Protagonistul evenimentului rutier, produs astăzi, în jurul orei 15:00, a fost un bărbat în vârstă de 50 de ani care conducea un autoturism pe strada George Coşbuc din municipiul Deva. În momentul în care a ajuns în intersecția cu Bulevardul Decebal, şoferul autoturismului nu a respectat semnificația indicatorului „Obligatoriu la dreapta”, şi a efectuat o manevră de întoarcere spre stânga, încălcând astfel și marcajului longitudinal continuu. În acel moment, a lovit un alt autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, care circula regulamentar pe Bulevardul Decebal, pe direcția de deplasare Bulevardul Iuliu Maniu spre Bulevardul Mihail Kogalniceanu.

În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat în alte două autoturisme, aflate în staţia de taximetre, din zona Opera. Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Advertisement

Actualitate

INSP – Informare privind Metapneumovirusul uman (HMPV). Este un virus respirator obișnuit

Publicat

pe

Redactat de

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a oferit clarificări despre Metapneumovirusul uman (HMPV), având în vedere informațiile apărute recent în spațiul public. Două cazuri au fost confirmate la nivel național, iar un al treilea este în curs de validare.

“Primul caz detectat și raportat, în luna noiembrie, în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) este din București. Un al doilea caz din București a fost confirmat joi, 9 ianuarie 2025, de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” iar cazul din Oradea este în curs de validare”, a informat INSP.

Specialiștii INSP precizează că HMPV este un virus respirator obișnuit, monitorizat în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI). “Acesta a fost detectat la un număr mic de cazuri, începând din sezonul 2013-2014. Atunci au fost doar 15 cazuri în intreg sezonul, în alți ani sub 10 iar în sezonul 2024-2025 au fost confirmate, până la această dată, două cazuri. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, nivelul infecțiilor respiratorii acute, inclusiv cauzate de Metapneumovirusul uman (hMPV), în China este în limitele așteptate pentru sezonul de iarnă, fără modele neobișnuite de izbucniri epidemice. Autoritățile chineze au confirmat că sistemul sanitar nu este copleșit, iar spitalizările sunt în prezent mai puține decât în perioada similară a anului trecut. Nu au fost declarate situații de urgență și, în consecință, nu au fost declanșate nici măsuri de răspuns la acestea”, a mai informat INSP.

Măsuri măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor, recomandate de INSP

  • Spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun;

  • Respectarea igienei tusei și a strănutului: acoperirea nasului și a gurii cu un șervețel în timpul tusei și al strănutului și aruncarea lui după utilizare sau acoperirea în totalitate a nasului și a gurii în plica cotului în timpul strănutului;

  • Aerisirea zilnică a încăperilor;

  • Evitarea locurilor aglomerate;

  • Adresarea la medicul de familie la apariția simptomelor respiratorii, pentru a stabili recomandările necesar a fi urmate;

  • Evitarea intrării în colectivitate și în alte locuri aglomerate a persoanelor care au semne și simptome sugestive pentru gripă (febră, strănut, tuse, dureri în gât, dureri musculare) până la dispariția acestora și adresarea la medicul de familie.

    Îndemnăm populația să respecte măsurile de prevenire și să contacteze medicul de familie în cazul apariției simptomelor respiratorii”, au mai transmis reprezentanții INSP.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea

Publicat

pe

Redactat de

Două echipaje de pompieri de la Detașamentul Deva și Punctul de Lucru Băița au intervenit, sâmbătă după amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din satul Ormindea, comuna Băița.

“Pentru a asigura ajutor medical calificat, dacă situația ar fi impus-o, la intervenție a fost direcționată și o ambulanță SMURD. La sosirea pompierilor, ardea acoperișul casei, în zona hornului, astfel că s-a intervenit de urgență pentru localizarea incendiului, astfel încât flăcările să nu afecteze o suprafață mai mare a casei. La evaluarea pagubelor, după lichidarea incendiului și finalizarea intervenției, s-a constatat că a ars o suprafață de aproximativ 30 metri pătrați din acoperișul cu structură de lemn, acoperit cu țiglă. Nicio persoană nu a fost rănită. Cauza probabila a incendiului a fost focul lăsat nesupravegheat, în afumătoarea amplasată la mică distanță de casă”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare

Publicat

pe

Redactat de

Persoanele fizice și juridice care au în proprietate/folosință terenuri agricole sau silvice, animale domestice sau sălbatice crescute în captivitate, utilaje și instalații agricole, construcții etc. în municipiul Deva, au obligația să le declare la Compartimentul Registrul agricol din cadrul Primăriei Municipiului Deva (Bld. 1 Decembrie, nr.16 A, camera 9, parter), în vederea înscrierii acestora în registrul agricol, au informat reprezentanții administrației publice locale.

Potrivit Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2024-2029 și a Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările și completările ulterioare, termenele la care persoanele fizice și juridice au obligația să declare datele pentru înscrierea în registrul agricol sunt următoarele:

5 ianuarie – 1 martie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosință, clădirile cu destinația de locuință, construcțiile-anexă și mijloacele de transport cu tracțiune animală și mecanică, mașinile, utilajele și instalațiile pentru agricultură și silvicultură, efectivele de animale din gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum și modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale deținute, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produșilor obținuți, a morții ori sacrificării animalelor sau a altor intrări-ieșiri;

1 mai – 31 mai, pentru datele privind categoria de folosință a terenului, suprafețele cultivate, terenurile necultivate, ogoarele, numărul pomilor în anul agricol respectiv.

“În cazul persoanelor fizice sau juridice înregistrate în Registrul agricol, care nu fac declarațiile în termenele prevăzute mai sus, se consideră că nu au intervenit niciun fel de modificări, fapt pentru care în registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent. Înscrierea datelor în registrul agricol se face pe baza declarației date pe proprie răspundere de către capul gospodăriei sau, în absența acestuia, de către un alt membru al gospodăriei și a înscrisurilor doveditoare”, se arată într-un comunicat al Compartimentului Registrul Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Deva.

Advertisement

Persoanele care nu declară la termenele stabilite sunt pasibile de sancțiuni. „Potrivit art. 20 alin. 1 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările și completările ulterioare, nedeclararea, la termenele stabilite și în forma solicitată, a datelor care fac obiectul registrului agricol constituie contravenție și se sancționează cu amendă: între 100 lei și 500 lei, în cazul persoanelor fizice; între 300 lei și 1.500 lei, în cazul persoanelor juridice”, se mai arată în același comunicat.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate