Actualitate
Persoanele cu Sindrom Down parte a societatii
Ziua Mondială a Sindromului Down a fost sărbătorită și la Deva, prin intermediul unor activități desfășurate în aer liber, în cadrul cărora participanții au învățat un joc nou, care contribuie la dezvoltarea abilităților acestora. Zeci de copii și persoane adulte care suferă de acest sindrom au participat la o acțiune care „s-a lăsat” cu pizza și cu sucuri din partea organizatorilor, pe lângă multă distracție. ,,Ziua Mondială Sindrom Down, ne dă ocazia să ne întâlnim cu cei care empatizează cu oamenii care au nevoi speciale, care consideră firesc să petrecem împreună timp, care au înțeles că avem de învățat unii de la alții, că povestea de viață a fiecăruia este o lecție. Ce poate fi mai minunat, decât să fi înconjurat de prieteni, oameni care te susțin, te încurajează, te îndrumă în fiecare zi? Felicitări familiilor care au în componență persoane cu Sindrom Down sau persoane cu dizabilitate în dezvoltare, pentru răbdarea, tenacitatea și afecțiunea de care dau dovadă. Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături”, a precizat Elena Pleter, președintele Asociației Langdon Down 2000. Pentru a aduce zâmbetul pe buzele acestor persoane, au dat o mână de ajutor și femeile liberale. „Din respect pentru persoanele cu Sindrom Down și familiile acestora, care duc o luptă grea în educarea, formarea și integrarea în comunitate a semenilor noștri cu acest diagnostic, am ales să le fim alături, pentru a sărbători Ziua Mondială Sindrom Down. Dorim o promovare pozitivă a acestora, creșterea gradului de respect, acceptabilitate de către comunitatea din care fac parte și eliminarea tuturor formelor de discriminare a copiilor cu Sindromul Down”, a declarat Iulia Raicu copreședintele Organizației Femeilor Liberale Deva. În județul Hunedoara, anul trecut, erau înregistrate, la Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, 108 persoane care suferă de acest sindrom.
Actualitate
Jurnalistul Nicolae Gavrea lansează o nouă carte despre sport

Joi, 27 martie, de la ora 17:00, Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva va fi gazda unui eveniment editorial de excepție. Colegul nostru de breaslă, jurnalistul sportiv Nicolae Gavrea, își va lansa o nouă lucrare din domeniul său de activitate.
„Jurnal Olimpic. Paris, 2024”
Evenimentul va fi unul care, cu siguranță, îi va bucura pe iubitorii sportului din județul Hunedoara, dar nu numai. Nicu, colegul nostru, propune publicului cartea intitulată „Jurnal Olimpic. Paris, 2024”. Este o lucrare în care jurnalistul și comentatorul sportiv Nicolae Gavrea propune publicului o rememorare a zilelor petrecute la ultimele Jocuri Olimpice de anul trecut. Cititorii vor putea afla cum s-au văzut întrecerile desfășurate atât la Paris, cât și bazele sportive învecinate capitalei Franței, cele de la Saint-Denis, Le Bourget, Nanterre, Versailles și Vaires-sur-Marne, prin ochiul jurnalistului aflat în mijlocul sportivilor implicați direct în evenimente. În plus, Nicu povestește, cu mare însuflețire, zile petrecute în mijlocul delegației României, precum și bucuria trăită, împreună, la fața locului la câștigarea celor nouă medalii tricolore, dintre care trei de aur, patru de argint și nouă de bronz, la canotaj, natație, gimnastică și haltere. Pe lângă toate acestea, Nicolae Gavrea mai relateză despre interesantele sale întâlniri nu doar cu sportivii, ci și cu compatrioți din Franța și cu reprezentanți ai Ambasadei României la Paris. De asemenea, jurnalistul scrie și despre vizitele la interesantele obiective culturale ale Parisului, dar și despre cum au fost percepute Jocurile de lumea extra-sportivă. „Competiția de la Paris a focalizat atenția întregii planete și a generat puternice comentarii pro și contra deoarece Franța și-a propus să uimească lumea cu cea mai îndrăzneață și originală ceremonie de deschidere din istoria Jocurilor Olimpice și se pare că a reușit acest lucru. Aceste jocuri s-au desfășurat sub deviza „Singuri mergem mai repede, împreună mergem mai departe!”. Este o deviză care îndeamnă la solidarizare pentru cauze nobile și, mai ales, utile omenirii”, spune autorul.
La a patra „ispravă”, și nu se oprește aici
Cartea ce va fi lansată joi după-masă este a patra lucrare semnată de Nicolae Gavrea, membru al Asociației Internaționale a Presei Sportive. Au mai purtat semnătura sa alte două volume sub semnul celor cinci cercuri înfrățite, respectiv „Rio 2016. Jurnal Olimpic”, cartea sa de debut, și fascinantul „Jurnal Olimpic, Tokyo, 2021. Olimpiada în pandemie”, între care a fost și lucrarea sa de suflet intitulată, mai mult decât sugestiv „Gimnastelor, cu dragoste”.
În cadrul evenimentului de lansare a cărții, una care va fi citită pe nerăsuflate, ca și celelalte, organizat de către Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, al cărei membru este Nicu Gavrea, autorul va avea un dialog cu cei prezenți, va vorbi despre zilele petrecute la Jocurile Olimpice, va răspunde la întrebări și, în final, va susține o sesiune de autografe. Și nu este niciun secret că Nicu ne „amenință”, încă de pe acum, cu o nouă carte sportivă, care se anunță a fi la fel de captivantă, cea dedicată următoarelor Jocuri Olimpice, cele de la Los Angeles, din 2028.
Actualitate
Noutăți din handbalul juvenil hunedorean

Echipele hunedorene de handbal junioare își continuă parcursul în campionatele naționale, unele evoluând deja în primele turnee semifinale. În schimb CSȘ Petroșani, care are asigurată calificarea în primul turneu semifinal al junioarelor 2, de pe prima poziție, mai are de jucat în sezonul regular.
Petroșănencele, care conduc în seria G, cu 18 puncte, sunt mari favorite în deplasarea de la Traian Vuia Reșița, ultima clasată, cu 2 puncte, partida din penultima rundă fiind programată miercuri, 26 martie, de la ora 16:00. În această rundă, în care stă penultima clasată, Alpha Oradea (locul VI), cu 2 puncte, petroșănencele ar putea afla și celelalte trei echipe care le vor însoți în primul turneu semifinal, lucru ce depinde de rezultatele din meciurile Unirea Sânnicolau Mare (II, 13p) – Banatul Timișoara (V, 11p) și Millenium Giarmata (IV, 12p) – Cîțu Timișoara (III, 12p).
Pe de altă parte, la junioare 1, LPS Cetate Deva a jucat în primul turneu semifinal și a încheiat pe ultimul loc, după ce au pierdut meciurile cu gazdele de la Gloria Bistrița, cu CSȘ Sibiu și cu LPS Târgu Mureș.
Devencele vor juca în al doilea turneu semifinal, pentru locurile 17-32, urmând a face parte, după toate probabilitățile, dintr-o grupă cu Millenium Giarmata, LPS Sebeș și Traian Vuia Reșița. La aceeași categorie de vârstă un turneu semifinal s-a jucat la Deva, ordinea în clasament fiind SCM Râmnicu Vâlcea, Transilvania Brașov, Milleniul Giarmata și HC VM Zalău. Reamintim că, la junioare 3, CSM Vulcan a ratat, de puțin, calificarea între primele 16 din țară și va juca pentru locurile 17-32, într-o grupă în care, foarte probabil, va avea ca adversare pe Chimia Râmnicu Vâlcea, LPS Satu Mare și CSȘ 2 Baia Mare. La aceeași categorie de vârstă CSȘ Petroșani a terminat sezonul regular pe 5 și a părăsit competiția.
Actualitate
DAS Deva: Ce riscă asociațiile de proprietari care nu convoacă Adunarea Generală

Direcția de Asistență Socială Deva reamintește asociațiilor de proprietari din municipiul Deva obligația de a organiza adunarea generală – cel puțin o dată pe an, în primul trimestru.
Recomandarea vine în contextul în care multe dintre asociațiile de proprietari se confruntă, la acest moment, cu probleme care pot fi clarificate doar în cadrul adunării generale – în primul rând, stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, dar și expirarea mandatelor sau demisii ale unor persoane din conducerea asociației, punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești sau realizarea unor investiții care presupun costuri semnificative (de exemplu, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe).
Conform legii asociațiilor de proprietari, responsabilitatea convocării adunării generale îi revine președintelui asociației sau comitetului executiv.
Sunt însă prevăzute și situații în care adunarea generală poate fi convocată de 20% din numărul proprietarilor membri ai asociației – mai ales atunci când asociația nu are președinte și/sau comitet executiv.
În același context, legea stipulează sancțiuni dacă președintele asociației și membrii comitetului executiv nu își îndeplinesc atribuțiile ce le revin. Astfel, neconvocarea adunării generale, conform prevederilor legii, se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei.
Hotărârile luate în cadrul adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii pentru toți proprietarii – chiar dacă aceștia nu au calitatea de membri ai asociației și chiar dacă nu participă la adunarea generală.
Proprietarii de apartamente și reprezentanții asociațiilor de proprietari din municipiul Deva pot solicita sprijin, îndrumare sau consiliere în privința drepturilor și obligațiilor ce le revin în administrarea proprietății comune la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
- Actualitatecu 3 zile in urma
Locuințe sociale într-o comună hunedoreană
- Actualitatecu 2 zile in urma
I-ați văzut? Trei adolescenți, dispăruți din Casa de tip familial din Uricani – ACTUALIZARE: Au fost găsiți
- Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 – 28 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 22 de ore in urma
„Ziua Poliției Române”: Expoziție cu tehnica din dotare și ateliere de lucru, astăzi, la Palatul Copiilor din Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trimitere în judecată în cazul abuzurilor comise de executorii judecătorești și avocați, cu prejudiciu de aproape 8 milioane de lei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parcul de la Opera, din centrul Devei, va avea o altă înfățișare. Peste 7,24 milioane de euro vor fi investiți în modernizarea acestuia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Amenzi de peste 140.000 de lei pentru neconformități în domeniul siguranței alimentelor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Alegeri prezidențiale 2025. Cei 11 candidați rămași în cursa pentru Cotroceni și ordinea pe buletinele de vot