Connect with us
Data: 10/07/2025
.

Actualitate

Peste 270 de contestații depuse, după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională

Publicat

pe

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara au centralizat numărul contestațiilor depuse, de către elevii din județ care au susținut examenul de capacitate, după afișarea rezultatelor parțiale la Evaluarea Națională.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IȘJ Hunedoara, Claudia Anca, la nivelul județului nostru, au fost înregistrate un număr de 271 de contestații. Cele mai multe dintre acestea, 134 la număr, au fost depuse la matematică, 129 la română, în timp ce, cele mai puține, opt, la limba germană- maternă.

Mulți dintre elevii care au contestat notele obținute la Evaluarea Națională speră ca, în urma recorectării, să reușească să obțină media 5, necesară promovării examenului, sau o notă mai mare. Rezultatele finale ale examenului de capacitate vor fi afișate în cursul zilei de astăzi, 5 iulie.

Reamintim că, rata de promovabilitate a Evaluării Naționale, înainte de contestații, în județul Hunedoara, era de 78,2 la sută. Mai precis, din cei 2.992 de candidați, câți s-au prezentat la examen, 2.342 l-au promovat. Restul, de 650 de elevi hunedoreni, reprezentând 21,8 la sută, nu au obținut note de trecere la examenul de capacitate, aceștia reușind performanța negativă de a avea medii cuprinse între 1 și 4,99. Candidații nemulțumiți de note au putut depune contestații doar în ziua afișării rezultatelor, respectiv vineri, în 1 iulie, între orele 16:00 și 20:00.

Advertisement

Actualitate

Valea Jiului: Dialog comunitar pentru soluții în lupta cu adicțiile

Publicat

pe

Redactat de

Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată (ADTI) Valea Jiului, în parteneriat cu CAR CFR Petroșani, organizează astăzi, de la ora 16:00, un eveniment dedicat dialogului și implicării comunitare, având ca temă „Adicții – Probleme și Soluții”.

Evenimentul se adresează tuturor celor care doresc să contribuie la găsirea unor soluții eficiente pentru combaterea și prevenirea adicțiilor în Valea Jiului: cadre didactice, psihologi, asistenți sociali, reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, organizații non-guvernamentale, instituții publice și autorități locale.

Organizatorii își propun ca, printr-o sesiune interactivă de dezbateri și schimb de idei, să identifice soluții concrete și adaptate realităților locale pentru gestionarea problemelor asociate adicțiilor. Evenimentul reprezintă o nouă oportunitate de a stimula cooperarea între instituții și comunitate în fața unei provocări sociale tot mai acute.

FOTO: FACEBOOK ADTI VALEA JIULUI

Citeste mai mult ...

Actualitate

Bazinul de Înot din Hunedoara se închide pentru igienizare și reparații. Hunedorenii sunt invitați la Ștrandul Corvina

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Hunedoara a anunțat că Bazinul de Înot din oraș va fi închis temporar, începând cu data de 14 iulie, pentru lucrări de igienizare și reparații curente. Reprezentanții administrației locale precizează că redeschiderea va avea loc în toamnă.

„Bazinul va fi închis pentru efectuarea lucrărilor necesare de întreținere și igienizare. Le mulțumim hunedorenilor pentru înțelegere și îi așteptăm din nou la bazin odată cu finalizarea lucrărilor”, au transmis reprezentanții primăriei.

Între timp, locuitorii orașului au la dispoziție o alternativă perfectă pentru zilele caniculare: Ștrandul Corvina. Situat în apropierea zonei centrale, ștrandul oferă o oază de relaxare și răcorire pentru toate vârstele.

Programul de funcționare al Ștrandului Corvina este următorul:

Luni: 12:00 – 21:00

Marți – Duminică: 09:00 – 21:00

Advertisement

Primăria îi invită pe hunedoreni să profite de facilitățile ștrandului pe toată durata verii, până la redeschiderea Bazinului de Înot.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Jiul își reia pregătirile pe 14 iulie

Publicat

pe

Redactat de

 

Cei de la Jiul Petroșani au anunțat când vor începe pregătirile pentru viitoarea ediție din Liga 3 de fotbal.

Astfel, reunirea lotului va avea loc luni, 14 aprilie, la ora 17:00, la stadionul “Petre Libardidin Petroșani. După terminarea campionatului trecut, când petroșănenii au terminat pe primul loc în play-out, la Jiul s-a schimbat antrenorul, Sorin Bălu înlocuindu-l pe Gabriel Radu, la echipă a venit portarul Adelin Iliescu și s-a încheiat, pe cale amiabilă, colaborarea cu jucătorii David Petruț, Marian Pruteanu și Albert Stoenică. Cu mai multă putere și dorință, vom lupta pentru culorile alb-negru. Pentru Jiul. Pentru tot ce înseamnă el. Vă așteptăm să ne susțineți. Împreună mergem mai departe. Mai mult de jumătate dintre jucători vor continua alături de noi și în sezonul următor! Băieții și-au exprimat clar dorința de a juca în continuare sub emblema Jiul Petroșani, de a purta acest nume cu mândrie și de a-l duce acolo unde îi e locul: cât mai sus”, au anunțat cei de la Jiul.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate