Actualitate - Eveniment
Pensionară din Brănișca, sancționată cu 1.200 de lei, pentru neportul măștii, exonerată de plata amenzii, în instanță
O femeie din Brănișca, amendată cu 1.200 de lei, pentru că și-a dat masca de pe nas pentru a-și dezaburi ochelarii, a fost exonerată de plata amenzii în instanța de judecată. Judecătorii au transformat amenda în avertisment scris. Mai mult, instanța i-a atras atenţia femeii asupra obligaţiei de a purta în mod corespunzător masca de protecţie în spaţiile publice.
Hunedoreanca, în vârstă de 68 de ani, se afla în Piața Agroalimentară din Deva când, la un moment dat, și-a dat masca de pe nas pentru a i se dezaburi ochelarii. Numai că, în acel moment, un am al legii a observat că nu poartă corespunzător masca și i-a aplicat o amendă de 1.200 de lei. În zadar a încercat femeia să îi explice că a fost un gest de moment, omul a aplicat legea și a aplicat acesteia amenda maximă. Femeia a nu a semnat procesul verbal constatator, mai mult, aceasta a cerut în instanță anularea amenzii.
„În motivarea plângerii sale, în fapt, petenta a arătat că, în data de 8 noiembrie 2020, în jurul orei 16:30 – 16:40, la ieșirea din sectorul brânzeturi (Șugag II) din incinta Pieței Agroalimentare, purtând mască de protecție conform legislației în vigoare, întrucât îi erau aburiți ochelarii și zona gurii era transpirată, a tras masca sub nas pentru a se putea șterge și a-și putea șterge ochelarii. A menționat petenta că se afla în zona ușii de ieșire spre gară și nu era nimeni în jurul său pe o rază de cel puțin 5 metri. (…) În fine, s-a menţionat de către petentă că, fiind pensionară, îi este aproape imposibil să achite o asemenea sumă, fiindu-i ameninţat traiul zilnic. A arătat că are probleme cardiace şi este hipertensivă, luând zilnic tratament”, se arată în plângerea depusă de pensionară.
Ce spun polițiștii?
Reprezentanţii IPJ Hunedoara au răspuns că femeia a fost depistată în timp ce nu respecta obligaţia de a purta masca de protecţie în spaţii închise. „Faptul că petenta ar fi purtat masca de protecţie cu acoperirea gurii, însă fără acoperirea corespunzătoare şi a nasului sau faptul că pe lângă petentă nu s-ar mai fi aflat alte persoane, iar petenta şi-ar dat jos masca de protecţie doar pentru a-şi dezaburi ochelarii, nu prezintă relevanţă din perspectiva existenţei faptei contravenţionale”, menționează IPJ Hunedoara. Magistraţii au stabilit că agentul constatator s-a aflat în eroare asupra limitelor amenzii contravenţionale stabilite de legiuitor. „Astfel, acesta a aplicat amenda de 1.200 de lei, cu menţiunea că pârâta are posibilitatea de a achita jumătate din minimul prevăzut de lege, indicând acest minim ca fiind 600 de lei, în loc de 250 de lei”, se mai arată în dosar.
Judecătorii au transformat amenda în avertisment scris și i-au atras, totodată, atenția asupra obligaţiei de a purta în mod corespunzător masca de protecţie în spaţiile publice.
Actualitate
FOTO: Gospodărie cuprinsă de flăcări în Bucium-Orlea
Echipaje de intervenție formate din 20 pompieri militari din cadrul ISU Hunedoara au intervenit, în această după-amiază, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la casa de locuit și la anexele unei gospodării din satul Bucium-Orlea, comuna Sântămăria-Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat casa de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Echipajele au intervenit de urgență cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, de medie și mare capacitate, o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei.
La sosirea pompierilor, într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite 4 animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului.
Pompierii care au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului fac parte din subunitățile ISU Hunedoara de la Deva, Bretea Română, Baru, Totești și de la Detașamentul de pompieri Hunedoara al cărui comandant a coordonat intervenția.
La intervenția pentru stingerea focului, alături de pompierii militari au participat și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din comuna Sântămăria Orlea.
După lichidarea incendiului, misiunea pompierilor a continuat pentru a pune în siguranță proprietatea prin eliminarea oricărei posibilități de reaprindere a flăcărilor, având în vedere că pe terenul gospodăriei se află o cantitate mare de material lemnos.
Cauzele probabile care au determinat izbucnirea incendiului urmează să fie stabilite.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
Astăzi, în jurul orei 7:50, Poliția Orașului Petrila fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, se pare că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din Petrila, nu ar fi acordat prioritate unei femei în vârstă de 27 de ani, din Petrila și unui minor în vârstă de 9 ani, care erau angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi pietoni, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.
Actualitate
Pericol pe drumurile publice. Doi șoferi, sub influența alcoolului, opriți de poliție
Pe 9 ianuarie 2025, în jurul orei 23:55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost alertați de un bărbat care a semnalat un posibil șofer aflat sub influența alcoolului.
Potrivit informațiilor, persoana în cauză, un angajat al unei societăți de pază, conducea un autoturism al firmei, în drum spre o intervenție de urgență, după ce butonul de panică a fost activat. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 56 de ani, testat cu aparatul etilotest, care a arătat un rezultat de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, indicând astfel prezența alcoolului în sânge.
În aceeași zi, la ora 17:15, pe bulevardul Republicii din municipiul Hunedoara, un alt bărbat, de 45 de ani, din orașul Hațeg, a fost oprit de polițiștii hunedoreni pentru un control de rutină. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost alarmant – 1,22 mg/l alcool pur în aerul respirat.
În ambele cazuri, polițiștii au continuat verificările, iar probe biologice de sânge au fost recoltate pentru a stabili cu exactitate alcoolemia. Autoritățile avertizează că astfel de comportamente pun în pericol siguranța rutieră și pot avea consecințe grave pentru toți participanții la trafic.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Actualitatecu 3 zile in urma
O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 3 zile in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construiește la Hunedoara