Stiri nationale
Peste 1.500 kilometri de șosele și căi ferate au primit acord de mediu în 2024 și urmează să intre în construcție

Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acord de mediu, în 2024, urmând să fie construite în anii următori, iar alți aproximativ 1.000 de kilometri de infrastructură rutieră și feroviară se află în procedură de evaluare a impactului asupra mediului, în vederea emiterii sau revizuirii actelor de reglementare, a declarat președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru.
Potrivit raportului anual al Serviciului Autorizări și Evaluare Impact, din cadrul ANPM, pe parcursul anului trecut s-au aflat în derulare 18 proiecte de infrastructură rutieră propuse de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), șapte de infrastructură de cale ferată al căror titular este Compania Națională de Căi Ferate (CFR), precum și patru proiecte de navigație, unul de ecologizare a Dunării, unul de prospecțiuni geologice, patru proiecte de telecomunicații și două pentru amenajare hidroenergetică, se arată într-un comunicat al agenției, remis luni AGERPRES.
‘De la un an la altul, a crescut numărul proiectelor de infrastructură, iar acest lucru se vede deja în multe locuri din țară, unde se circulă mai bine pe șosea sau pe calea ferată. Aproape 2.500 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres și căi ferate s-au aflat în procedură de evaluare pe tot parcursul anului trecut, 60% din acestea fiind deja finalizate cu acorduri de mediu sau cu revizuiri de acorduri de mediu, iar celelalte 40% aflându-se în procedură, conform Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului’, a susținut Păștinaru, citat în comunicat.
Dacă în privința proiectelor de infrastructură rutieră au fost deja finalizate acordurile de mediu pentru aproape 760 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, proiectele de infrastructură feroviară finalizate totalizează peste 740 de kilometri.
‘Munca din cadrul Direcțiilor Controlul Poluării și Reglementări și Conservarea Naturii, Biodiversitate este extrem de importantă în derularea procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului, în cazul tuturor proiectelor de anvergură, care se desfășoară pe teritoriile mai multor județe. După analiza tehnică a fiecărui proiect propus spre aprobare, experții noștri verifică amplasamentele proiectelor, participă la Comisiile de Analiză Tehnică, urmăresc propunerile formulate în timpul dezbaterilor publice, abia apoi redactează Decizia etapei de încadrare, în vederea emiterii Acordului de mediu’, a explicat președintele ANPM.
Pe lista proiectelor care se află la ANPM în procedură de evaluare a impactului asupra mediului (EIA) în vederea emiterii/revizuirii actelor de reglementare se află: acord de mediu pentru proiectul ‘Autostrada Baia Mare-Suceava, lot II Bistrița-Vatra Dornei’, titular CNAIR (62,137 km); acord de mediu pentru proiectul ‘Autostrada București – Alexandria’, titular CNAIR (77,02 km); acord de mediu pentru proiectul ‘Drum expres Buzău – Brăila’, titular CNAIR (112,440 km); acord de mediu pentru proiectul ‘Drum expres București – Târgoviște’, titular CNAIR (62,21 km); acord de mediu pentru proiectul ‘ Drum expres DN 7C – Transfăgărășan’, titular CNAIR (lucrări de intervenții între km 104 + 000- km 130 + 800; total 26,8 km); acord de mediu pentru proiectul ‘Drum expres Găești – Ploiești’, titular CNAIR (81,576 km); acord de mediu pentru proiectul ‘Autostrada Filiași – Drobeta Turnu Severin’, titular CNAIR (82, 658 km); acord de mediu ‘TransRegio Brăila – Slobozia – Drajna – A2 și Chiciu – Drajna’, titular Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru infrastructura de transport de interes strategic, în zona de est și sud – județele Galați, Brăila, Ialomița și Călărași (170,9 km); acord de mediu pentru proiectul ‘Modernizarea liniei de cale ferată Coșlariu – Cluj-Napoca’, titular CFR SA (106,35 km); acord de mediu pentru proiectul ‘RK linia CF și aparate de cale, Linia 702 Fir II, Buzău – Făurei, km 167+430 – km 129 + 010’, titular CFR SA (38,60 km).
Sursa: AGERPRES
Stiri nationale
Guvernul va acorda un sprijin de 800 de lei, în două tranșe egale, pentru pensionarii cu venituri mici (surse)

Guvernul va acorda în acest an un sprijin financiar de 800 de lei, în două tranșe egale, pentru pensionarii cu venituri mici, au stabilit liderii coaliției în cadrul ședinței desfășurate miercuri la Palatul Victoria, au informat, pentru AGERPRES, surse politice.
Potrivit surselor acestora, prima tranșă va fi acordată în luna aprilie, iar a doua la sfârșitul anului.
‘De acest sprijin financiar vor beneficia aproximativ 2,5 milioane de pensionari, care au pensii de până la 2.574 de lei (echivalentul salariului minim net pe economie). Anvelopa financiară pentru acest sprijin financiar este de aproximativ 2 miliarde de lei, bani care se regăsesc în bugetul de stat din acest an’, au precizat sursele citate.
Urmează ca Ministerul Muncii să elaboreze actul normativ și să îl pună în transparență, după care va fi avizat de ministerele de resort și adoptat în Guvern, astfel încât să fie suficient timp pentru parcurgerea procedurilor birocratice până în aprilie, au indicat aceleași surse.
Sursa: AGERPRES
Actualitate
Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul. Ilie Bolojan – președintele interimar al țării. „Să aveți grijă de România!”

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte al României, după un deceniu în fruntea țării. Ilie Bolojan a preluat funcția de președinte interimar al statului. Ceremonia de încheiere a mandatului s-a desfășurat astăzi, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis l-a întâmpinat pe Ilie Bolojan, care a preluat interimatul, la Palatul Cotroceni, cei doi având o scurtă întrevedere.
„Domnule președinte interimar, vă urez succes și să aveți grijă de România! Mulțumesc!”, i-a spus Klaus Iohannis lui Ilie Bolojan.
Pe Platoul Marinescu, la ceremonia de final de mandat, s-a intonat Imnul Național al României, iar Garda de Onoare i-a prezentat onorul pentru ultima oară în calitatea sa de președinte al țării.
Sursa foto: presidency.ro
Ceremonia de plecare a avut loc în prezența a numeroși angajați ai Administrației Prezidențiale și jurnaliști. „Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a spus Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis și-a anunțat luni demisia din fruntea țării, în contextul în care, în Parlament, se pusese în mișcare procedura de suspendare a sa din calitatea de șef al statului, “un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte”, a spus Klaus Iohannis.
“Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție (…) pe 12 februarie”, a transmis, luni, Klaus Iohannis. În ziua următoare, marți, Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat vacantarea funcției de președinte al României și a stabilit ca Ilie Bolojan, președinte al Senatului, să preia, din 12 februarie, interimatul la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis a fost șef al statului timp de două mandate, prelungite cu încă aproape două luni, după ce CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
Ilie Bolojan va asigura interimatul funcției de președinte al României, până la alegerile prezidențiale din luna mai. Primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai, iar cel de-al doilea, pe 18 mai. Ilie Bolojan s-a suspendat din calitatea de președinte al Partidului Național Liberal și de membru al PNL, pentru a prelua funcția de președinte interimar al României.
Stiri nationale
CCR: Ilie Bolojan preia interimar funcția de președinte al României

Curtea Constituțională a constatat, marți, vacantarea funcției de președinte al României și a stabilit ca Ilie Bolojan, președinte al Senatului, să preia din 12 februarie interimatul la Palatul Cotroceni.
Potrivit Hotărârii CCR, judecătorii constituționali au constatat că funcția de Președinte al României devine vacantă începând cu data de 12 februarie 2025, ca urmare a demisiei lui Klaus-Werner Iohannis din funcția de președinte al României.
De asemenea, instanța constituțională a constatat că vacanța funcției de Președinte al României este ‘o împrejurare care justifică interimatul’ în exercitarea funcției de președinte al României, începând cu data de 12 februarie 2025.
Totodată, Curtea a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin.(1) din Constituție, interimatul funcției de Președinte al României se asigură de președintele Senatului, Ilie-Gavril Bolojan, începând cu data de 12 februarie 2025.
Hotărârea urmează să fie comunicată Parlamentului și Guvernului și se va publica în Monitorul Oficial al României.
Klaus Iohannis și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președinte al României. El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.
Sursa: AGERPRES
- Actualitatecu 2 zile in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu o zi in urma
Vizită educativă la Centrul Integrat 112 Deva: Conștientizarea importanței apelurilor corecte de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”
- Actualitatecu o zi in urma
Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă
- Actualitatecu o zi in urma
Casa Județeană de Pensii, anunț pentru cei care primesc pensiile pe carduri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști, ca urmare a proferării de amenințări la adresa fostei concubine
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferi prinși conducând sub influența alcoolului
- Actualitatecu o zi in urma
Instructor auto prins sub influența băuturilor alcoolice