Actualitate
Pesediştii deveni şi-au ales liderul. Tot pe Cosmin Nicula
Conferinţă fără miză
Social-democraţii din reşedinţa judeţului s-au reunit ieri, în sala de spectacole a Casei de Cultură din Deva pentru a participa la Conferinţa Municipală a PSD. Cu acest prilej delegaţii prezenţi în sală şi-au ales liderul care va conduce organizaţia municipală Deva pentru următorul mandat.
Chiar dacă a fost o simplă formalitate, senatorul Cosmin Nicula fiind singurul candidat, discursurile ţinute de unii liderii PSD, PC şi PNL au fost primite cu ropote de aplauze. Alături de liderii PSD prezenţi la acest eveniment s-au aflat şi primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, viceprimarul Marius Surgent precum şi preşedintele PC din reşedinţa judeţului, Mihai Mica.
„Am stârpit sistemul ticăloşit şi corupt”
Aşa cum îi stă bine unui lider pregătit să îşi revendice pentru a patra oară funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Deva, senatorul Cosmin Nicula şi-a început pledoaria în forţă reuşind să atingă la coarda sensibilă membrii PSD aflaţi în sală. „Prin votul popular şi încrederea acordată de electorat am reuşit să stârpim sistemul ticăloşit şi corupt din fruntea ţării. Ne bucurăm de sprijinul electoratului şi sunt sigur că nu îi vom dezamăgi”, a spus Nicula. La rândul său, edilul municipiului Deva, Petru Mărginean, prezent la acest eveniment, ca reprezentat al USL, fiind unul dintre cei trei copreşedinţi la nivel judeţean, a declarat că este convins de forţa alianţei şi de lucrurile bune pe care cele trei partide PSD, PNL şi PC le vor face împreună. „Mă bucur că sunt astăzi (n.r.ieri) aici în mijlocul vostru şi vă mulţumesc pentru susţinerea de care am avut parte la alegeri. Vreau să vă spun că în ceea ce priveşte Primăria Deva, colaborarea noastră este foarte bună şi, cu siguranţă, devenii au numai de câştigat. Sunt sigur că vom face lucruri bune împreună”, a spus Mărginean. Alegerile interne din cadrul organizaţiei au desemnat pe lângă preşedintele organizaţiei, pe membrii biroului şi ai Comitetului Executiv al PSD Deva.
Actualitate
FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă

Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.
Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.
Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea

Actualizare|
Revenire incendiu Bărăștii Hațegului: „Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara formate din opt pompieri militari au intervenit, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la șura unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu au fost implicate persoane.
Echipajele au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și, totodată, au intervenit pentru lichidarea incendiului.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 50 metri pătrați. Au ars și mai mulți baloți de paie aflați în interiorul anexei gospodărești.
Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.
Știrea inițială
Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură a unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu sunt implicate persoane.
Echipajele acționează pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 17 -21 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Luni, 17 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Marți, 18 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Miercuri, 19 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Joi, 20 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Vineri, 21 Februarie 2025 |
|
„Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.
Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tragedie la Sibișel. Pieton decedat după ce a fost lovit de un autoturism
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la o casă din Peștișu Mic: Pompierii intervin cu două autospeciale
- Actualitatecu 11 ore in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu 3 zile in urma
În sfârșit! Luni vor fi aleși cei doi viceprimari ai municipiului Deva
- Actualitatecu 14 ore in urma
Ninsori abundente și viscol în sudul țării: Cod portocaliu și galben în vigoare
- Actualitatecu 14 ore in urma
Corvinul, mai puține meciuri în Liga 2
- Actualitate - Evenimentcu 2 zile in urma
FOTO: Razii de amploare în Hunedoara și Valea Jiului. Șoferi testați, amenzi aplicate și o minoră căutată de autoritățile din Germania, găsită la Petroșani
- Actualitatecu 12 ore in urma
Autoturism furat din Deva, recuperat de polițiști. Suspectul, reținut pentru 24 de ore