Connect with us
Data: 24/11/2024
.

Actualitate

Peste 60 de persoane refugiate din Ucraina, găzduite la Deva, verificate lunar de asistenții sociali

Publicat

pe

Direcția de Asistență Socială continuă seria anchetelor sociale desfășurate în rândul cetățenilor străini sau apatrizilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, care sunt găzduiți pe teritoriul municipiului Deva. Verificările în teren sunt efectuate de echipe din care fac parte asistenți sociali, psiholog și interpret vorbitor de limba rusă și au ca scop verificarea informațiilor din cererile prin care persoanele fizice care găzduiesc refugiați solicită administrației locale decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea acestora.

Practic, în cadrul anchetelor sociale este analizată situația socială și economică a refugiaților – componența familiei, spațiul în care locuiesc și igiena acestuia, veniturile realizate, situația copiilor minori și relaționarea persoanelor găzduite cu proprietarii locuințelor și cu vecinii.

Potrivit datelor oficiale ale Biroului Asistență Comunitară, 64 de persoane refugiate (adulți și copii) au făcut obiectul anchetelor sociale în luna octombrie 2022, în timp ce, luna aceasta, investigațiile se desfășoară în cazul a 62 de persoane (34 de adulți și 28 de copii).

Informații obținute în urma anchetelor sociale:

– refugiații adulți (familii sau persoane singure) au vârste cuprinse între 33 ani – 72 ani, iar copiii minori ai acestora, între 1 an – 17 ani

– 13 familii de refugiați găzduite în municipiul Deva au copii minori (între 1-6 copii/familie)

– 14 dintre copiii aflați pe teritoriul Devei sunt însoțiți doar de către un părinte (mama)

Advertisement

– în cazul a 3 familii nu există copii minori

– doar 19 dintre adulții refugiați realizează venituri: 4 dintre aceștia beneficiază de pensii din Ucraina, cuprinse între 60 euro- 250 euro/lună; alte 4 persoane își continuă activitatea profesională, în sistem online, pentru angajatori din Ucraina și au câștiguri salariale cuprinse între 70 euro – 300 euro/lună, în timp ce 11 dintre persoanele adulte au un loc de muncă în municipiul Deva și câștigă, lunar, între 1.420 lei – 3.000 lei

– una dintre familii beneficiază de alocații de stat din Ucraina, pentru cei doi copii minori – 210 dolari, respectiv 250 de dolari

– 6 dintre familiile de refugiați nu realizează niciun venit. Acestea au, în total, 11 copii minori

– 18 dintre copiii familiilor refugiate își continuă cursurile școlare: 9 dintre aceștia studiază online, la instituții de învățământ din Ucraina, în timp ce alți 9 sunt înscriși la grădinițe și școli din municipiul Deva (Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva și Școala Primară „Samuel”).

Advertisement

„Anchetele sociale derulate de DAS Deva în rândul persoanelor refugiate se efectuează lunar, la solicitarea Compartimentului Protecție Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Deva și în conformitate cu prevederile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 336/2022, actualizată.

Solicitările privind decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina se depun la Primăria Municipiului Deva – Centrul de Informarea a Cetățenilor (Piața Unirii, nr. 4, telefon 0254.234.651), în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni, pentru luna precedentă. Cererile depuse după termenul de 3 zile lucrătoare se soluționează în luna următoare”, au informat reprezentanții DAS Deva.

Formularul de cerere poate fi descărcat de pe site-ul Primăriei Municipiului Deva – www.primariadeva.ro.

Actualitate

Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 41,62 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 18:00

Publicat

pe

Redactat de

Aproximativ 151.000 de locuitori ai județului Hunedoara, dintre cei 363.541 înscriși pe liste, reprezentând un procent de 41,62 la sută, și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, potrivit datelor furnizate, în timp real, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Un număr de 134.277 de persoane au votat pe listele permanente, iar 15.053 pe cele suplimentare, urna mobilă fiind solicitată de 2.008 ori.

La nivel național, peste opt milioane de români și-au exprimat opțiunea electorală la alegerile prezidențiale- primul tur, prezența la vot până la aceeași oră, respectiv ora 18:00, fiind de 45,79 la sută, potrivit datelor AEP.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Corvinul este pe loc de play-off

Publicat

pe

Redactat de

În Liga 2 de fotbal s-au jucat, cu o singură excepție, meciurile etapei a XIV-a. Reamintim că în Liga 2, unde, la începutul competiției, au fost înscrise 22 de echipe, se joacă un singur tur, la finalul căruia primele șase clasate vor evolua în play-off-ul pentru promovarea în SuperLigă, iar celelate participante vor evolua în două serii de play-out.

Succes cu 2-1 la Oradea

Corvinul Hunedoara a jucat, în deplasare, la Oradea, pe terenul celor de la FC Bihor. Deși hunedorenii nu au drept de promovare în primul eșalon, trupa pregătită de Florin Maxim și-a respectat blazonul de deținătoare a Cupei României și își continuă evoluția pentru atingerea obiectivului, respectiv calificarea în play-off. Pe un teren deloc ușor, Corvinul a început mai bine jocul și, după două ratări ale lui Grigore, reușește deschiderea scorului în minutul 10 când, după o acțiune prelungită de atac, Cărăuș, din a doua încercare, a înscris, cu capul, din apropiere, centrarea lui Velisar. Până la pauză tot Corvinul a controlat jocul, în general, având ocazii mai periculoase decât gazdele, iar la vestiarele stadionului „Iuliu Bodola” din Oradea s-a intrat cu 1-0 în favoarea Hunedoarei. Mitanul secund începe perfect pentru Corvinul, Vladic, bine lansat de Lehaire, fiind faultat în suprafața de pedeapsă, este faultat de Băican. Iar penalty-ul din minutul 48 a fost transformat, cu siguranță, de Manolache. Jocul părea să se îndrepte spre o victorie fără probleme a Corvinului, dar, în minutul 68, arbitrul „vedeun henț, inexistent, la Lehaire, iar penalty-ul fantezist acordat a fost transformat de experimentatul Hora. Corviniștii reușesc să mențină rezultatul până la final, mai ratând, și ei, ceva ocazii, și se impun cu 2-1. În urma acestui rezultat, Hunedoara urcă pe 6, ultimul loc de play-off, cu 23 de puncte, iar Bihorul este pe 17, cu 11 puncte. Etapa viitoare cei de la Corvinul Hunedoara vor primi vizita liderului, AFKC Miecurea Ciuc, asupra acestui subiect urmând a reveni în edițiile următoare ale cotidianului SERVUS HUNEDOARA.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea de pe autostrada A1 către DN 7, implicând două autoturisme și rănirea a patru persoane.

Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ieșirea de pe autostrada A1 pe DN 7, unde a fost semnalat un accident rutier.

Pentru misiune au fost alocate și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate 2 autoturisme, rezultând rănirea a 4 persoane.

Acestea au fost evaluate și au primit primul ajutor la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalele din Orăștie (2 victime), Deva ( 1 victimă) și Hunedoara (1 victimă), pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Advertisement

În aceste momente, circulația în zonă se desfășoară alternativ.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate