Connect with us
Data: 12/12/2024
.

Actualitate

Persoane din județele Hunedoara și Cluj locuiau în colibe improvizate pe un teren viran din Timișoara

Publicat

pe

Opt persoane din județele Hunedoara și Cluj, printre care și doi copii mici, se adăposteau în colibe construite pe un teren viran din municipiul Timișoara. Autoritățile au descoperit în zonă un adevărat focar de infecție. 

Locuințele improvizate au fost descoperite de polițiștii locali din Timișoara. Persoanele în cauză au refuzat să fie transportate la un centru social. Acestea au preferat să îşi adune lucrurile şi să plece spre localităţile de domiciliu.

 

„Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Siguranță Publică și Protecția Mediului, împreună cu reprezentanți ai Primăriei Timișoara și ai societății de salubrizare Retim, au acționat, în această dimineață, pe un teren viran de pe Strada Ion Ionescu de la Brad, unde au fost constatate, la verificările anterioare, mai multe adăposturi improvizate, deșeuri abandonate și chiar autovehicule fără stăpân. La fața locului au fost identificate un număr de opt persoane, din județele Hunedoara și Cluj, care și-au construit acolo colibe și au strâns în jur tot felul de resturi. Persoanele în cauză, între care și doi minori de patru și cinci ani, au refuzat să fie transportați la centrul social și au preferat să își strângă lucrurile și să se deplaseze către localitățile de domiciliu”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Poliția Locală Timișoara.

Polițiștii locali din Timișoara au mai transmis că s-a procedat la luarea în evidență a autovehiculelor abandonate în vederea demarării procedurilor de identificare a proprietarilor și luarea măsurilor legale. Totodată, s-a trecut la salubrizarea zonei, dar, fiind vorba despre o cantitate mare de deșeuri, aceasta va fi continuată și în perioada următoare.

Advertisement

 

Sursa foto: Direcția Generală Poliția Locală Timișoara

Actualitate

Bazinul de înot din Hunedoara se închide în perioada sărbătorilor

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Hunedoara a anunțat că bazinul de înot va fi închis temporar între 16 decembrie 2024 și 6 ianuarie 2025. Decizia vine pe fondul activității reduse în această perioadă, specifică sărbătorilor de iarnă.

Reprezentanții primăriei au explicat că suspendarea activității are rolul de a eficientiza resursele, având în vedere numărul scăzut de utilizatori în preajma Crăciunului și Anului Nou.

Activitatea bazinului va fi reluată, conform programului obișnuit, iar utilizatorii sunt invitați să revină pentru activitățile sportive și recreative.

Această măsură temporară reflectă preocuparea autorităților pentru o gestionare responsabilă a resurselor și pentru adaptarea serviciilor la nevoile comunității pe durata sărbătorilor.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Handbalistele de la CSȘ Petroșani termină anul pe primul loc

Publicat

pe

Redactat de

Campionatele naționale de handbal juvenil au ajuns la finalul turului sezonului regular. În aceste competiții județul Hunedoara are reprezentante în întrecerile junioarelor.


Cu punctaj maxim

La junioare II, în seria G, CSȘ Petroșani a terminat turul pe primul loc, cu 14 puncte, maximul posibil. În ultima etapă, în derby-ul seriei, petroșănencele s-au impus, cu 40-39, pe terenul celei de-a doua clasate, Millenium Giarmata, echipa din Timiș rămânând cu 10 puncte. Pe locurile III și IV, cu câte 9 puncte fiecare, sunt, în ordine, Banatul Timișoara și Unirea Sînicolau Mare, departajarea fiind făcută de golaveraj, +25 și, respectiv, +7. Pe cinci este Cîțu Timișoara, cu 8 puncte, iar apoi clasamentul se rupe. Pe șase și șapte, cu câte două puncte fiecare, sunt Alpha Oradea și Traian Vuia Reșița, și în acest caz diferențierea fiind făcută de golaveraj, bihorencele având un pasiv de – 49, în vreme ce fetele din Caraș Severin – 57. Pe ultimul loc sunt cele la Beldiman Arad, cu – 1 punct, fiind penalizate pentru o neprezentare la un meci.

Campionatul se reia în ianuarie

Campionatul se va relua în jurul datei de 29 ianuarie 2025, cu etapa a VIII-a, prima a returului. Fetele de la CSȘ Petroșani vor juca acasă, în derby-ul rundei, cu Banatul Timișoara. Celelalte meciuri din prima etapă de anul viitor  din seria G a Campionatului Național de handbal pentru junioare II sunt Alpha Oradea – Millenium Giarmata, Unirea Sînicolau Mare – Câțu Timișoara și Traian Vuia Reșița – Beldiman Arad. La finalul sezonului regular primele două clasate din cele opt serii ale competiției se vor califica în turneele semifinale.

Au o jucătoare la lot

Advertisement

Chiar dacă s-a intrat în pauza competițională, nu toate handbalistele de la Petroșani au intrat în vacanță. Una dintre acestea, centrul Iulia Niță, este convocată la lotul național de junioare, format din sportive născute în 2008 și 2009, care, după un stagiu de pregătire centralizată de la Mioveni, va participa la un turneu internațional de pregătire. Acesta se va desfășura în capitala Franței, Paris, în perioada 12-16 decembrie, iar la acest patrulater, în care se va juca fiecare cu fiecare, alături de handbalistele din țara gazdă și cele tricolore vor mai participa reprezentativele de junioare din Danemarca și Elveția.


CSM Vulcan joacă acasă

Dacă junioarele Ii au intrat în vacanță, în competiția junioarelor III începe returul, în seria I evoluând și două echipe din județul Hunedoara, CSȘ Petroșani și CSM Vulcan. La finalul turului, fetele de la CSM Vulcan se situează pe poziția a doua, cu 9 puncte, la egalite cu cea de-a treia clasată, Jiul Rovinari, fetele din Vale având golaveraj mai bun decât cele din Gorj, +17 față de +14, și la doar două „lungimi” de liderele seriei, una cu 7 echipe, fiind vorba despre echipierele de la CSM Târgu Jiu, dar la aceeași distanță și de formația de patru, CSȘ Turnu Severin. CSȘ Petroșani ocupă poziția a cincea, cu 4 puncte, ultimele două locuri fiind ocupate de formații cu câte un singur punct, LPS Târgu Jiu și CS Novaci, prima echipă menționată având golaveraj – 39, iar cea secundă de – 41. În prima etapă a returului, una în care stă CSȘ Petroșani, CSM Vulcan va juca, în deplasare, la LPS Târgu Jiu, partida fiind programată duminică, 15 decembrie, cu începere de la ora 12:00, celelalte meciuri ale rundei fiind CSȘ Turnu Severin – CSȘ Târgu Jiu și, respectiv, CS Novaci – Jiul Rovinari. În ultima etapă din acest an, programată la mijlocul săptămânii viitoare și una în care va sta CSȘ Turnu Severin, va avea loc derby-ul județului Hunedoara, CSM Vulcan – CSȘ Petroșani. Celelalte meciuri ale etapei a IX-a din seria I a Campionatului Național de handbal pentru junioare III sunt Jiul Rovinari – LPS Târgu Jiu și CSM Târgu Jiu – CS Novaci. Primele meciuri din 2025 sunt programate în jurul datei de 25 ianuarie. 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Schimbări în Consiliul Local al Municipiului Deva: noii consilieri locali supleanți au depus jurământul

Publicat

pe

Redactat de

În ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva care a avut loc miercuri, 11 decembrie 2024, au depus jurământul consilierii locali supleanți ale căror mandate au fost validate de către Judecătoria Deva, respectiv: Borsai Zoltan-Cristian și Tabac Octavian-Cristinel.

Aceștia au fost validați ca urmare a vacantării locurilor de consilieri locali, după demisiile doamnei Anamaria Gavrilă (POT) și a domnului Domokos Balazs (UDMR).

,,Sunt convins că noii consilieri locali vor aduce un aport semnificativ în activitatea consiliului local și că experiența lor va contribui la dezvoltarea comunității noastre. Fiecare voce, fiecare idee și fiecare propunere vor conta, iar deciziile pe care le vom lua împreună vor avea un impact direct asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor din municipiul nostru. Împreună cu toți consilierii locali, ne vom asigura că administrația publică locală este transparentă, responsabilă și eficientă.” a declarat Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva.

Începând cu 11 decembrie 2024, Borsai Zoltan-Cristian și Tabac Octavian-Cristinel preiau oficial atribuțiile de consilieri locali, iar Consiliul Local al Municipiului Deva își continuă activitatea în componență completă, având ca scop dezvoltarea orașului și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

Consiliului Local al Municipiului Deva are în componență 21 de consilieri locali: 7 consilieri PSD, 4 consilieri locali PNL, 3 consilieri AUR, 2 consilieri locali POT, 2 consilieri locali USR, 2 consilieri locali UDMR și un consilier local FD.

Advertisement

Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate