
Polițiștii au efectuat, în această dimineață, percheziții în Teleorman, Ilfov și municipiul București, într-un dosar de înșelăciune în domeniul construcțiilor. Reprezentanții unei firme ar fi indus în eroare mai multe persoane din șapte județe din țară, printre care și Hunedoara.
“La data de 25 iulie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman -Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară şi trei mandate de aducere, în judeţele Teleorman, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede. Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie-iunie 2022, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, trei persoane, folosindu-se de calitatea de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate din judeţele Teleorman, Ilfov, Covasna, Timiş, Hunedoara, Suceava şi Prahova, cărora le-ar fi promis în mod mincinos realizarea unor servicii de proiectare, autorizare, avizare şi construcţii imobile, care în fapt nu s-ar fi executat”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul General al Poliție Române (IGPR).
Potrivit anchetatorilor, pentru a da o aparenţă de legalitate a promisiunilor, au fost încheiate convenţii civile, primind în schimbul falsei promisiuni sume de bani, prejudiciul total fiind de 195.000 de lei.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La acţiune, a participat o grupă a Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – IPJ Teleorman.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.