Connect with us
Data: 20/05/2024
.

Actualitate

Peste 300 de intervenții au avut pompierii hunedoreni în minivacanța de Sfânta Maria

Publicat

pe

300 intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni în minivacanța prilejuită de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”

În intervalul 11-15 august a.c., echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara au desfășurat 300 misiuni și intervenții.

„O pondere semnificativă a misiunilor este reprezentată de acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 260 astfel de solicitări.

Tot în această perioadă, pompierii militari au gestionat prompt 5 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere, în urma cărora patru persoane au fost descarcerate și extrase în siguranță din autoturisme. De asemenea, echipajele operative au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 15 cazuri, au asigurat măsurile de siguranță pe timpul desfășurării a 2 evenimente cu public numeros, au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Cinciș Cerna, au salvat un animal aflat în mediu ostil vieții și au desfășurat și alte 8 misiuni în sprijinul comunității”, informează sg. maj. Roxana Mateuț, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.

Pe parcursul acestor zile libere, pompierii au continuat activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea și stingerea incendiilor de vegetație uscată și siguranța la scăldat, fiind desfășurate 8 astfel de informări.

„În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate”, mai informează ISU Hunedoara.

Advertisement

Foto: Arhivă

Actualitate

Accident rutier în localitatea Sarmizegetusa. Trei persoane au fost transportate la spital

Publicat

pe

Redactat de

Trei persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident produs, luni dimineață, în localitatea Sarmizegetusa. Două mașini au fost implicate într-o coliziune. 

„În această dimineață, prin intermediul numărului unic de urgență 112, a fost anunțat un accident rutier produs pe raza localității Sarmizegetusa. Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului Hunedoara, o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Baru și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Echipajele operative au constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, rezultând rănirea a trei persoane, care au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spitalul din Hațeg. Pompierii militari au asigurat totodată, măsurile de prevenire a incendiilor în astfel de situații”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

 

Sursa foto: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Ziua Internațională a Copilului, la Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva

Publicat

pe

Redactat de

Pe 1 iunie 2024, Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva vă invită la ziua porților deschise. Începând cu ora 10:00, doritorii sunt așteptați să sărbătorească împreună ziua copilului.

”Pe data de 1 iunie 2024, Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva organizează ziua porților deschise. Începând cu ora 10:00 vă așteptăm cu mic, cu mare sa ne bucurăm de ziua copilului”, informează reprezentanții Aeroclubului Teritorial ”Constantin Manolache” Deva.

FOTO: FACEBOOK AEROCLUBUL TERITORIAL „CONSTANTIN MANOLACHE” DEVA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Meciuri de vacanță în Liga 3

Publicat

pe

Redactat de

Play-off-ul din Liga 3 de fotbal a ajuns la final, iar din play-out a mai rămas de disputat o singură etapă. În seria 7, acolo unde evoluează două formații din județul Hunedoara, meciurile au fost de vacanță. Întrucât nu mai puteau exista modificări importante în clasament.

Victorie de palmares pentru Deva

În play-off, CSM Deva, care ratase, runda anterioară, calificarea în semifinalele barajului de promovare, a jucat pe terenul celor de la ACSO Filiași, tocmai echipa care își asigurase prezența în careul de ași. Devenii s-au impus cu 2-0, prin golurile lui Arnăutu (25) și Stoica (78), terminând pe trei, iar Filiașiul rămâne pe poziția secundă. În celălalt meci din play-off, liderul, CSC Ghiroda, s-a impus, cu 4-2, pe terenul celei de-a patra clasate, Viitorul Șimian, după ce a avut 2-0 la pauză și 3-1 în repriza a doua. În semifinalele barajului, în meciul tur, pe 22 mai, Ghiroda va juca la Poli Timișoara, iar Filiașiul va primi vizita celor de la FC Bihor. Câștigătoarele își vor disputa, tot în dublă manșă, finala, iar învingătoarea va promova în liga 2. Așa este cazul și în cazul celorlalte “perechi”, cu mențiunea că va mai promova în liga 2 și pierzătoarea de finală cu cea mai bună linie a evoluțiilor. Împerecherile pentru celelalte semifinale sunt CSM Focșani – Bucovina Rădăuți și FC Bacău – Metalul Buzău, SC Popești – CS Afumați și Dunărea Călărași – CS Dinamo, Vedița Colonești – AFC Câmpulung și Olimpic Zărnești – SCM Râmnicu Vâlcea, respectiv CSM Sighet – Gloria Bistrița și Unirea Ungheni – SCM Zalău.

Jiul, încă o înfrângere

Scăpați, de mult, de grijile retrogradării, cei de la Jiul au mai bifat o înfrângere, pierzând, acasă, cu 6-1, de la liderul din play-out, Universitatea 2 Craiova, petroșănenii înscriind pentru 2-1, care a și fost rezultatul la pauză. Craiova va termina pe primul loc, iar Jiul pe patru, în vreme ce locurile doi și trei vor reveni celor de la Gilortul Cărbunești și Voința Lupac, cărășenii câștigând meciul direct de acasă cu 2-1, rezultatul fiind doar pentru statistică. CSO Turceni a trimis pe ultimul loc pe FCU 2 Craiova, câștigând cu 2-1 în Bănie, dar, cel puțin pe hârtie, ambele echipe vor retrograda. În ultima etapă Jiul va juca la Cărbunești.

Advertisement
Citeste mai mult ...

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 23240001

Vând apartament

Vând apartament cu 2 camere decomandat, strada Minerului, blocul 26, scara B, etaj 4, se vinde mobilat sau nemobilat. Pentru mai multe informații sunați la numărul de telefon 0726238869.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate