Actualitate
Petroșani: Biroul de pașapoarte și de înmatriculări își arată eficacitatea

La Petroșani, atât biroul de pașapoarte, cât și cel de permise și înmatriculări auto și-au dovedit eficacitatea încă de la deschidere. Populația Văii Jiului nu mai trebuie să străbată cel puțin 100 de kilometri pentru anumite acte atât de necesare.
Aflat la Petroșani, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a precizat faptul că, în momentul de față, se fac demersuri și pentru ca examinarea teoretică pentru obținerea permisului auto să se poată da la Petroșani, însă mai există pași birocratici de parcurs.
”În legătură cu serviciul de pașapoarte, cred că, am avut în acest an zile când am avut programări decalate la trei sau patru zile. În rest, programul a fost unul normal cu programări de pe o zi pe alta. Am avut zile, la Petroșani, la biroul care are program o dată pe săptămână, când la cele 24 de programări s-au luat și peste și s-a ajuns la 30-32 de programări. Chiar dacă oamenii nu au avut programări, am încercat să facem în așa fel încât să îi putem ajuta. Cel mai important lucru, în mandatul meu de prefect, a fost acela că am reușit să reduc timpul de așteptare de la 140 de zile la 15 zile pentru cei care au promovat sala și vor da examenul practice pentru obținerea permisului auto”, a declarat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Șofer surprins cu 130 km/h în localitate, pe Bulevardul Decebal din Hunedoara

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost surprins de radar conducând cu nu mai puțin de 130 km/h pe Bulevardul Decebal din municipiul Hunedoara, în cursul serii de ieri, în jurul orei 18:00.
Polițiștii rutieri au constatat că viteza depășea de aproape trei ori limita legală admisă pe acel tronson de drum, respectiv 50 km/h.
Pentru această abatere gravă, șoferul a fost sancționat contravențional cu 20 de puncte de amendă și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 120 de zile.
Reprezentanții Poliției Rutiere reamintesc că astfel de acțiuni de monitorizare a traficului au loc zilnic și au ca scop principal reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor grave. „Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Prin acțiuni constante și ferme, urmărim să salvăm vieți și să impunem respectarea regulilor de circulație”, au transmis autoritățile.
Poliția Rutieră le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele legale de viteză și să adopte un comportament responsabil în trafic, pentru siguranța tuturor participanților.
Actualitate
Prins cu droguri de risc asupra sa: Bărbat din Aninoasa, depistat de polițiștii din Petroșani

Polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Petroșani au găsit asupra unui bărbat de 36 de ani o substanță vegetală susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise la deținere.
În urma controlului corporal efectuat de polițiști, în data de 20 mai, aceștia au găsit asupra bărbatului, domiciliat în orașul Aninoasa, două folii de aluminiu în care se afla o substanță vegetală de culoare verde, cu aspect si miros înțepător.
Substanța în cauză a fost ridicată de polițiști și înaintată structurii de combatere a criminalității organizate competente, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.
Actualitate
UPDATE: Bărbatul de 22 de ani a fost depistat pe raza municipiului Lupeni, nevictimizat

L-ați văzut? Un tânăr de 22 de ani din Uricani, de negăsit.
Poliția Orașului Lupeni a fost sesizată, în data de 21 mai a.c., în jurul orei 10:00, de către o femeie, cu privire la dispariția fiului său – MAZILU VASILE CONSTANTIN.
Din primele verificări, se pare că tânărul de 22 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în data de 20 mai a.c., în jurul orei 08:00, fără a reveni până în prezent.
MAZILU VASILE CONSTANTIN are o înălțime de aproximativ 1,70 metri, 60 de kilograme, părul brunet, tuns scurt, ochi căprui, fața ovală, constituție atletică.
La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening, de culoare albastră, geacă sport de culoare alb-negru și o pereche de pantofi tip adidas, de culoare albastră.
Poliţiştii au demarat activități specifice de căutare, în vederea depistării tânărului.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Nicușor Dan s-a impus în Deva, Hunedoara și în alte trei localități urbane ale județului
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două cazuri de violență domestică, în Hunedoara și Simeria. Dosare penale și ordine de protecție provizorii emise de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parc de 3,6 hectare în Deva, susținut prin fonduri europene
- Actualitatecu 3 zile in urma
George Simion, președinte în 60 de localități din județul Hunedoara. Nicușor Dan a câștigat doar în 9 localități
- Politiccu 3 zile in urma
Harta votului în țară. Nicușor Dan, președinte al României cu 53,60% din voturi
- Actualitatecu o zi in urma
UPDATE: Tânărul de 20 de ani, din Orăștie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt
- Actualitatecu 8 ore in urma
Percheziții în Deva, Orăștie și în alte două localități din județ, într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane, reținute
- Actualitatecu 11 ore in urma
Tânăr lovit de o mașină în Hațeg, în timp ce circula cu trotineta electrică. Șoferița, cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă