Connect with us
Data: 30/04/2024
.

Actualitate

Percheziții și la Hunedoara. Produse susceptibil a fi contrafăcute, vândute on-line

Publicat

pe

Polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității Hunedoara au efectuat, ieri, două percheziții domiciliare pe raza municipiului Hunedoara, în cadrul unei acțiuni pe linia respectării drepturilor de proprietate industrială.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că o tânără în vârstă de 27 de ani, prin utilizarea unei platforme de socializare comercializa diferite produse susceptibil a fi contrafăcute, ce purtau însemnele, sigla, denumirea și caracteristicile unor mărci înregistrate”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Potrivit IPJ Hunedoara, în urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri susceptibil a fi contrafăcute (parfumuri, obiecte de încălțăminte și îmbrăcăminte, genți), în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație a unui produs purtând marca identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Actualitate

Programul Săptămâna Verde, un succes în Parcul Național Retezat

Publicat

pe

Redactat de

Ca în fiecare an în luna aprilie se desfășoară programul Săptămâna Verde.

Astfel sute de copii au vizitat Parcul Național Retezat și au învățat cât de importante sunt schimbările climatice și despre procesul de realizare a obiectivelor de protejare a mediului și de limitare a schimbărilor climatice la nivel național și internațional.

”Ultima zi din Săptămâna verde la Administrația Parcului Național Retezat împreună cu Lucia Ursu, Educație Ecologică, Nicolae Lorențiu, Adrian Lateș, Ranger APNR. Peste 100 de elevi și multă multă energie. Educația privind schimbările climatice și mediul joacă un rol important în procesul de realizare a obiectivelor de protejare a mediului și de limitare a schimbărilor climatice la nivel național și internațional. Programul Săptămâna verde se desfășoară în perioada aprilie 2024, în care fiecare unitate educațională din mediul preuniversitar având flexibilitatea să își aleagă o săptămână în care acoperă conținut și desfășoară activități legate de schimbări climatice și protecția mediului înăuntru și în afara unității educaționale. Administrația Parcului Național Retezat vă așteaptă cu drag la activități de educație și conștientizare legate de schimbări climatice, protecția patrimoniului natural precum și informații despre Parcul Național Retezat National Park și Regia Nationala a Padurilor – Romsilva. Prioritate au partenerii care vin la Centrele de Vizitare APNR Nucșoara, jud. Hunedoara”, informează reprezentanții Parcului Național Retezat.

FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Citeste mai mult ...

Actualitate

Service-urile auto, în vizorul inspectorilor ITM

Publicat

pe

Redactat de

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a desfășurat, în perioada 23-26 aprilie 2024, o amplă campanie de control în domeniul întreținerii și reparării autovehiculelor, cod CAEN 452.

Scopul acestei acțiuni a fost verificarea respectării prevederilor legale referitoare la contractele individuale de muncă și condițiile de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii din acest sector.

 În perioada 23.04.2024 – 26.04.2024 Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a desfășurat campania națională de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și cerințele minime de securitate și sănătate în muncă, de către angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul întreținerea și repararea autovehiculelor – cod CAEN 452.

”În domeniul de activitate ”Întreținerea și repararea autovehiculelor – cod CAEN 452”, lucrătorii sunt expuși la o gamă largă de riscuri de accidentare la locul de muncă, cum ar fi alunecările pe pardoseala umedă, ventilația insuficinetă, temperaturile extreme, umiditatea excesivă, riscul de intoxicare cu substanțe chimice utilizate în cadrul procesului de spălare auto, perioadele lungi în care angajații stau în picioare, activitățile repetitive, improvizații electrice sau de altă natură la echipamentele de muncă, stresul provocat angajaților datorită unui comportament neadecvat al clienților, echipamentele de muncă electrice incorect utilizate în mediul umed, pericolul de accidentare prin manevrarea necorespunzătoare a autovehiculelor în incinta spălătoriilor, riscul de electrocutare și utilizarea echipamentelor de muncă specifice (instalații de ridicat și recipiente sub presiune – supuse procedurilor de autorizare ISCIR).

În domeniul relațiilor de muncă, s-au verificat cu precădere reglementările legale  privind angajarea personalului (inclusiv transmiterea în termen legal a contractelor individuale de muncă în REVISAL), durata timpului de muncă și munca suplimentară, întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de către salariați, repausurile periodice (repausul săptămânal, sărbătorile legale), stabilirea și acordarea drepturilor salariale”, arată ITM Hunedoara.

În cadrul acestei campanii de control, au fost efectuate 31 de controale în domeniile securității și sănătății în muncă și relațiilor de muncă, constatându-se un număr total de 31 de deficiențe, pentru care s-au dispus măsuri pentru remedierea neconformităților constatate și respectarea prevederilor legale.

Advertisement

Totodată, s-a aplicat un număr total de 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care o amendă în valoare de 4.000 lei.

Prin fiecare acțiune de control, I.T.M. Hunedoara urmărește creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă, diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale și eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Caravana „Sărbători cu sănătate”, joi la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

În cursul zilei de Joi, 2 mai, Caravana „Sărbători cu sănătate”, se va afla la Hunedoara pentru o acțiune de monitorizare a stării de sănătatea a populației.

Acțiunea este organizată de către Primăria municipiului Hunedoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială, în parteneriat cu Asociaţia „Salvital” şi Consiliul Judeţean și va avea loc între orele 09.00 – 14.00.

”Primăria municipiului Hunedoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială, în parteneriat cu Asociaţia „Salvital” şi Consiliul Judeţean organizează o nouă acţiune de monitorizare a stării de sănătate şi consultaţii gratuite joi, 2 mai, între orele 09.00 – 14.00. Caravana „Sărbători cu sănătate” va fi prezentă la Centrul de Recreere Pensionari aflat pe b-dul Corvin nr.9 bis (cu acces auto dinspre Piaţa Florilor). Pe parcursul acţiunii se vor putea efectua gratuit următoarele investigaţii medicale: electrocardiograme ( EKG – pentru identificarea eventualelor probleme cardiace); spirometrii (pentru identificarea de eventuale probleme pulmonare); analize INR (pentru persoanele care urmează tratamente cu anticoagulante); determinarea glicemiei (teste rapide); determinare hemoglobină glicozilată (teste rapide); măsurarea tensiunii arteriale; determinare „indice braţ – gleznă” (pentru identificarea unei eventuale afecţiuni arteriale periferice, tip de afecţiuni care cresc riscul unui atac de cord sau accident vascular cerebral); osteodensiometrie (determinarea densităţii osoase). Pentru a se reduce, pe cât posibil, timpii de aşteptare şi pentru o mai bună derulare a acţiunii, este de preferat ca doritorii să se programeze telefonic apelând numărul 0354.880.880 disponibil în zilele de luni şi marţi (29 şi 30 aprilie), între orele 09.00 – 16.00. Pot beneficia de aceste servicii toţi cetăţenii interesaţi, indiferent de vârstă”, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Hunedoara.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate