Connect with us
Data: 10/02/2025
.

Actualitate

Peste 2.400 de absolvenți hunedoreni, în febra examenului de Bacalaureat

Publicat

pe

Examenul naţional de Bacalaureat din acest an a început astăzi, 17 iunie 2024, cu probele de evaluare a competențelor. În județul Hunedoara, peste 2.400 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea „examenului maturității”, în sesiunea iunie -iulie 2024.

Potrivit datelor înregistrate și furnizate de comisia județeană de organizare a examenului, 2.441 de candidați (2.120 din promoția curentă și 321 din seriile anterioare) sunt așteptați să susțină examenul în această sesiune (toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).

Calendarul desfășurării probelor

Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului național de Bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 – 27 iunie.

Probele se vor desfășura după următorul calendar:

Advertisement

17 – 19 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română [proba A],

19 – 20 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă [proba B],

19 – 21 iunie: Evaluarea competențelor digitale [proba D],

25 – 27 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională [proba C].

“Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ). În situațiile în care această condiție nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli. Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene (așadar, nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins). În aceeași manieră, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă, de asemenea, prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen. Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate. În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba”, a informat prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara.

Advertisement

Primele rezultate, afișate în 8 iulie

Probele scrise din sesiunea iunie – iulie 2024 încep luni, 1 iulie (Limba şi literatura română). Proba obligatorie a profilului este programată marți, 2 iulie, fiind urmată joi, 4 iulie, de proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba și literatura maternă se va desfășura vineri, 5 iulie.
Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 8 iulie (până la ora 12:00), iar contestațiile se pot depune în intervalul orar 12:00 – 18:00, în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 12 iulie.

Un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise și a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obținând, în final, cel puţin media 6 la probele scrise.

Actualitate

Senatorul PNL Călin Petru Marian: „Investițiile în domeniul energiei, un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României”

Publicat

pe

Redactat de

Bugetul Ministerului Energiei este mai mare comparativ cu anul trecut, iar majoritatea fondurilor este alocată pentru investiții. Senatorul PNL de Hunedoara Călin Petru Marian a subliniat însemnătatea investițiilor în domeniul energiei, „un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României”.

 

Investițiile în domeniul energiei reprezintă un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României și îl felicit pe ministrul liberal Sebastian Burduja nu doar că a înțeles pe deplin acest aspect, ci mai ales pentru că îl aplică! Într-o perioadă în care viitorul energetic al României este esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale, 85% din bugetul Ministerului Energiei este alocat pentru investiții. Banii provin din fonduri naționale și europene, iar direcția este de a crește siguranța energetică a țării și de a sprijini producția de energie mai curată și mai eficientă. Acest buget este un semnal clar că investițiile sunt fundamentul dezvoltării. Față de anul trecut, bugetul este cu 150% mai mare, demonstrând implicarea față de un viitor energetic sustenabil, axat pe dezvoltare”, a declarat senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian.

Acesta a adăugat că fiecare megawatt în plus în sistemul energetic național contribuie la independența energetică a țării și înseamnă, totodată, și șansa unor facturi mai mici pentru români și companiile românești. “Cu fiecare megawatt nou adăugat în sistemul energetic național, nu doar că creștem eficiența producției de energie, dar oferim românilor și companiilor românești șansa unor facturi mai mici și mai predictibile. Energia nu este doar un sector, ci un motor al economiei naționale. Astăzi, mai mult ca niciodată, viitorul nostru energetic este un pilon al dezvoltării economice sustenabile!”, a mai declarat senatorul PNL Călin Petru Marian.

Citeste mai mult ...

Actualitate

18 tone de trufe, recoltate ilegale. Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de Garda Națională de Mdiu

Publicat

pe

Redactat de

Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi, în valoare de 80.000 de lei, pentru 18 tone de trufe recoltate ilegal.

Garda Naţională de Mediu, în baza Planului de Control, realizat în colaborare cu ANAF-Direcția Generală Antifraudă Fiscală Bucureşti şi Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, prin structurile specializate ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (S.I.C.E.), a verificat două societăți comerciale ce au ca obiect de activitate, colectarea plantelor și fructelor din flora spontană, respectiv prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor.

“Verificările comisarilor au scos în evidență faptul că o societate a recoltat în anul 2024 o cantitate de aproape 18 tone de trufe, fără să solicite autorizație de recoltare/achiziție și comercializare a plantelor din flora spontană, astfel fiind eludată legislaţia specifică protecției mediului. Pe lângă lipsa autorizaţiilor, cazul de față reprezintă un risc de supraexploatare a potențialului biologic de regenerare. În consecinţă comisarii GNM au aplicat amenzi în valoare totală de 80.000 lei”, a informat Garda Națională de Mediu.

 

Sursa foto: Garda Națională de Mediu/Facebook
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112

Publicat

pe

Redactat de

Peste o sută de clădiri și obiective turistice din țară, printre care și Cetatea Devei, vor fi iluminate în roșu, de “Ziua Europeană a Numărului Unic 112”, marcată în 11 februarie.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a invitat, şi în acest an, instituţiile publice şi organizaţiile private din România să se alăture campaniei de conştientizare a apelării responsabile a numărului de urgenţă 112.

„Astfel, în data de 11 februarie a.c., cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112, peste 100 de sedii ale autorităţilor publice, instituţii financiare şi de cultură, obiective turistice şi clădiri ale unor companii private din Bucureşti şi din 30 de judeţe din ţară vor fi iluminate în roşu, simbolizând importanţa şi necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetăţenilor. Prin acest demers vizual simbolic, STS doreşte să atragă atenţia asupra rolului esenţial al numărului unic de urgenţă şi să încurajeze cetăţenii să îl folosească responsabil. Apelarea abuzivă a 112 poate periclita intervenţia rapidă a echipajelor specializate acolo unde este cu adevărat nevoie”, se arată într-un comunicat al STS.

Printre obiectivele iluminate cu ocazia „Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112” se va afla și Cetatea Devei.

În anul 2024, ca urmare a demersurilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale împreună cu agenţiile de intervenţie (Poliţie, ISU-SMURD, Ambulanţă, Jandarmerie şi Salvamont), alături de parteneri guvernamentali şi operatorii privaţi de telecomunicaţii, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgenţă 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgenţe. Cu toate acestea, peste 3,8 milioane de apeluri nu au necesitat intervenţia agenţiilor: Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate