Connect with us
Data: 03/10/2024
.

Actualitate

Peste 160 de transportatori de persoane, opriți în trafic de către polițiști. Au fost aplicate și sancțiuni

Publicat

pe

Poliţiştii rutieri hunedoreni au organizat, luni dimineața, o serie de activități de control în trafic, fiind vizate, cu precădere, autovehiculele de transport public de persoane, inclusiv cele de transport şcolar. În cadrul acţiunii de astăzi, au fost controlate peste 160 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au aplicate 17 sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în special neutilizarea centurii de siguranţă sau folosirea telefonului mobil la volan.

În acest context, poliţiştii hunedoreni au verificat în special aspecte privind legalitatea tipului de transport, efectuat prin curse regulate şi ocazionale, dar şi deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto.

„Poliţiştii rutieri au acordat o atenţie deosebită verificării respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente, dar şi respectării capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare şi care pot deveni victime, în cazul unui eveniment rutier sau chiar a unei frânări bruşte a autovehiculul.            

Poliţiştii au acordat o atenţie sporită asupra elementelor privind siguranţa circulaţiei: starea psiho-fizică a conducătorilor auto, verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport, respectarea limitelor legale de viteză pe categorii de drumuri, valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului”, a declarat comisar șef Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.

Actualitate

Stranierii Hunedoarei iau lecții de limba română

Publicat

pe

Redactat de

Jucătorii străini sosiţi în această vară la Corvinul Hunedoara, respectiv croatul Predrag Vladic, nord – macedoneanul Kristijan Ackovski, belgianul Mehdi Lehaire și nigerienii Goodnews Chuku, Jimmy Otega și Odejobi Babatunde, au început, în această săptămână, cursuri de limba română.

Acest lucru se face pentru ca acomodarea lor să decurgă mult mai repede şi mult mai bine şi pentru ca ei, stranierii Corvinului, să se simtă, realmente, #AcasălaHunedoara. “Prilej cu care le mulţumim pentru deschidere şi disponibilitate doamnei directoare Dana Vişovan şi colectivului de profesori de la Şcoala Gimnazială Nr. 1. Aceştia se vor asigura că Predrag, Kristijan, Mehdi, Chukwu, Jimmy şi Odejobi vor comunica mult mai uşor şi, sperăm noi, cât mai fluent, în limba română. Spor băieţi”, au scris, pe pagina lor oficială de Facebook, cei de la FC Corvinul 1921 Hunedoara.

Foto: Facebook FC Corvinul 1921 Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

37 de trenuri electrice noi vor intra în circulație. Vor deservi și rute din județ

Publicat

pe

Redactat de

Un număr de 37 de trenuri electrice vor intra în circulație, începând din noiembrie 2024, a anunțat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Noile trenuri electrice vor circula și pe rute din județul Hunedoara.

ARF a anunțat că a semnat un act adițional ce modifică prevederile contractului aferent proiectului care prevede achiziționarea a 37 de rame electrice interregionale noi, denumite RE-IR și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor trenuri, încheiat între Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de autoritate contractantă, pe de o parte, și Alstom Ferroviaria S.p.A., în calitate de furnizor, pe de altă parte.

“Documentul în cauză modifică elementele legate de durata contractului și prevede unele clauze contractuale care să permită punerea, temporară, în funcțiune cu călători a RE-IR TS3, ce va fi livrată de Alstom și face obiectul CSP aprobat prin HG nr.1328/28.12.2023, în vederea circulației temporare cu călători pe calea ferată din România. Astfel, trenurile livrate de Alstom sunt preconizate a intra în circulația cu călători, în baza livrării întregului lot de 37 de trenuri și obținerii autorizațiilor de tip și de introducere pe piața din România, în perioada noiembrie 2024 – decembrie 2025”, se arată într-o informare a ARF.

Serviciile de mentenanță vor fi prestate pe o durată de 15 ani începând cu data recepției fiecărei rame electrice.

Contract de 1,7 miliarde de lei

Advertisement

ARF reamintește că valoarea totală a contractului de finanțare este de 1.708.996.863,41 lei, finanțarea fiind distribuită după cum urmează: 1.213.523.359,27 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor( FEDR); 214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului; 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

Pe ce rute vor circula

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: București Nord – Constanța, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Brașov – Cluj, București Nord – Brașov – Deda – Cluj, București Nord – Brașov, București Nord – Iași, București Nord – Suceava, București Nord – Galați, București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria, București Nord-Craiova-Timișoara-Arad, Cluj-Timișoara, Cluj-Suceava-Iași.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Transport 2021-2027.

Sursa foto: Autoritatea pentru Reformă Feroviară – ARF/Facebook
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Cod galben de vânt în sudul județului. Ploi, în următoarele zile

Publicat

pe

Redactat de

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de vânt. Avertizarea, care vizează și zona de sud a județului Hunedoara, intră în vigoare la noapte, la ora 23:00, și este valabilă până mâine seară (4 octombrie), la ora 21:00.

Vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și în Carpații Meridionali, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 70…80 km/h”, a informat ANM.

Meteorologii anunță și ploi, în următoarele zile. „Până în dimineața zilei de sâmbătă (05 octombrie), temporar va ploua la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia și nord-vestul Munteniei. Sâmbătă (05 octombrie) vor fi ploi în majoritatea regiunilor, iar duminică (06 octombrie), în jumătatea de est a teritoriului. Vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20…30 l/mp și pe arii restrânse peste 40…50 l/mp. În regiunile vestice, sud-vestice și estice vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40…50 km/h”, a mai informat ANM.

Citeste mai mult ...

ANGAJAM femeie de serviciu

Societate Comercială angajează femeie de serviciu din Hunedoara, program de lucru 8 ore, carte de munca, salariu motivant.
Se iau in considerare doar CV-urile depuse la sediul din Hunedoara, str. Eroilor 2bis.
Relații suplimentare la telefon 0254 715 497.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate