Actualitate
Peste 10.000 de oameni – așteptați, duminică, la Țebea. Măsurile de ordine publică, asigurate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara

Peste 10.000 de oameni, veniți din toată țara, sunt așteptați, duminică, 8 septembrie, la Serbările Naționale de la Țebea. Se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, eroul național al Revoluției de la 1848. Măsurile de ordine publică vor fi asigurate de Gruparea de Jandarmi Monbilă Timișoara.
Avram Iancu – „Crăișorul Munților” va fi comemorat, așa cum se întâmplă de multă vreme, în Panteonul Moților.
Ca în fiecare an, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara este alături de toți cei prezenți la această manifestare, luând toate măsurile necesare pentru ca acesta să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți.
Jandarmii și partenerii instituționali vor fi prezenți atât în proximitatea spațiilor de desfășurare a activităților pregătite de organizatori, cât și pe traseele de deplasare, pentru protejarea cetățenilor și prevenirea oricăror posibile incidente.
„Suntem pregătiți să sprijinim comunitatea locală și vizitatorii care valorifică oportunitatea de a se conecta cu trecutul istoric al zonei împreună cu cei dragi și adresăm tuturor rugămintea de a ține cont de următoarele recomandări: Respectați regulile stabilite de organizatori și cooperați cu forțele de ordine; Adoptați un comportament preventiv, acordând o atenție deosebită celor mici, dacă aceștia vă însoțesc la manifestări. Dacă aveți nevoie de ajutorul nostru, apelați cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau numărul unic de urgență 112. Vă mulțumim pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de ordine publică adoptate pentru desfășurarea în bune condiții a acestui eveniment și ne bucurăm că suntem partenerul dumneavoastră de încredere, atunci când este vorba despre „siguranță”!”, au transmis reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara.
Serbările Naționale de la Țebea au loc în fiecare an, la început de septembrie.
Ceremonialul de la Țebea, dedicat omagierii lui Avram Iancu, va începe la ora 10:30 cu o slujbă religioasă, săvârșită de un sobor de preoți la mormântul lui Avram Iancu, urmată de alocuțiuni, evocarea istorică a a evenimentului, depuneri de coroane de flori la mormântul „Crăișorului”. Oficialități locale și județene, dar și de la centru, politicieni, precum și reprezentanți ai unor instituții deconcentrate și societăți cultural -patriotice, vor depune coroane de flori peste locul în care își duce somnul de veci marele erou național, Avram Iancu. Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.
Serbările Naționale de la Țebea vor continua, de la ora 14:30, cu un spectacol folcloric, susținut de Nicolae și Tudor Furdui Iancu, Grupul „Crai Nou”, Sava Negrean Brudașcu, Veta Biriș, Constantin Enceanu, Elena Merișoreanu, Robert Târnăveanu, Gabriela Tuță, Cornel Borza, Liviu Buțiu, Antonela Ferche Buțiu, Ciprian Roman, Mariana Anghel, Mariana Deac, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Bogdan Toma, Ovidiu Homorodean, precum și de tinerii interpreți Vlad Lință, Claudia Colmiceanu, Delia Gandore, Roberta Selagea, Ionuț Cocoș, Daniel Breban, Ștefan Țîrdea, Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” (dirijor: prof. George Cîlțea, coregrafia Cătălin Bălan și Mircea Resiga). Spectacolul folcloric va fi prezentat de Iuliana Tudor (realizator Elise Stan, manager Ciprian Roman) și va fi transmis în direct de TVR 1, începând cu ora 14:30.
Avram Iancu s-a născut la 1824, într-o familie de moți înstăriți din Vidra de Sus, județul Alba. De profesie avocat, la Revoluția de la 1848 Avram Iancu făcea parte dintre fruntașii intelectualității românești transilvănene luptătoare pentru emanciparea socială și națională. A fost unul dintre inițiatorii și organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai și 15 -23 septembrie 1848, și conducătorul cetelor înarmate de țărani și mineri din Munții Apuseni, în rândurile cărora se bucură de multă popularitate. „Crăișorul Munților” a murit la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criș, și trei zile mai târziu, a fost înmormântat în cimitirul de la Țebea, lângă Gorunul lui Horea.
Actualitate
Șofer surprins cu 130 km/h în localitate, pe Bulevardul Decebal din Hunedoara

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost surprins de radar conducând cu nu mai puțin de 130 km/h pe Bulevardul Decebal din municipiul Hunedoara, în cursul serii de ieri, în jurul orei 18:00.
Polițiștii rutieri au constatat că viteza depășea de aproape trei ori limita legală admisă pe acel tronson de drum, respectiv 50 km/h.
Pentru această abatere gravă, șoferul a fost sancționat contravențional cu 20 de puncte de amendă și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 120 de zile.
Reprezentanții Poliției Rutiere reamintesc că astfel de acțiuni de monitorizare a traficului au loc zilnic și au ca scop principal reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor grave. „Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Prin acțiuni constante și ferme, urmărim să salvăm vieți și să impunem respectarea regulilor de circulație”, au transmis autoritățile.
Poliția Rutieră le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele legale de viteză și să adopte un comportament responsabil în trafic, pentru siguranța tuturor participanților.
Actualitate
Prins cu droguri de risc asupra sa: Bărbat din Aninoasa, depistat de polițiștii din Petroșani

Polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Petroșani au găsit asupra unui bărbat de 36 de ani o substanță vegetală susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise la deținere.
În urma controlului corporal efectuat de polițiști, în data de 20 mai, aceștia au găsit asupra bărbatului, domiciliat în orașul Aninoasa, două folii de aluminiu în care se afla o substanță vegetală de culoare verde, cu aspect si miros înțepător.
Substanța în cauză a fost ridicată de polițiști și înaintată structurii de combatere a criminalității organizate competente, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.
Actualitate
UPDATE: Bărbatul de 22 de ani a fost depistat pe raza municipiului Lupeni, nevictimizat

L-ați văzut? Un tânăr de 22 de ani din Uricani, de negăsit.
Poliția Orașului Lupeni a fost sesizată, în data de 21 mai a.c., în jurul orei 10:00, de către o femeie, cu privire la dispariția fiului său – MAZILU VASILE CONSTANTIN.
Din primele verificări, se pare că tânărul de 22 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în data de 20 mai a.c., în jurul orei 08:00, fără a reveni până în prezent.
MAZILU VASILE CONSTANTIN are o înălțime de aproximativ 1,70 metri, 60 de kilograme, părul brunet, tuns scurt, ochi căprui, fața ovală, constituție atletică.
La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening, de culoare albastră, geacă sport de culoare alb-negru și o pereche de pantofi tip adidas, de culoare albastră.
Poliţiştii au demarat activități specifice de căutare, în vederea depistării tânărului.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTOGALERIE| Revedere emoționantă, după 50 de ani. Generația 100 de la „Decebal” s-a reunit, la o jumătate de secol de la absolvirea liceului
- Actualitatecu 2 zile in urma
Nicușor Dan s-a impus în Deva, Hunedoara și în alte trei localități urbane ale județului
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident pe DN7, la intrare în Deva: șofer de 76 de ani rănit în urma unei coliziuni cu un camion condus de un cetățean polonez
- Actualitatecu 2 zile in urma
Două cazuri de violență domestică, în Hunedoara și Simeria. Dosare penale și ordine de protecție provizorii emise de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parc de 3,6 hectare în Deva, susținut prin fonduri europene
- Actualitatecu 3 zile in urma
George Simion, președinte în 60 de localități din județul Hunedoara. Nicușor Dan a câștigat doar în 9 localități
- Politiccu 2 zile in urma
Harta votului în țară. Nicușor Dan, președinte al României cu 53,60% din voturi
- Actualitatecu 3 zile in urma
Alegeri prezidențiale, turul 2. Prezența în județul Hunedoara – ora 21.00