Actualitate
Percheziții în județ, într-un dosar de contrabandă cu bijuterii. Trei locuințe, verificate de polițiști – vizați ar fi nepoții lui Nicolae Guță

Polițiștii au efectuat, în această dimineață, trei percheziții domiciliare în județul Hunedoara, într-un dosar de contrabandă cu bijuterii. Potrivit unor surse judiciare, vizați ar fi nepoții cântărețului de manele Nicolae Guță, una dintre proprietățile în care au descins oamenii legii aflându-se în Petroșani. Ancheta în acest caz este coordonată de Poliția Capitalei.
La data de 6 aprilie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 6 au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Hunedoara, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și contrafacere.
În fapt, persoanele bănuite ar fi comercializat bijuterii, unele purtând însemnele unor mărci protejate, pe o platformă de socializare.
„În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate bijuterii, cântare electronice de precizie, documente ce atestă volumul vânzărilor și 3.700 de euro. Bănuiții urmează a fi conduși la audieri, iar ulteriror vor fi prezentați magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și contrafacere de către polițiști din cadrul Seviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat transmis de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Actualitate
Natură, tradiție și educație ecologică – Un nou proiect dedicat Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina

Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina devine, în această vară, scena unui amplu proiect educațional și de promovare a patrimoniului natural și cultural din județul Hunedoara. Intitulat „Natură și tradiție în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina”, proiectul este derulat de Asociația de Turism Retezat în parteneriat cu administrația parcului și mai multe unități de învățământ din zonă.
Finanțat prin Programul Spații Verzi, susținut de MOL România și Fundația pentru Parteneriat, proiectul vizează creșterea gradului de conștientizare a comunităților locale și a turiștilor cu privire la importanța conservării biodiversității și a peisajului cultural din această arie naturală protejată. Bugetul total este de 42.166 lei, din care 39.966 lei reprezintă contribuția sponsorilor.
Educație pentru natură și implicare comunitară
Peste 100 de elevi din Boșorod, Orăștioara de Sus, Orăștie și Geoagiu vor participa la activități educaționale desfășurate în școli, iar cei mai activi 15 dintre ei vor deveni ambasadori ai parcului, implicați direct în organizarea Zilei Ariei Protejate. Această sărbătoare a naturii va include ateliere interactive, expoziții și un târg de produse locale, desfășurate în aer liber în satul Costești – poartă de acces spre situl UNESCO Sarmizegetusa Regia.
„Proiectul dorește să arate comunității locale, dar și turiștilor, faptul că Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina este un teritoriu cu un potențial extraordinar de dezvoltare durabilă, o destinație ecoturistică certificată, unde natura și tradițiile trăiesc în armonie”, a declarat Anca Rusu, managerul proiectului.
Trasee tematice și infrastructură turistică
Un alt pilon important al proiectului este dezvoltarea infrastructurii de vizitare. Se va amenaja un traseu tematic în Peștera Bolii – singura peșteră din parc accesibilă turismului de masă – și se vor reface marcajele și indicatoarele din zonă. Toate aceste acțiuni vin în sprijinul promovării sustenabile a uneia dintre cele mai spectaculoase arii naturale din România.
O destinație unică în inima Hunedoarei
Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina găzduiește rezervații naturale deosebite, precum Complexul carstic Ponorici-Cioclovina, Peștera Tecuri, Peștera Șura Mare sau Cheile Crivadiei, dar și așezări etnografice autentice și vestigii dacice incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Este un spațiu în care peisajul, biodiversitatea și cultura locală se împletesc într-o experiență turistică memorabilă.
Prin acest proiect, organizatorii speră să încurajeze o relație mai strânsă între tineri și mediul înconjurător, dar și să pună în valoare resursele locale, de la oameni și poveștile lor, până la produsele tradiționale și frumusețea naturală a locurilor.
FOTO: FACEBOOK PARCUL NATURAL GRĂDIȘTEA MUNCELULUI-CIOCLOVINA
Actualitate
„Cupa, în ghearele corbului!”

Castelul Corvinilor devine, din nou, gazda unei povești pline de emoţie şi simbolism. Fotograful Sebastian Popescu lansează albumul fotografic de colecţie „Cupa, în ghearele corbului!”, însoţit de o expoziţie fotografică impresionantă, în cadrul unui eveniment care va avea loc în Sala Bethlen, începând cu ora 17:00.
La un an de la cucerirea trofeului
Evenimentul marchează un an de la momentul istoric în care echipa Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României aducând, ulterior, trofeul chiar la… Castel. Albumul şi expoziţia surprind, în câteva sute de imagini spectaculoase, drumul echipei spre glorie, prin ochii şi obiectivul lui Sebastian Popescu.
“Vă invităm să retrăiți emoțiile parcursului istoric de anul trecut, alături de cei care au fost parte a transformării unui vis în realitate. O imagine cât o mie de cuvinte! acest motto prinde viață în fiecare fotografie expusă, în fiecare pagină a albumului care documentează nu doar o performanță sportivă, ci și renașterea unei comunități în jurul unui vis comun. La exact un an de la momentul în care am scris o filă de poveste şi am adus Cupa la Castel, te invităm să faci o călătorie emoționantă printre imagini, pasiune și istorie. Îţi vor fi alături chiar cei care au transformat un vis, în realitate! Vino să descoperi un album fotografic de colecţie şi o expoziţie pe măsură – „Cupa, în ghearele corbului!”, o călătorie printre câteva sute de imagini realizate de Emil-Sebastian Popescu, care au surprins performanţa unei echipe care a visat, a muncit şi a pus Hunedoara, din nou, pe harta fotbalului românesc! Fii parte a unui eveniment unic, desfășurat în decorul legendar al Sălii Bethlen din Muzeul Castelul Corvinilor! Emoția e vie! Vino să o vezi cu ochii tăi!” , au anunțat cei de la FC Corvinul 1921 Hunedoara.
Accesul la eveniment este gratuit, iar publicul are ocazia să achiziționeze albumul fotografic la prețul de 165 de lei, respectiv fotografii imprimate profesional, la prețul de 40 de lei.
Actualitate
Mașină incendiată pe o stradă din Orăștie, în miez de noapte

O mașină parcată pe strada Mureșului, din municipiul Orăștie, a fost cuprinsă de flăcări, noaptea trecută. Din primele verificări, două persoane, a căror identitate urmează să fie stabilită, sunt bănuite că s-ar fi apropiat de autoturism, iar una dintre acestea ar fi provocat focul. Polițiștii au deschis o anchetă pentru distrugere prin incendiere, în acest caz.
Momentul, suprins de camerele de supraveghere. Imaginile, analizate de polițiști
Incidentul a fost semnalat prin 112, în jurul orei 02:30, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii și pompierii. “Ca urmare a apelului de urgență, la fața locului, în cel mai scurt timp, s-au deplasat polițiștii de ordine și siguranță publică, precum și echipa operativă. În urma verificărilor efectuate și a analizării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, polițiștii au constatat faptul că două persoane – a căror identitate urmează a fi stabilită, s-au apropiat de autoturismul respectiv, iar una dintre aceste persoane ar fi provocat incendiul. Intervenția pompierilor a dus la localizarea și stingerea incendiului fără a fi înregistrate victime. Prejudiciul cauzat urmează a fi evaluat, iar polițiștii continuă cercetările fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere. Cercetările vizează stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii evenimentului și identificarea persoanelor implicate”, a declarat comisar – șef de poliție Bogdan Nițu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Cercetările sunt în plină desfășurare. Polițiștii au conturat deja un cerc de bănuiți și fac apel la cetățeni pentru sprijin în soluționarea acestui caz. Orice persoană care deține informații relevante este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul de urgență 112.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Descoperire de substanțe interzise într-un bar din Ilia: Doi bărbați, prinși în flagrant de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier pe DN 76, la Fornădia: Pompierii au intervenit pentru salvarea unui șofer
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sarmizegetusa Ulpia Traiana nu găzduiește evenimente private! – anunță Consiliul Județean Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în prioada 12 – 16 mai, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Fără permis, cu alcoolemie ridicată și vehicule neînmatriculate, incidente în traficul hunedorean
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minerul Lupeni păstrează șanse la primul loc
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Poteca de poveste de la Cetatea Colț” – Primul traseu tematic din România cu benzi desenate prinde contur în Geoparcul Țara Hațegului
- Actualitatecu 2 zile in urma
Argint național la senioare la doar 17 ani!